La multi ani, Real Madrid!!!

Fotbalul s-a nascut la Madrid datorita initiativei profesorilor şi studenţilor de la Institucion Libre de Ensenanza. În anul 1885 aceştia au fondat clubul Cerul Fotbalului. În 1900 acest club s-a împărţit în două cluburi noi: Noul Foot-Bal de Madrid şi Espanol de Madrid. Preşedintele ultimului dintre ele era Julian Palacios. În 1902 Espanol s-a mai împărţit o dată, rezultând în formarea lui Madrid FC la 6 martie 1902. Primul preşedinte al clubului a fost Juan Padros. El a fost succedat mai târziu de către fratele său, Carlos. Fraţii Padros aparţineau unei familii catalane care se stabilise la Madrid. Culorile clubului au derivat de la cele ale echipei braziliene Corinthians (foarte celebra la acea vreme). Primul manager al clubului a fost Arthur Johnson, un englez, despre care puteti citi detalii aici.

Imnul echipei Real Madrid

În 1902 membrii ai Madrid FC au propus o competiţie pentru a sărbători încoronarea lui Alfonso al XIII-lea. Această competiţie avea să evolueze în Copa del Rey. În 1904 clubul a fuzionat cu două alte echipe ale Madridului, Moderno Amicale şi Moncloa. Clubul a câştigat prima sa Copa del Rey în 1905. În 1920 clubul a devenit oficial Real Madrid CF după primirea patronajului regal al lui Alfonso al XIII-lea. În 1928 clubul a devenit membru fondator al La Liga şi de atunci nu a retrogradat niciodată din Primera Division.

Rivalitatea dintre Real Madrid şi FC Barcelona este legendară. Încă de la început cluburile erau văzute ca reprezentantele a două regiuni rivale ale Spaniei, Castilla şi Catalunya, precum şi ale celor două oraşe pe care le reprezentau. Însă rivalitatea a atins un nou nivel în timpul anilor lui Franco, când Real Madrid era considerată a fi “echipa regimului”, în timp ce FC Barcelona era menţionată ca echipa opoziţiei, aspect sustinut din pacate doar de presa catalana. Ambele cluburi, însă, deţineau membri influenti ale căror credinţe politice dezaprobau această teorie. În timpul Razboiului Civil Spaniol preşedintele lui Real Madrid, Rafael Sanchez Guerra, era un proeminent republican şi a fost întemniţat şi torturat de către suporterii naţionalişti. Tot ei i-au arestat şi ucis pe vice-preşedintele şi trezorierul clubului.

Reputaţia de club important a lui Real Madrid a fost construită prin extraordinarul lor record în Europa. Inspirată de legendarii Alfredo di Stefano , Ferenc Puskas şi Francisco Gento, clubul a câştigat Cupa Campionilor de cinci ori la rând între 1956 şi 1960, iar apoi pentru a şasea oară în 1966. Au fost finalişti în 1962, 1964 şi 1981. Poate cel mai important om pe care Real Madrid l-a “nascut” a fost Santiago Bernabeu, cel care a fost jucator emblematic si presedinte al clubului blanco. Numele sau este purtat in prezent de stadionul ‘albilor’-Santiago Bernabeu. Despre legenda lui Santiago Bernabeu, puteti citi un articol aici.

Imn Real Madrid, dupa La Decima

https://www.youtube.com/watch?v=baLGqCvnK2M

In anii 60 s-a nascut Real Madrid Ye-Ye, una dintre cele mai spectaculoase echipe din istoria fotbalului spaniol, o echipa care era condusa de Paco Gento si pentru putin timp si de Di Stefano, dar si de Miguel Munoz. Cu Araquistain, Pachin, Pedro de Felipe, Manuel Sanchis, Pirri, Zoco, Serena, Amancio, Grosso sau Manu Velasquez, aceasta echipa a purtat denumirea de Ye-Ye dupa un cantec al celor de la Beatles, She Loves you. Patru dintre membrii acestei echipe minunate pozasera in Marca imbracati precum legendarii Beatles, iar bucuria pe care o resimteau jucand fotbal, a condus presa spre aceasta denumire.

Poate cea mai spectaculoasa echipa din istoria clubului a fost insa echipa crescuta la portile Canterei si denumita de presa, La Quinta del Butre.  O echipa care i-a cuprins legendarul Emilio Butragueno, dar si pe Manuel Sanchis, Rafa Martin Vasquez si Miguel Pardeza, cu totii crescuti in academia clubului merengue. Este echipa care aduna cele mai multe meciuri fara infrangere in istoria fotbalului pe teren propriu! Acest grup a castigat doua Cupe UEFA, sase titluri de campioni ai Spaniei, trei cupe ale Spaniei, doua Supercupe ale Europei si o Cupa  a Ligii. Pentru cativa ani, alaturi de Quinta a jucat si unul dintre cei mai iubiti fotbalisti din istoria clubului, Juan Gomez, supranumit “Juanito” despre care puteti citi aici un articol interesant.

În 1998, 2000 şi 2002 clubul a mai adăugat alte 3 titluri ale Champions League , de această dată inspirată de jucători precum Raul, Clarence Seedorf, Roberto Carlos Steve McManaman, Luis Figo, Redondo şi Zinedine Zidane, toti sub comanda unei legende blanco, Vicente del Bosque. Din 2000 incepe si prima era Florentino Perez, omul vazut de madrileni ca fiind presedintele cel mai aproape ca reputatie de legendarul Santiago Bernabeu. Au urmat doar succese pe plan intern, dar si un Real Madrid condus de pe banca de strategul Mourinho (in cel de-al doilea mandat al lui Florentino Perez, 2009-prezent), omul care s-a batut cu oricine si oricand pentru emblema acestui club. Portughezul a adus doar o Cupa a Regelui si un titlu de campion la Madrid (cel mai impresionant din istorie cu 100 de puncte si 121 de goluri marcate intr-un sezon), dar creatia sa a fost o adevarata masinarie de fotbal, care a oprit dominatia absoluta a catalnilor in fotbalul spaniol si care avea in prim plan mari fotbalisti ca Iker Casillas, Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Sergio Ramos sau Xabi Alonso.

La Decima este cea mai recenta distinctie obtinuta de clubul secoulului XX. In 2014, cu italianul Carlo Ancelotti pe banca si cu galezul Gareth Bale ca achizitie de marca (cel mai scump transfer din istoria fotbalului) Real Madrid a castigat cea de-a zecea Cupa a Campionilor din istoria sa, dupa ce a trecut in finala de marea rivala din Capitala, Atletico Madrid cu scorul de 4-1 (dupa prelungiri). Puteti citi cronica unei seri magice la Lisabona, aici.  Peste cateva luni, Realul lui Ancelotti avea sa devina si campion al lumii, dupa ce a castigat in Maroc Campionatul Mondial al Cluburilor. In aceeasi perioada, Ancelotti a condus echipa spre un incredibil sir de 22 de victorii consecutive in toate competitiile, record absolut in istoria madrilenilor. Pentru si mai multe detalii despre acest club, accesati paginile de istorie si editorial

Feliz cumpleanos mi religion! Juntos Ganamos Siempre!!

Tags: , ,

Florin Codreanu

Florin Codreanu

Hala Madrid y nada mas!!!

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap