Al Khelaifi: “Am intrerupt negocierile pentru transferul lui Di Maria, este prea scump”

Presedintele clubului Paris Saint Germain, Nasser al-Khelaïfi, a declarat astazi la conferinta de presa de prezentare a noii achizitii a parizienilor, brazilianul David Luiz, ca a negociat intr-adevar transferul lui Angel di Maria de la Real Madrid, dar ca a oprit negocierile cu campioana Europei: “Am discutat intr-adevar cu prietenul meu, Florentino Perez, despre transferul lui Di Maria. Din pacate, este prea scump si am decis sa oprim negocierile” a marturisit oficialul francezilor.

Din cate se pare, Florentino Perez a respins oferta francezilor cifrata la 70 de milioane de euro platibile in doua transe: 10 milioane in aceasta vara (imprumutul lui Di Maria) si 60 de milioane in vara viitoare, platibile in anumite conditii. Florentino Perez a impus propriile sale conditii (10 milioane acum si 70 in vara viitoare), iar oficialii francezi au refuzat aceasta varianta. Aceasta varianta vehiculata de site-ul nostru a fost confirmata astazi de cotidianul L’Equipe.

Conform unor informatii din apropierea clubului, cele doua grupari vor continua insa sa discute despre subiectul Di Maria, in ciuda declaratiei presedintelui quatarez.

Tags: , , ,

Florin Codreanu

Florin Codreanu

Hala Madrid y nada mas!!!

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap