Sun. Oct 21st, 2018
Carlo Ancelotti (54 ani), Real Madrid

Exista viata dupa Mourinho

Urasc ipocrizia astfel ca n-am sa ma autodeclar un mare admirator al lui Ancelotti. Asta nu inseamna ca nu-i pot accepta calitatea si priceperea. „Carletto”, elevul sarguincios al lui Arrigo Sacchi, e aproape de a incheia primul sau an pe banca lui Real Madrid. Venit dupa Mourinho, Ancelotti s-a inhamat la o misiune dificila, dar a reusit sa faca pace cu toata lumea si sa-si impuna cursivitatea discursului lingvistic si fotbalistic. Instinctul productiv al lui Carlo cauta mereu un alt obiectiv.

Asa a ajuns un „tanar ambitios’’, la 54 de ani, cu mana pe sus, la auzul stirii ca Mourinho se intoarce pe Stamford Bridge. Florentino Perez, mai-marele madrilenilor, a decis in deplina cunostinta de cauza, banuind ca a cumparat, scump, cu 6 milioane de euro pe an, izbavirea. In acelasi timp, spaniolii n-au facut decat sa se asigure de un cutremur cultural care va testa fotbalul local. Si totusi, Ancelotti e viu si nevatamat, acum cand suntem aproape de finalul unui sezon mai mult decat disputat, atat in Spania cat si in Europa. Si e in carti… Ancelotti a fost numit anul trecut in functie si odata cu noul sau mandat a preluat ceva mult mai important decat fraiele celui mai important club din lume. „Carletto” a preluat viitorul imaginii de sine a madrilenilor, o imagine la care Mourinho a lucrat timp de trei ani si i-a indemnat pe fanii „Los Merengues” sa-si redobandeasca orgoliul si mandria. Oglinda in care madrilenii sunt obligati sa priveasca astazi a inceput sa-si adune apele, acum 54 de ani, intr-un colt foarte putin solar si foarte silitor al Italiei. Intr-o felie obscura a regiunii Regio Emilia, acolo unde pilotul de formula 1, Lorenzo Bandini s-a nascut si a murit, adunand la inmormantarea sa, intreg satul, venit direct de la munca de pe camp. Dar nu pe strada mare s-a nascut Carlo, ci pe o oarecare Via, mai la marginea satucului plin de fermieri, ce desparte doua regiuni pline de fotbal: Milano si Parma. Si nu intre casele mai acatarii, ci undeva, intr-un apartament de doua camere, intr-un bloc cu tencuiala sparta. Acolo s-a nascut Carlo Ancelotti, fiul lui Giuseppe, si in el si-au gasit locul toate ambitiile si puterile locului. Locul nu e prea manos, dar oamenii au invatat, de mult, sa se lipseasca de belsug. In primul rand, cultivand o ambitie vecina cu sadismul. Asa a crescut Carlo sub indrumarea atenta a parintilor sai.

Giuseppe, vrednicul sau tata si stapan, l-a vrut razbatator. L-a invatat sa gateasca, sa citeasca, sa isi doreasca mereu sa fie intre cei mai buni. L-a obligat sa mearga pe jos, chiar daca asta insemna o alergare umilitoare pe langa masina familiei. La capatul acestei terapii de fortificare tatal a obtinut ceva mult mai compact si taios decat si-ar fi putut vreodata imagina. Carlo a invatat sa respinga si sa anihileze toate tentatiile clasice. S-a pus cu burta pe carte si cu urechea pe muzica clasica si a inceput sa joace fotbal, convins ca multa lume nu intelege, de fapt, jocul, tocmai pentru ca il complica frivol. Asa a ajuns Ancelotti fotbalist si din fericire pentru el, a fost unul foarte mare. Recent, a atins culmea carierei sale de antrenor, iar unii spun ca antrenorul Ancelotti l-a depasit deja pe tizul sau care a evoluat foarte multi ani ca fotbalist in Serie A. La sfarsitul carierei de fotbalist, Carletto era gata de profesorat. Avea sa ajunga „Il Professore”, in Italia, Maitre Carlo” in Franta si „Don Carlo”, in Spania. Intre timp, ambitia cruda facuse jonctiunea cu banii fotbalului mare si Ancelotti s-a transformat sistematic in antiteza eroului fotbalist. Carlo a adunat o colectie de pictura care abunda in Kandinsky si De Chirico. E indragostit de Ella Fitzgerald, iubeste la nebunie mancarea italieneasca pe care si-o prepara singur si acum 2 ani s-a abonat la Scala. Ancelotti nu are nimic din insemnele parvenitismului incendiar al antrenorilor care-si pun milioanele la lucru pentru a largi piscine si a indopa garaje ori yachturi. A cucerit vestiarul cel mai greu de cucerit din lume in numai 20 de zile, iar acum, jucatorii (recunoscuti pentru reticenta lor dar si pentru ifosele hiperprezente de multi ani pe Chamartin) au ajuns sa-l invite ei la masa: “M-am bucurat, ma saturasem sa le platesc eu masa”. De la Capello nu s-a mai intamplat asta la Madrid, culmea, tot un italian.

Perez pare ca stia toate lucrurile astea, iar fascinatia sa veche pentru multilateralul italian tipic, Carlo Ancelotti, pare sa fi pus bazele unui Real Madrid autentic, puternic, fascinant. Propulsat de ambitia provinciala salbatica si onorat de binecuvantata nevoie de spectacol si nevoie, Don Carlo este acum omul numarul 1 la Madrid, omul care a schimbat opiniile jurnalistilor vis-a-vis de gruparea de pe Concha Espina, omul care a mobilizat un intreg vestiar blanco pentru a-i plati cina la restaurant, omul care a lasat in urma episoade de logica pragmatica doar pentru a-si trece in palmares o aventura la care a visat timp de zece ani: Real Madrid, provocarea carierei sale fantastice.

Si iata cum in ciuda multor indoieli, Ancelotti a pus ordine in tot ceea ce inseamna astazi Real Madrid. S-a asezat calm pe banca, a zambit odata la sapte partide, dar a construit si inca o face. Madridul sau e lider in campioant si favorita la titlu, e cu un pas in sferturile Ligii Campionilor si finalista intr-o finala de Cupa Spaniei in care deasemenea pare favorita. Intr-un judet italian silitor, care pluteste mai bine decat un imperiu obosit, pe aleea de langa casa sa veche din Reggiolo, o mana de oameni vorbesc despre el. In acelasi timp, milioane de madrileni resufla usurati: exista viata dupa Mourinho!