Cadena SER: Rafa Benitez ar putea pleca de la Real Madrid

Emisiunea El Larguero de la Cadena SER a anuntat aseara tarziu ca Rafa Benitez ar putea parasi Real Madrid inainte de finalul acestui an calendaristic. Conform lui Jose Ramon de la Morena, ruptura dintre vestiarul echipei si tehnicianul madrilen este iremediabila, iar Rafa Benitez ar putea fi indepartat de pe banca tehnica a formatiei blanco.

Emisiunea amintita sustine ca in acest moment Isco, James Rodriguez si Jese nici macar nu vorbesc cu actualul antrenor al echipei, in timp ce alti jucatori precum Sergio Ramos, Pepe, Cristiano sau Toni Kroos au transmis recent mesaje publice si clare de regret asupra plecarii fostului antrenor, Carlo Ancelotti. O mare parte dintre jucatorii echipei nu sunt de acord cu metodele tehnicianului spaniol si considera ca nu pot colabora cu acesta. Iar acesta pare unul dintre principalele motive pentru care ruptura dintre Real Madrid si Benitez pare tot mai aproape. De la Morena speculeaza chiar ca tehnicianul ar putea demisiona la finalul partidei de pe 30 decembrie cu Real Sociedad.

Pe de alta parte in club, solutia Zinedine Zidane nu pare sa convinga anunta aceleasi Jose Ramon de la Morena, situatie in care, oficialii lui Real Madrid ar fi declansat deja primele discutii cu Jose Mourinho, fost antrenor al echipei intre 2010 si 2013. Conform unui alt jurnalist madrilen, Jorge Calabres situatia lui Mourinho nu este insa atat de usor de tratat. Fanii sunt impartiti in privinta portughezului, in timp ce apropiatii lui Jose sustin ca revenirea sa acum la Madrid se poate produce in viitor, dar ca tehnicianul lusitan are indoielile sale legate de revenirea la Madrid si nu din pricina relatiei cu jucatorii, ci in principal din pricina campaniilor de presa care se vor pregati impotriva sa si care se vor rasfrange automat asupra echipei.

Tags: , , ,

Angelito

Angelito

"En el fútbol, el público se cansa de sus grandes figuras antes que éstas empiecen a fallar." - Don Santiago Bernabeu

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap