Presa spaniola anunta ca Real Madrid pregateste deja sezonul viitor. Iar ideea lansata de EcoDiario (sursa care a anuntat revenirea lui Casemiro in premiera, transferul lui Lucas Silva si singura sursa care a vehiculat transferul lui Kovacic) este ca Zidane pregateste o mica revolutie in ceea ce priveste linia mediana. Conform sursei citate, Modric si Kovacic vor supravietui in sezonul viitor revolutiei, nu insa si James Rodriguez, Kroos sau Isco Alarcon.
Ecodiario sustine ca Real Madrid va investi la acest capitol si il va recupera totodata pe Marco Asensio de la Espanyol Barcelona. Sursa citata vehiculeaza sosirea lui Ceballos de la Betis Sevilla dar si marile lovituri ale verii: Eden Hazard si Paul Pogba. Ultimii doi vor inlocui tripleta de care se vorbeste ca va parasi Real Madrid in vara. Pentru James, Kroos si Isco, Real Madrid ar putea aduna 200 de milioane de euro, bani suficienti pentru a-i aduce pe preferatii lui Zizou, Pogba si Eden Hazard.
O alta sursa anunta ca gruparea blanco a facut deja primele demersuri pentru a discuta cu Mino Raiola, agentul lui Pogba, impresarul non-grata din tabara merengue. Cele doua parti cauta o cale de reconciliere, iar semnarea contractului dintre Adidas si Pogba inseamna un pas in plus pe care francezul il face catre Real Madrid. In plus, pentru sezonul viitor, brazilianul Casemiro ar putea avea un rol mult mai important in viziunea antrenorului, care cauta conform agentiei EFE sa-i dubleze pozitia prin transferul lui N’Golo Kante sau Grzegorz Krychowiak.