3 motive pentru care Real Madrid nu-l va transfera pe Harry Kane

Harry Kane-Real-Madrid

Harry Kane este unul dintre fotbalistii pe care presa ii vehiculeaza cel mai des in aceste zile la Real Madrid. Fara discutie, unul dintre cei mai valorosi atacanti ai momentului, atacantul englez are sanse mici sa ajunga pe Santiago Bernabeu.

Exista trei motive esentiale pentru care transferul lui Harry Kane pare in acest moment doar o simpla speculatie de presa. Vi le explicam in cele ce urmeaza.

1. Tottenham cere o suma uriasa pentru el. Kane e considerat cel mai bun produs de export al gruparii de pe White Hart Lane. In ultimii patru ani, asa cum va amintea Riley in articolul de ieri, Kane a inscris 129 de goluri in toate competitiile, cifre impunatoare pentru un atacant de talie mondiala. Spurs n-a castigat totusi nimic in aceasta perioada, nici nationala Angliei, unde Kane este titular de drept. Tinand cont ca vrea sa-si pastreze starul si ca nu duce absolut deloc lipsa banilor, Tottenham cere 200 de milioane de euro pentru Kane, suma pe care Real Madrid nu este dispusa sa o achite pentru el. Chiar daca e negociabila.

2. Daniel Levy. Este vorba despre presedintele londonezilor si omul cu care Florentino Perez are o relatie buna. Peste 150 de milioane de euro a incasat Levy pana acum de la Real Madrid ca urmare a transferurilor “galactice” numite Gareth Bale si Luka Modric. Negocierile au fost insa foarte dure, ambii fotbalisti ajungand foarte tarziu la Real, dupa discutii intense, prelungite pe o durata mare de timp. Real Madrid nu ar fi dispusa sa se “expuna” unui astfel de proces, din nou.

3. ADN-ul britanic. Este cel mai important considerent pentru care Real Madrid nu va face orice efort pentru a-l transfera pe Kane. Cu toate ca este foarte apreciat pe Santiago Bernabeu, de la antrenori pana la oficiali, gruparea blanco se teme de ADN-ul britanic al atacantului. Ce inseamna asta? Pe scurt, calitate indiscutabila, dar niciodata continuitate. Si mai pe scurt “caracter introvertit, care nu-i va permite sa se adapteze la ceea ce inseamna Spania, Capitala Spaniei si mai ales Real Madrid si La Liga”. In acest context, un efort financiar care ar putea depasi 150 de milioane de euro nu se justifica. Exemplele Michael Owen, Jonathan Woodgate, Steve McMannaman, David Beckham sau chiar Gareth Bale reprezinta o mostra suficienta pentru reprezentantii gruparii blanco.

La data redactarii acestui articol, acestea sunt cele 3 motive pentru care Kane are sanse mici sa ajunga la Real Madrid. Schimbari, se mai pot produce, mai ales daca Zinedine Zidane nu va continua pe Santiago Bernabeu. Chiar si-asa, Real Madrid considera ca poate folosi suma uriasa pe care ar putea sa o investeasca in Kane, mai bine. Iar variantele cresc de la o zi la alta.

Tags: , , ,

Realmadrid.com.ro

Realmadrid.com.ro

Ser del Madrid es saber que ya eres el mejor en algo

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap