Mon. Oct 22nd, 2018
Mbappe

Cazul Mbappe: cand pasiunea e surclasata de bani

Kylian Mbappe Lotin nu va juca la Real Madrid. Transferul atacantului minune de la AS Monaco la Paris Saint Germain se va finaliza in finalul acestei saptamani. Jucatorul a acceptat oferta vicecampioanei Frantei si va incasa un salariu colosal: 18 milioane de euro pe sezon!

“Visul meu? Sa ma intorc la Real Madrid pe usa din fata, sa arat ca sunt un fotbalist mare si sa stiu ca sunt dorit cu adevarat de ei. Daca nu era vorba sa schimb tara, limba si cultura, probabil ca semnam cu Real Madrid de cand eram copil si m-a dorit Zidane. Aveam patru ani cand Los Galacticos mi-au influentat viata si cariera. Ei m-au facut sa-mi doresc sa fiu fotbalist profesionist”.

Declaratia ii apartine lui Kylian Mbappe Lotin si a fost facuta pentru France Football. Ironic, nu? Probabil ca da. De la acea declaratie, Kylian a crescut. Mare. Foarte mare! Si poate creste in continuare, in asa fel incat sa devina, Cel Mai Mare. Are toate atuurile pentru asta, dar iertata sa-mi fie lipsa de incredere si rautatea momentului: nu cred ca o va face!

Desigur, e doar o parere personala, insa cele mai recente bune exemple din fotbalul international, gigantii Leo Messi si Cristiano Ronaldo, gandeau altfel la varsta lui Kylian. Foarte posibil, gandirea lor de la 17-18 ani a contat in dezvoltarea finala a colosilor care astazi poarta stindardul fotbalului mondial spre culmi necunoscute muritorilor.

Nu e gresit ca Mbappe a ales Paris Saint Germain! In discutie este un club mare, foarte potent financiar, cu un lot fantastic la aceasta ora. Gresit e ca decizia lui Mbappe de a semna cu Paris Saint Germain a fost luata de familia sa. Ori, daca vreti, de Mbappe influentat de familia sa.

Fara sa vreau, in cap imi vine exemplul Mesut Ozil. Asupra careia, influenta familiei s-a demonstrat a fi catastrofala. Ozil a ales sa-si asculte tatal si a parasit-o pe Real Madrid, desi nimeni (cu exceptia tatalui sau) nu-i ceruse asta. E poate cel mai bun exemplu de fotbalist neimplinit ca urmare a implicarii parintilor in cariera sa. Ozil a plecat, iar Madridul a castigat de-atunci de 3 ori Uefa Champions League, o competitie din care neamtul lipseste in acest an, nu doar ca nu aspira la castigarea ei.

ABC explica situatia refuzului lui Mbappe. Se pare ca desi Real Madrid n-a oferit nici pe departe suma de bani faraonica oferita de PSG (se vorbeste ca oferta Realului a fost de 120 de milioane de euro si imprumutul pe 2 ani al lui Marcos Llorente sau pe un an al lui Mateo Kovacic), AS Monaco prefera sa-l vanda pe starul francez la Madrid. Explicatia e simpla: AS Monaco intareste decisiv PSG, marea rivala, care foarte probabil va domina fotbalul din Ligue 1 in urmatorii ani, in aceeasi maniera categorica precum Lyon pe vremuri.

Chiar daca intre Real si Monaco erau in discutie si cateva bonusuri de performanta, partile au cazut de acord ca gruparea merengue sa poata discuta cu fotbalistul. Kylian urma sa primeasca 7 milioane de euro stagionali, adica exact acelasi salariu pe care il va incasa conationalul sau, Ousmane Dembele la FC Barcelona.

Apoi, a intervenit ceva. De fapt, cineva. Wilfried Mbappe, tatal fotbalistului, a intors toata ecuatia in favoarea clubului care ii va da fiului sau aproape 100 de milioane de euro in urmatorii cinci ani si a sarit peste dorintele initiale ale fotbalistului. Plus o prima de instalare de 25 de milioane de euro, sustine Interconomia TV. Afacerea este una impresionanta, iar cifrele ating nebunia: PSG va plati 180 de milioane de euro in vara viitoare (clauza obligatorie) si il va asigura pe Mbappe de aproape 100 de milioane de euro doar din salariul de joc. Per total, Mbappe la PSG inseamna in jur de 200 de milioane de euro, asta fara a lua in calcul taxele aferente, salariul si posibilul imprumut al unui jucator la gruparea din Monte Carlo. Intelegerea dintre Real Madrid si jucator, sau mai exact dintre Zinedine Zidane si Kylian Mbappe s-a rupt. Antrenorul care castiga trofee pe banda rulanta, a pierdut de aceasta data un duel direct.

Familia Mbappe traia deja in Paris. Wilfried il va avea de acum aproape si pe Kylian, marele atu al familiei. Tranzactia e incheiata, iar viitorul ne va explica pana la urma daca Kylian a ales intelept, sau nu. Dar cand un copil de 18 ani urmeaza acest drum…Real Madrid nu pierde nimic.