Se spune ca imaginea unui om este doar un varf de aisberg. Cand acest om este un sportiv celebru, cei din jur par sa se incapataneze sa astepte doar comportamente-model, asa cum sunt ele cerute de catre media care, pe de o parte, ii obliga sa intepeneasca intr-un pat al lui Procust, ingust si oarecum fals si pofta neostoita de a afla mai multe, de a se scufunda in adancuri, pentru a descoperi acele 99 de procente care scapa obiectivului. Oamenii au tendinta de a-si inventa tipare, din nevoia de a se sti in siguranta; cand totul este confrom cu regula, e mai usor sa alegi. Dar la fel de usor este sa te inseli, pentru ca aceasta dorinta ascunde de cele mai multe ori detaliile importante, acelea care fac dintr-un om o persoana unica, diferita de cei din jur, in ciuda asemanarilor.

11 jucatori intr-o echipa de fotbal, purtand tricouri identice; 90 de minute, un clasament si un trofeu. In spatele lor, mii de sportivi care incearca sa fie mai mult decat un numar pe spate. Un „9” e un atacant, el trebuie sa marcheze; un „10” trebuie sa fie creierul coordonator; 4-4-2 se transforma in 4-3-3, interior, exterior, pasa filtranta, tranzitie pozitiva si negativa, pungi de presiune…. La final, in vestiar, raman oamenii. In afara lui, asteapta presa care isi doreste sa inregistreze aceleasi declaratii de fiecare data, pentru a putea, apoi, sa caute acel ceva ascuns in cuvintele trase parca din sablon ale fotbalistilor. Din cand in cand, unul dintre ei iese din sau in decor; e arogant sau e agresiv, e timid sau e vorbaret. E un model pentru copiii care bat mingea pe maidan sau e un rebel care rupe regulile. Exista modelul fotbalistului elegant, fara niciun cartonas rosu pe teren si in afara lui si fotbalistul rebel, care da cu pumnul, care da cu voleul si care goneste cu 200 km/h pe sosea, in ultimul tip de bolid. Si unii si altii fascineaza, pentru ca, indiferent de partea pe care o aleg, ei fac milioane de anonimi sa tremure, sa planga sau sa se bucure la finalul fiecarui episod de 90 sau de 120 de minute din cea mai mare nebunie plecata din urmarirea, in joaca, a unei mingi rotunde pe un teren cu iarba.

Baiatul din Bron…sau baiatul mamei?

Karim Benzema are cate putin din toate acestea. Povestea lui seamana cu un film despre baietii rai din cartierele rau famate, iar el penduleaza intre a o confirma si a o nega. Probabil nici el nu stie cat mai e baiatul din Bron si cat baiatul mamei. Karim e timid; nu ii place sa vorbeasca, se fereste de interviurile lungi, nu ofera informatii personale presei si nu are atractia reflectoarelor. Insa, ca un facut, acestea par sa il urmareasca tocmai in acele momente in care probabil ar vrea sa fie la capatul lumii, nestiut de nimeni. Karim e naiv; are incredere oarba in prietenii din copilarie, desi, intre timp, acestia au devenit infractori cu acte in regula, condamnari si recidive. Karim e teribilist; a fost surprins de nenumarate ori gonind ca nebunul cu masinile lui scumpe. Karim e prietenos si iubit; vestiarul plin de ego al lui Real Madrid, in frunte cu „pesos pesados” il sustine si il apara. Karim e copilul rasfatat al lui Florentino Perez; nu l-a vandut cand vuia presa ca e indolent si il fluierau fanii pe teren. Karim e „B”-ul din BBC, e motanul aparent adormit, dar care apare cand trebuie; e altruist si prefera sa paseze decat sa marcheze; isi doreste Balonul de Aur, dar nu face o campanie din asta; il adora pe Ronaldo Nazario si se intelege de minune pe teren cu Ronaldo dos Santos Aveiro.

Terraillon-Bron inseamna “acasa”

Viata sa a inceput in Terraillon-Bron, un cartier de la periferia orasului Lyon, intr-o locuinta modesta, asa cum sunt mai toate, in toata Europa vestica, locuri in care imigranti de toate natiile si confesiunile religioase isi cauta locul si fericirea. Ai lui nu sunt imigranti, in sensul de baza al cuvantului. Desi algerieni de origine, bunicul patern al lui Karim venise in Franta la mijlocul anilor 50, iar mama sa s-a nascut la Lyon. Bron nu este un loc pentru bogati, nici macar pentru o familie de nivel peste mediu, iar la inceputul anilor 90 este scena unor conflicte violente si dese intre intre traficanti, magrebieni si populatia afro. Povestea de cartier a lui Benzema din aceasta perioada seamana izbitor cu a unui alt fotbalist, Zlatan; si aici se impune cel mai tare, si aici trebuie sa stii pe cineva ca sa nu o patesti; doar ca la francez acasa era liniste, era ordine. Tatal, strict si sever, vrea pentru cei 9 copii ai sai sa reuseasca in viata in mod corect, prin munca si prin disciplina. Karim este, insa, prea lent, uneori chiar lenes pentru tatal sau, care ii tine dese lectii de morala si care ii face un program foarte dur, in care scoala si studiul ocupa aproape tot timpul copilului. Mama, insa, compenseaza prin dragoste neconditionata, alint si indulgenta. Ea este cea care gateste prajiturile atat de dragi lui Karim, cea care ii cumpara echipament sportiv, minge si il lasa sa se joace, pana la caderea noptii uneori, pe terenul de fotbal de langa casa.

O astfel de joaca se dovedeste providentiala pentru copilul de 8 ani; e seara si ceilalti colegi de miuta s-au cam dus acasa. Karim e inca pe teren si, pentru ca nu mai are cu cine sa se joace, loveste balonul de un perete, incercand sa il prinda cat mai „smecher”. „Era un puşti care bătea tot timpul mingea la perete, dar o lovea atît de corect şi de frumos încît n-am rezistat şi l-am adus la clubul din Bron. Vă daţi seama? Să descopăr un copil în timp ce făcea pase cu peretele! Aşa a fost”, îşi aminteşte primul său antrenor, Henry Bayada. Acesta il ia cu el la clubul cartierului, care ii poarta numele. Aici, nu sta mult, pentru ca, desi nu vorbea mai cu nimeni in afara antrenamentelor si a meciurilor, devine exploziv cand intra pe teren, iar la un meci cu echipa de copii de Olympique Lyonnais este remarcat de Gerard Bonneau, omul care se ocupa de recrutari pentru echipa mare a orasului. Karim Mostafa Benzema primeste prima lui legitimatie de fotbalist adevarat; figura e serioasa, obrajii rotunzi si ochii mari. Incepea urcarea, o aventura sinusoidala pentru el, care il va duce, pana la urma, la cel mai mare club al lumii, la Real Madrid. Marele lui noroc a fost, insa, acest moment de gratie in care a fost vazut de OL. La academia clubului francez, el s-a educat si a fost educat, scapand, in mare parte, de influentele nefaste ale mediului in care crescuse. Gerard Bonneau: „Integrarea la Academia de juniori a lui Lyon a fost decisiva. L-a indepartat de partea malefica a oraselului sau, permitandu-i sa-si urmeze pasiunea pana la capat.” Ce a urmat, se stie. Dorit intens de conducatorii de la FC Barcelona pentru calitatile sale tehnice, in 2009 ajunge la Real Madrid, pentru ca Florentino Perez merge la Lyon sa il convinga sa semneze pentru marea rivala a catalanilor si este impresionat de tanarul care are pe pereti posterele idolilor sai jucand la Real Madrid, Ronaldo Nazario si Zinedine Zidane.

Fantomele copilariei

Povestea cu aroma de Hollywood nu este insa chiar asa de roz. Dupa ce ajung in varf, oamenii nu isi sterg amintirile, nu isi uita originile si nici nu isi anuleaza viata de dinainte. Asta se intampla doar in filme.

Nici Karim nu face exceptie. Cariera lui sportiva poarta, deseori, fantomele copilariei si ale adolescentei petrecute in cartierul unde cei puternici se impun cu pumnul sau cu reputatia de bad boys, amprenta culturii sale profund algeriene si musulmane, care duce o lupta continua intre integrarea in cultura franceza si contestarea ei. Nu se stie cand cine a inceput confruntarea asta de gherila: oare francezii nu i-au acceptat pe magrebieni ca fiind ai lor sau acestia din urma nu s-au confundat niciodata cu spiritul din Hexagon?

Discutia e ampla si implica multe alte aspecte, mai putin potrivite unui astfel de articol. O aducem in discutie doar pentru ca Benzema s-a format in acest creuzet in care aromele nu se contopesc nicicum. Gesturile sale o demonstreaza; profund religios, Karim incearca sa respecte rigorile religiei in care a fost crescut, insa tentatiile lumii europene il fac deseori sa derapeze in scandaluri. E o lupta intre a pastra calea corecta si a tentatia de a incalca regulile. A fost implicat in scandaluri sexuale, a fost surprins deseori conducand cu viteze ametitoare, a organizat petreceri exorbitante.

Considerand ca fiul lui este prea rasfatat de mama si in pericol sa fie rau influentat de anturaj, tatal hotaraste sa il inscrie la o scoala catolica. Programul dur, faptul ca este musulman, usor supraponderal si tacut i-au oferit lui Karim primele lupte ale copilariei; astazi, fenomenul se cheama bullying, este amplu discutat in scoli si in campaniile pentru educatie; pe vremea aceea, era doar o chestie de supravietuire. Pentru el, a fost fotbalul; la antrenamente nu mai conta nimic din ceea ce il supara la scoala. Era bun, era tehnic si era rapid; colegii lui se obisnuisera sa ii arunce mingea in careu, convinsi ca o sa rezolve el, cumva, situatia. In afara terenului, redevenea circumspect si timid, intrand cu foarte mare greutate in vorba cu oameni pe care nu ii cunoastea bine. Dupa cativa ani, insa, avantul sau pare ca se opreste; antrenorii, inrijorati, ii cheama tatal la o intalnire, incercand sa il repuna pe linia de plutire pe atacantul care parea ca intrase in letargie. In urma acelei discutii, Karim parca prinde aripi si devine fotbalistul pentru care s-au luptat cele doua regine ale fotbalului spaniol.

Aceasta oscilare intre excelent si invizibi il va urmari si in etapa la Real Madrid. In 2010, Jose Mourinho gaseste un atacant plin de talent, dar care parca nu stie ce sa faca cu el. Era al doilea an al lui Benzema in Spania, nu se integrase inca, nu vorbea limba si parea coplesit de numele greilor din vestiar. Intr-un an si jumatate, portughezul face din el nu un atacant pur sange, ci un coechipier extrem de util, care paseaza, care contribuie la constructia jocului si care e obsedat de golul celuilalt, mai mult decat de al sau. Astazi, Benzema este parte integranta a trioului responsabil cu spectacolul pe Bernabeu. Cand BBC sunt in forma si joaca impreuna, fotbalul devine o poezie, iar mare parte din ea i se datoreaza francezului.

Cand prezentul se lupta cu trecutul si poate afecta viitorul

Cei care il cunosc bine spun ca are o singura mare problema: este incapabil sa rupa coarda care il leaga de vechiul sau cartier, de vechii sai prieteni. Imediat ce a inceput sa castige bine la Lyon, cand a plecat din academie, nu si-a cumparat o casa de fite intr-un cartier select. S-a intors acasa, langa cei care i-au fost prieteni in copilarie, langa cei care l-au aparat de smecherii de cartier cand era doar un copil neincrezator. Doi dintre ei, mai ales, au contribuit masiv la scandalurile in care fotbalistul francez a fost implicat. Mai mari cu cativa ani decat el, cei doi au deja la activ cateva condamnari. Fac parte din trupa de grei a zonei, sunt respectati si temuti, au o atitudine de stapani ai zonei, adica exact opusul lui Karim. Insa, pentru el, ei raman prietenii din copilarie si este incapabil sa rupa legatura cu ei; unuia dintre ei i-a angajat avocatul, cand a fost judecat si condamnat, celuilalt i-a oferit de lucru, cu un salariu imens. Sunt mai mereu langa el in vacante si la petreceri si, din cand in cand, ii mai „asigura” cate un scandal. Asta, cand scandalul nu este asigurat de unul dintre colegii de la nationala. Karim Benzem are „talentul” de a fi unde nu trebuie si mai ales cu cine nu trebuie in cele mai proaste momente posibile. Este o incapacitate de a rationa, de a analiza, de a invata din propriile greseli si din greselile celor din jurul lui. E un semn de imaturitate sau este, asa cum au spus cativa, produsul locului in care a fost format?

E greu de spus, asa cum nimeni nu intelege de ce marii sportivi, odata ajunsi celebri, nu pot scapa de tarele trecutului. De ce si-a distrus Ronaldinho talentul, incurajat de prieteni falsi? De ce Anelka? De ce la Diego Costa e inca atat de vizibila favela in care a crescut? Unii dintre ei reusesc sa tina in frau cosmarurile vremurilor mai putin bune, altii nu. Deoamdata, Benzema e pe franghie, ceea ce e bine, pentru ca e inca acolo, sus. E sustinut, aparent neconditionat de club, prin presedinte, antrenor si colegi. Ar fi usor sa spunem ca totul depinde de el, insa nu e asa. Se spune ca primii 7-10 ani din viata sunt hotaratori in devenirea adultului, din punct de vedere al relatiei sale cu lumea si ca nicio scoala, nicio forma de educatie nu pot sterge complet comenzile inculcate in aceasta perioada. Pana la urma, noi ne depasim fricile vreodata, ne dezbracam de amintirile si de modelele de altadata, definitiv? Depinde de noi, nu-i asa?

• Karim are un potential fantastic, un jucator care incepe sa se impuna la Real Madrid, ceea ce il propulseaza intr-o alta dimensiune. Un atacant care gaseste solutii fantastice si rapide pe spatii mici. Nu are nevoie decat de o secunda si jumatate pentru a ajunge in pozitie de sut, in timp ce majoritatea are nevoie de patru secunde. Laurent Blanc

• Un asemenea atacant de exceptie n-a mai fost niciodata la Lyon. Karim ma duce cu gandul la Ronaldo brazilianul. Iar atingerea mingii cu exterior imi aminteste de Zidane. Bernard Lacombe, consilierul preşedintelui lui Lyon

• Parintii si fratii ma sustin, mai ales cand nu-mi merge bine. Ei sunt cei mai mari fani ai mei. Cand sunt criticat, unica persoana care imi spune ca e multumita de cum am jucat e mama. Sunt timid, introvertit. Nu ma pot schimba chiar dacă as vrea. Totusi, daca oamenii ma cunosc, descopera ca am umor si ca imi place sa rad. Cand nu cunosc o persoana, nu ies din coltul meu. Inca din copilarie, toti antrenorii au fost duri cu mine, culminand cu Mourinho. Insă datorita lui sunt astazi mai puternic mental. Niciodata nu m-am simtit pedepsit de nimeni. Zidane vorbeste foarte mult cu mine, e extraordinar sa primesc sfaturi despre viata si despre fotbal de la unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie. Karim Benzema.

Surse:

•  buscabiografias,abc.es,elmundo.es, kienyke.com, elmundo.es, thelab.bleacherreport.com