„PSG nu este un club, ci un circ. Ei transferă în ciuda oricărei logici. Cumpără jucători tineri, bătrâni, accidentați. Se varsă milioane de euro degeaba. PSG a devenit, într-adevăr, cel mai detestat club printre fanii fotbalului. Suporterii lor se vor îndepărta treptat. Singura vedetă a acestei echipe este Mbappe”,
Acestea sunt cuvintele folosite de presa franceza, dupa meciul de aseara.
Am ales sa incep cu ele, tocmai pentru ca nu am vrut sa par SI mai arogant, in calitatea mea de suporter Real Madrid.
Nu am scris la viata mea multe avancronici la meciuri, cred ca maxim 3, dar asta de aseara a fost cea mai buna a mea :). Standardele nu erau prea ridicate, dar chiar si asa 🙂
Evident, nu ma bucur pentru ca am nimerit eu avancronica, ci pentru ca toti au facut exact ce speram eu in avancronica, toate au mers exact asa cum speram.
Si eu si voi (din ce simt eu) traim una din acele nopti magice cu care ne rasfata atat de des clubul asta pe care il iubim. Si periodic ne da exact acele emotii care ne-au facut de la inceput sa il iubim. Probabil ca stiti ca noi suntem considerati de ceilalti fani ai fotbalului drept niste fani de rezultat, obisnuiti cu victoriile si cu trofeele si suntem des luati peste picior ca nu stam langa echipe pentru iubirea ce i-o purtam, ci pentru rezultate. E o premisa idioata, dar des intalnita, nu o voi judeca aici. Eu le spun tuturor ca Real Madrid e mult mai mult de atat, e o stare de spirit, si nu exista un mod mai bun de a explica aceasta stare de spirit decat meciul de aseara. Am simtit ca nu ma bucur doar pentru Benzema, Modric, Fede si cei care erau pe teren, dar si pentru Guti, Arbeloa, Raul , Hierro si toti ceilalti care fac parte din istoria noastra.
Si asta s-a intamplat in primul rand datorita publicului. Cum spuneam acum 2 zile, ei sunt ADN-ul Real Madrid, transmis din generatie de jucatori in generatie de jucatori, ei sunt cei care tin familia asta unita, cei care duc mai departe pedigree-ul de care vorbeam. Si, ca orice membru al familiei, are si el (publicul) defectele lui, e carcotas uneori, e pretentios, e certaret, dar e familia noastra si un lucru stii sigur despre famillie, anume ca indiferent ce simte MOMENTAN pentru tine, TE IUBESTE sincer si permanent si va sta alaturi de tine pana la final. Iar in momentele grele, catre familie te uiti.
Cel mai important la publicul madrilen este ca are un simt aparte, al momentelor importante. Atunci “apare”, chiar daca nu printr-un cantec permanent (asa cum ne-ar placea noua, poate) dar apare. Cu murmurele lor, cu off-urile, cu vaietele, dar si cu energia aceea incredibila care ajunge la jucatori. Sunt multe echipe ce au la un moment dat generatii fantastice valoric si generatii fantastice dpdv al loialitatii fata de suporteri, cu care creeaza o familie. Dar la noi, la Real Madrid, asta nu e exceptie, ci regula. Mi se pare ca cel mai important “asset” pe care il are Realul nostru e tocmai asta, acest ADN de campion transmis de la generatie la generatie prin publicul loial si aproape etern (considerand cum se dau abonamentele din tata in fiu).
Revenind la meci si la motivul fericirii noastre enorme, trebuie sa spunem ca nu are mare legatura cu performanta strict fotbalistica.
Pentru mine, aseara nu a fost o optime de UCL.
Slava Domnului, dupa cum ziceam, noi suntem obinsuiti cu victoriile si cu trofeele, calificarile din optimile de finala UCL sunt ceva absolut normal pentru noi (mai putin perioada dinainte de Mourinho, dar aia e alta discutie, nu vreau sa mutam discutia). Mai mult, si daca ne-am califica in semifinale am considera ceva normal. Ba chiar un esec daca nu ne calificam in finala, si o si castigam. Astea sunt standardele noastre, dupa astea ne ghidam.
Dar, cum ziceam, aseara nu a fost o simpla optime. Aseara a fost un razboi intre doua lumi, intre doua sisteme, intre doua feluri de a privi viata. A fost o lupta intre traditie si “nouveau riche”. Intre o reputatie cladita in zeci de ani si un fel mercantil de a privi viata, plecand de la ideea ca banii reusesc sa inchege orice peste noapte. Nu sunt idealist, stiu ca la un moment dat, daca se merge pe calea asta, e posibil sa ajunga si la trofee, numai ca asta se va intampla doar dupa ce oamenii de acolo vor aplica niste principii sanatoase moral, de care acum sunt atat de departe, dupa cum spune mai sus presa lor.
Mi-am dorit ENORM sa ne calificam pentru Florentino, care a avut si el meciul sau cu Emirul, iar ca un om rau ce sunt, reactia de dupa meci a Emirului m-a bucurat la fel de mult ca meciul in sine. Pentru ca cel mai bine vezi caracterul unui om in conditii adverse, in stare de stres, cum spun cei care fac teste psihologice prin care sa iti descopere trasaturile dominante. Iar trasaturile dominante ale Emirului sunt exact cele care au iesit la iveala aseara, cand invelisul comercial atent fabricat s-a sfaramat sub greutatea loviturilor de ciocan ale lui Karim si a ramas Imparatul asa cum noi banuiam ca e, dar lumea voia sa vada altceva : gol .
Gol de valori, cum spuneam mai sus.
Fotbalistic eu nu ma pricep foarte bine, in niciun caz atat de bine ca voi, care vad ca sunteti adevarati experti in sisteme tactice, sisteme de joc, 4-2-3-1, 4-4-3, box to box si toate celelalte 🙂
Dar ca suporter, eu am vazut aseara timp de 60 minute o echipa a noastra destul de ineficienta, ca sa ma exprim elegant. S-a vazut dorinta, disponibilitate la efort, atitudine corecta, raportata la importanta meciului. Cum spunea pe vremuri un fotbalist celebru, s-a vazut ca “baietii vrea” 🙂 Am avut, in decursul acestor 60 minute mereu speranta ca ceva poate sa apara, mai ales datorita pressingului sufocant pe care il faceam si datorita predispozitiei la gafe a apararii qatareze, Marquinios fiind speranta mea cea mai mare. Dar, altfel, nu vedeam si nu speram ca un efort creativ sa fie cel care ne va ajuta sa marcam.
A doua mea speranta e aceeasi care apare in mintile noastre cand “echipa” nu pare sa fie capabila, recte o sclipire individuala. Cum spuneam recent, speranta mea legata de scantei si de sclipiri se numeste Asensio, insa el a avu aseara un meci foarte slab, cum insista prietenul meu Bogdan sa precizeze, clar sub nota echipei. M-am mai uitat cu coada ochiului si cu o tresarire in suflet la Vinicius, dar si el era absent pana in acel minut 60.
Ba, mai mult, in jumatatea noastra, lucrurile nu stateau deloc grozav, Mbappe distrandu-se, literalmente, cu noi. Voi reveni pe final la el.
Ce cred eu ca ne-a salvat a fost gafa lui Donnaruma, sa-i dea Dumnezeu sanatate. De acolo, totul a mers in favoarea noastra.
Spunea comentatorul de la Digi ca la nivelul asta, daca iti pierzi 5 minute concentrarea, e posibil ca o echipa ca Real Madrid sa iti dea 2 sau chiar 3 goluri. Cand a spus-o el, era min 46-50, ma gandeam ca – la acel moment – parea imposibil. Dar exact asta s-a intamplat, am zis ca trebuie sa ii scriu un mesaj la redactie sa ii multumesc.
PSG si-a pierdut cu totul concentrarea, busola, reperele si instantaneu s-a cuibarit in mintea lor faptul ca vor pierde, iar in mintea noastra ca vom castiga. Apropos de ADN-ul de care vorbeam, mai spunea aseara cineva ceva interesant la Digi ( da, chiar a fost surprinzator si pentru mine, stiu) si anume ca Realul e ca un rechin feroce, care atunci cand simte sange, te distruge, te devoreaza imediat.
Si exact asta a fost senzatia dupa golul egalizator al lui Karim. Cavalcada, asediu, devastare totala in jumatatea pariziana, practic parea un dezechilibru major, total improbabil cu 5 minute inainte. De aia ne place fotbalul, mai ales cand suntem pe partea asta a monedei. Dintr-o data, toti jucatorii nostri parea super inspirati, 3 clase peste adversar, talentati, nu doar cu atitudine corecta,ce sa mai, ne-a iesit totul.
Au fost, de departe, cele mai bune 30 minute ale Realului antrenat de Ancelotti, am mai vazut asa ceva doar la prelungirile din finala La Decima, cand la fel ca aseara, echipa adversa a cazut de pe un piedestal si s-a facut bucati sub forta covarsitoare a maretiei clubului nostru. Pentru ca, fiti sigur, nu jucatorii care erau in teren aseara i-au speriat si i-au blocat psihic pe cei de la PSG, caci doar cu 2 saptamani inainte rolurile fusesera inversate. Ce i-a sfaramat aseara e traditia asta de mereu invingatori a Realului, ADN-ul de care tot vorbesc. Cum spunea Catalin Stoica aseara, parafrazand un dicton din lumea fotbalului, “fotbalul e acel joc in care se joaca 90 minute si la final castiga Real Madrid/Florentino Perez’. Sunt sigur ca teama de esec ar fi fost aducatoare de neplaceri pentru PSG si daca jucau cu un club mai mic, spre exemplu Atletico Madrid sau Barcelona, dar faptul ca jucau contra Realului a amplificat aceasta teama si i-a blocat de tot. Stiu, sunt arogant, dar sunt fan Real de mult timp, nu am cum sa ma mai schimb. In vorbele unui filozof renumit, din wrestlingul american, “it’s not show off if you back it up” !
Ah, sa nu ma iau cu vorba, e un jucator despre care chiar voiam sa vorbesc.
Nu, nu despre Karim, el a facut aseara exact ce asteptam de la el, hai ca am nimerit-o si pe asta in preview.
Totusi, eu as dori sa vorbesc despre Modric.
Modric mi se pare ca a fost aseara oglinda Realului. Avem un grup de whatsapp in care vorbim de Real. Evident, a fost mare euforie pe acel grup aseara, continuata si azi toata ziua, ca simtim toti ca e Revelionul. Dar daca recitim discutiile din timpul meciului, si suntem corecti cu noi, vedem ce ziceam pana in minutul 60. Nu va feriti privirea, stiu ca si voi ati facut la fel, nu pacaliti pe nimeni. Era o stare de dezolare, nemultumire, resemnare. Iar eu, personal, imi fac aici autocritica, am scris chiar cuvintele astea “Modric e moale rau, Kroos la fel, mi se par cele mai slabe puncte ale noastre”. Am scris, ce sa mai, recunosc. Pana in minutul 60, il doream schimbat, va jur.
Dupa minutul 60, a aparut si Modric, a aparut si Real Madrid. De aceea, aseara el a fost pentru mine echivalentul clubului, am vazut in transformarea lui transformarea echipei, din pierzatoare, resemnata, apatica, in vie, puternica, evident castigatoare. Asta e primul lucru pentru care ii multumesc.
Al doilea e, iarasi, legat de firea mea veninoasa, pe care mi-o asum, din nou.
Am mai spus-o, eu nu ma uit la fotbal daca nu e Real si inca o echipa. In rest, nu am timp, mai vad doar rezumate la stiri. Asa ca daca nu sunt de la echipa mea, nu prea stiu/cunosc/ma intereseaza de alti jucatori, ai altor echipe. Dar v-am auzit si pe voi, in special pe voi, fanii Real Madrid, cazuti in admiratie totala fata de Veratti. Nu contest, omul e bun, atat cat ma pricep eu. Dar, dpmdv, e mult overrated, desi recunosc ca e posibil ca eu sa fiu subiectiv pentru ca eu vad pozitia pe care joaca el ca fiind una “nu de protagonist”.
De aceea, uneori cred ca atunci cand se spune, ca si de Kante, ca el e cel care tine in spate o echipa, ma zburlesc putin. Poate e legat tot de conceptiile mele de viata traditionalist/conservatoare, dar eu cred ca pentru a “tine in spate” o echipa, trebuie sa fii Cristiano cu 50 goluri pe an sau Karim de anul asta sau Mbappe, de cand il cunosc eu. Adica protagonist. Stiu ca lumea zice ca mijlocul terenului e decisiv, dar eu nu cred asta. Cred ca e foarte important, cred ca nu poti sa castigi FARA mijloc, dar nu cred ca el poate sa “tina in spate” o echipa. Si, mai mult, daca la noi se vorbeste de KCM ca fiind acea piatra din capul unghiului, mi se pare absurd ca in cazul lui Veratti sau Kante sa fie un singur jucator de la mijloc acea Piatra. Dar, ma rog, neavand pretentia ca ma pricep, nu insist pe tema asta, v-am spus doar parerea mea.
De ce ziceam ca ii multumesc lui Modric in al doilea rand? Pentru faza de la golul 2. Nu cele 2 pase magice m-au incantat cel mai tare, nici recuperarea lui, nici slalomul printre 4 jucatori facut la venerabila varsta pe care o are, ci – mai presus de toate- felul in care i-a rupt coloana lui Veratti si l-a scos din joc. Vorba aia, daca Veratti e atat de important cum spune toata lumea, se cheama ca Modric rupandu-i coloana, ne-a castigat meciul, nu? 🙂 Stiu, sunt arogant, dar recititi titlul, va rog!
In final, un cuvant despre Mbappe.
Nu ma joc cu cuvintele. Ba da, uneori ma joc. Dar acum incerc sa le folosesc cu prudenta.
Omul e clar cel mai bun fotbalist din lume la momentul asta. Cand spun ca mi-e teama sa nu ma hazardez in ceea ce voi spune, ma gandesc sa nu ma grabesc cand spun ca are potential sa ajunga cel mai bun din toate timpurile. Si nu ma uit la Baloanele de Aur care se dau cum se dau, nu dau doi bani pe alea.
Ce face baiatul asta pe teren, e absolut fantastic. Emirul a cheltuit bani sa isi aduca Messi, Neymar, Ramos, Donnaruma si alte vedete, asta fiind singurul lui criteriu, ca deh, e nepriceput, dar ii inteleg disperarea cand vede ca e posibil sa il piarda pe Mbappe.
Este, DE DEPARTE, cel care tine in spate (apropos de ce vorbeam mai sus) echipa aia care da pe afara de NUME.
Are 7 clase peste tot ce e acolo si cred ca si peste ce e la noi (individual vorbind).
Daca va veni la noi, cred ca pentru el va fi exact ce ii lipseste. Va fi transformarea lui de la un jucator foarte bun care joaca la o echipa de fotbal in Jucatorul lui Real Madrid. Este exact ce i s-a intamplat lui Cristiano. Cred sincer ca Mbappe poate sa il depaseasca pe Cristiano, daca vine la noi. Cred ca are tot ce ii trebuie sa faca din echipa noastra “Realului lui Mbappe”, asa cum au fost in trecut”Realul lui Cristiano sau al lui Raul”. Este un lider incontestabil, prin valoare.
Nu stiu mai nimic despre caracterul lui, cum e el in privat samd. Sper ca e la fel de sanatos psihic ca CR 7, pentru ca doar asta ii trebuie.
Insa in aceasta dubla el m-a impresionat si din acest pdv. A fost mega profesionist, a dat totul din el, a vrut cu tarie sa ne bata, a tras echipa aia dupa el, a fost artizanul TUTUROR fazelor periculoase, ne-a hartuit fantastic, iar cand toata echipa lor cazuse in degringolada, a fost singurul care dadea senzatia ca ne mai poate face rau. Ne trebuie neaparat acest jucator, iar lui ii trebuie neaparat Real Madrid. It’s a made match!!!
Daca vine, sunt convins ca vom avea si de azi inainte multe NOCHES MAGICAS impreuna, si m-as bucura enorm pentru el sa fie (SI EL) parte la ele. Nu de alta, dar cu el sau fara el, noi o sa mai avem. Pentru ca noi suntem Real Madrid!
CAMPEONES!!!
Despre autor
