Probabil ca nu suntem multi de pe aceasta pagina care ne amintim de aceasta melodie, din 1990. Pentru mine, ca un copil ce dadea cu nasul de altfel de muzica la televizor era ceva fantastic : « auzi, unde s-a mai pomenit, oameni fluierand pe scena ». Dar pentru « oamenii mari » era doar expresia a ceea ce simteau in aer in acei ani, cu caderea Comunismului si intrarea lumii intr-o alta era.
Ziua de ieri mi-a adus aminte de acel aer, sigur, pe un subiect mult mai putin grav ca cel din 1990 ?, parca de dimineata pana seara, intr-un ritm din ce in ce mai accelerat s-a instaurat senzatia ca suntem in pragul unei noi ere in care intra fotbalul. Si clubul nostru e Ronald Reagan, ca sa glumesc putin ?
O zic de la inceput, in ciuda curentului, care este total impotriva acestei miscari, eu inteleg punctul de vedere al celor care au creat/vor crea SuperLeague. Am facut ieri o analogie pe un grup de whatsapp, as vrea sa o reiau aici, ca sa incerc sa explic de ce inteleg cluburile.
Sa presupunem ca esti o companie de spectacole de circ, Circalia ?. Tu inviti o data pe an toate companiie de circ din toate tarile sa performeze un spectacol grandios in cupola ta. Companiile astea performeaza toate in tarile lor, au angajati, numere proprii, vand bilete, au venituri si cheltuieli. O afacere in sine. Tu ii inviti, cum spuneam, o data pe an, la tine in oras si ii pui la intrecere intre ei, care e mai spectaculos. Vinzi bilete, faci 1000 lei venituri. Companiile respective cheltuie cu antrenamentele, salariile, transportul, masa, cazarea, etc 700 lei pe an, iar daca una e cea mai grozava la Turneul de gladiatori pe care Circalia il organizeaza castiga 100 lei. Care e motivatia acelor companii ?
Sigur, renumele obtinut in urma castigarii Circaliei ajuta companiile ulterior sa vanda bilete in intern, poze cu elefantii si toate celelalte, dar toate castigurile astea sunt indirecte si neclare. Nu stii niciodata sigur cat din faptul ca un copil vine la tine la circ e datorat numerelor tale si cat e datorat faptului ca ai castigat Circalia.
In schimb, chetuielile si veniturile sunt clare si determinate.
Personal, desi nu am mai vorbit cu Florentino de vreo saptamana ?, sunt convins ca pana sa ajunga aici cluburile au incercat sa gaseasca o cale sa primeasca mai multi bani de a UEFA. Ca despre asta e vorba.
Daca s-a ajuns atat de departe cu acest proiect, despre care se mai auzea cate ceva, dar niciodata atat de raspicat , e clar ca toate puntile au fost arse. Ieri dimineata, mai credeam ca e doar o tactica de negociere a cluburilor si o forma de presiune asupra UEFA pentru a mai da o parte din roata aia mare de cascaval pe care o tine strans, dar – cum spuneam – spre seara, dupa tot ce a mai aparut, acum sunt convins ca SL va deveni o certitudine mai repede decat ma asteptam.
Imi place sa ma gandesc uneori ce gandesc personajele dintr-o anumita afacere, care e motivatia lor. M-am gandit si ieri, de ce face Florentino miscarea asta. E clar ca banii sunt singurul subiect aici, nu exista altul.
Cred ca e o forma, dpmdv ingenioasa, de a incerca sa echilibreze sansele. Pare paradoxal, stiu, dar Real Madrid nu mai este, de cativa ani, in pozitia istorica pe care o stiam si pe care i-o atribuie lumea. Adevarul crud e ca acum suntem – dpdv financiar – o echipa de esalonul 2, si asta dintr-un singur motiv : suntem una din putinele echipe ce pastreaza modelul traditional.
Stiu ca zilele astea toti ne aseamana cu un mare villain, vai, omoram noi fotbalul, care era mega sanatos si echitabil, dar forma de existenta a Real Madrid chiar e un model de apreciat. Club cu fani actionari, presedinte ales de acestia, cotizanti, chiar e un club al fanilor. Construieste stadion din banii proprii, face imprumuturi, plateste dobanzi, foloseste banii fanilor pentru tot businessul.
Si cu cine ne batem ? Cluburi detinute de niste oameni care nu au nicio legatura cu fotbalul din locurile respective, care cheltuie nemilimitat, caci nu depind de bugetul de cheltuieli (daca avem nevoie de mai multi bani, mai dam drumul la sonda 2 ore) care nu au nicio strangere de inima privind fondul de salarii, cum sa faci sa nu plece jucatorii, cum sa faci sa vina la tine. Dai cat e nevoie, repet, nu trebuie sa FACI acei bani, ii DAI, pur si simplu din gradina ?
E corect modelul asta de business? Nu omoara asta fotbalul? Nu mai plang fanii din Paris ca moare fotbalul cand se intampla asta ? E corect ca unele cluburi sa traga din greu sa isi asigure existenta urmand modelul capitalist, ala in care produci ceva si traiesti din ce produci, iar alte cluburi sa fie finantate de stat ? (aici m-am dus spre alta durere de-a mea din Romania, recunosc ?)
Pai, nu prea e corect.
Si atunci ce facem ? Pai, ne ducem la UEFA, zisa si Circalia, care organizeaza competitia asa si le cerem sa faca cumva sa fie echitabila treaba. Si UEFA zice ca facem, apoi … nu face. Cine respecta fair play-ul financiar azi ? Nimeni. Este echitabil ? Nu e. Asadar, dpmdv, asta l-a impins pe Florentino sa se alieze – culmea – cu dusmanul, cu cel care nu respecta regulile, cu cel care a pornit tot dezechilibrul, impotriva celui care trebuia sa se asigure ca exista reguli. Si care e si platit REGESTE de cluburile astea napastuite, pe care le ignora.
Ce se va intampla daca (cand) va exista aceasta SL ? Pai, din start, faptul ca 15 echipe vor primi, an de an, indiferent de performantele din anul respective, 3-400 milioane de euro, va duce la un echilibru. Probabil ca Al Ettihad nu va mai cheltui din banii poporului saudit ?, sau nu la fel de mult, dar in ceea ce ne priveste, vom putea concura din nou, la varf, cu aceste echipe.
Marea perdanta va fi UEFA, bineinteles, care va ramane cu esalonul 2 in brate. Ceea ce, judecand dupa declaratiile lor, nu va fi tocmai rau, tot se dau ei cu poporul zilele asta.
Asta e ipocrizia maxima care ma enerveaza teribil. Deci, UEFA trage de 30 ani sa separe bogatii si saracii. Schimba reguli, fac accesul saracilor la masa bogatilor de-a dreptul imposibil, creaza Europa Leage pt saraci, apoi peste cativa ani realizeaza ca si asta e prea mult pentru saracii aia, si mai creaza o noua competitie (nici nu stiu cum ii spune, sa-i zicem Intertoto) ca sa separe saracii si de saracii ailalti din Europa League. In acelasi timp cu anuntul despre SL, propune si UEFA o noua forma a UCL, in care sa se intalneasca de mai multe ori echipele mari intre ele, sa fie mai multe meciuri de dat la TV si de vandut, sa fie mai greu accesul echipelor mai sarace (oameni buni, nu sarace, ci MAI sarace, adica nu vorbim de CFR Cluj, ci de Ajax sau Spartak Moscova) . Adica UEFA vrea exact acelasi lucru ca SL, numai ca vor ca banii sa intre la ei in cont, nu la aia care performeaza. Si dupa toate astea, ies la TV si spun ca ei fac asta pentru popor, si ca SL omoara fotbalul.
De fapt, diferentierea intre cele doua entitati e urmatoarea : SL vrea fotbal doar pt 15 bogati (si incasarile la aceste cluburi), iarUEFA vrea fotbal pentru 40 bogati. Nimanui nu-i pasa de saraci, ce zic eu saraci, nu le pasa nici de clasa mijlocie, burghezie si boierie ? (dar incasarile la ea, din care da ea un sfert la aia de transpira pe teren)
Hai, ca mai am putin si inchei.
Eu sunt mare fan al sporturilor americane, stiti acolo unde e all business. Imi place foarte mult fotbalul American, care vrem-nu vrem, inseamna NFL.
Ce se intampla acolo? S-au organizat acum vreo 50 ani intr-o SuperLiga din asta de-a lor, adunandu-se 16 bogati sa joace intre ei (intre timp sunt 32). A ramas poporul american fara fotbal american in toate statele care nu aveau echipa? A ramas. A devenit sportul asta mai elitist, mai nepopular? Nici vorba.
Dar cum sunt organizati ? Pai, au pus oamenii un commisioner, un fel de sef peste ei, dar ales de ei, platit de ei, care sa se asigure ca exista reguli echitabile si ca toata lumea va juca dupa ele.
Apoi au pus oamenii un fond de salariu MAXIM pe care ai voie sa il cheltui intr-un an. In felul asta, nu exista posibilitatea ca un club sa plateasca salarii de 1 miliard, si sa atraga astfel toate starurile acolo, iar celelalte cluburi sa plateasca 1 million si sa joace cu jucatori ca mine. Nu conteaza cati bani ai (si de unde ii ai), la echipa nu poti plati salarii decat atat cat plateste toata lumea, de la locul 1 la locul 32. In felul asta, devine echilibrat, caci vedetele se vor imprastia pe la toate echipee, nu se duc toate la PSG. Mai mult, nu exista hegemonii, castiga aproape toate echipele titluri, de calificat in play off se califica, oricum, toate pe un interval de 10 ani, sa zicem. In felul asta, culmea, fotbalul american chiar devine « pentru toti ». Este un model foarte corect, din punctul meu de vedere, si cam ceea ce vrea sa construiasca SL asta.
Eu, ca cetatean de lumea a treia ce sunt, nu voi fi afectat de crearea SL. Ori ca era UCL, ori ca e SL, Steaua nu intra oricum nicaieri, nici CFR, nici Craiova. Noua ne-a rezervat UEFA o competitie la nivelul nostru, sa jucam cu Skonto Riga si fratii nostri de la Chisinau.
Ca fan Real Madrid, de asemenea, nu voi fi afectat, ba chiar cred ca pe termen lung, voi fi avantajat, ca in ritmul asta actual, ne duceam la vale in 10 ani.
Deci, nasol cu SL asta e doar pentru fanii Sevillei si ai Atalantei ?
Ne auzim in viitor pe alte subiecte ?