Thanasis ne-a adus cadou prima Cupa a Campionilor la baschet, Vassilis pe a doua si Dimitris pe a treia. De fiecare data cand sotia sa, Olympia, ramanea insarcinata, sotul ei, Spanoulis, ii aducea cadou cate o Cupa a Campionilor. Ceea ce la inceput a fost o curiozitate, o coincidenta, apoi o gluma, ajuns sa fie un fapt acceptat de toti, astfel incat Mundo Deportivo a si scris un titlu ca acesta: “Spanoulis asteapta un copil = Olympiacos, campioana Europei”. Asa ca, atunci cand frumoasa Olympia a aparut in Palacio insarcinata cu al patrulea copil, care de data asta va fi o fetita, toata lumea paria pe faptul ca Spanoulis va castiga cu echipa sa al patrulea trofeu. Mai ales ca taticul eliminase, parctic, de unul singur, merituoasa echipa a CSKA Moscova, care venise la Madrid ca un fulger rosu, in speranta victoriei finale.
Insa ceea ce nu stiau proprietarii lui Olympiacos era faptul ca si Ana, sotia lui Sergio Rodriguez, era insarcinata si ca a venit la meci. Astfel ca s-a creat, in afara celui de pe teren, un alt duel, in tribune, intre veterana Olympia si nou venita in club, Ana. Caraghios de-a dreptul a fost regizorul transmisiunii, care nu se mai satura sa ne ofere, pe rand, prim-planuri cu ambele viitoare mamici, de parca finala s-ar fi jucat intre ele, si nu intre Nocioni, Hunter, Reyes sau Printezis, ca si cum nu ar fi contat triplele lui Caroll sau ale lui Lojeski sau apararea lui Petway si Ayon. Se pare ca Anei nu i-a luat-o pulsul razna, caci sotul ei a castigat, alaturi de colegii lui, La Novena pentru Real Madrid.
Dincolo de aceasta anecdota, este bine sa conchidem ca pastrarea lui Pablo Laso ca antrenor a fost excelenta, desi s-a realizat impotriva tuturor si el este cel care a facut din baschet adevaratul sport national spaniol. Real Madrid a avut, de asemenea, dreptate, sa il aduca pe Andres Nocioni, care venea in Spania dupa ce se epuizase in NBA, ca un infirm care venise aici ca sa moara onorabil in cimitirul elefantilor. Din infrangerile anilori trecuti au invatat toti, inclusiv clubul, care a inteles de ce showul mediatic nu i-a adus victoria impotriva lui Maccabi, cum, demoralizati si groggy, au cedat in campionat in fata Barcelonei. Era nevoie de mai mult caracter, de mai multi muschi, de mai multa vigoare.
Laso, cel de care s-a ras in toate modurile posibile, a castigat cu aceasta echipa opt titluri din cele 15 posibile, ajungand in finalele competitiilor de 12 ori. Nu si-a pierdut nicio secunda zambetul, dimpotriva, a stiut sa isi reinarmeze echipa gratie muncii sale, mai ales dupa pierderea tragica a doua finale de Cupa a Campionilor, la un club in al carui dictionar nu exista termenul de „vicecampion”. Acum, eliberat de jugul castigarii trofeului suprem european, cred ca Real Madrid se va putea bucura cu adevarat de un antrenor de cursa lunga, caruia ii place ca jucatorii sai sa se simta excelent in teren. Lui Nocioni i s-a spus ca a fost adus la Madrid pentru a castiga Cupa Campionilor, iar el s-a achitat superb de aceasta sarcina. Toti, de la Llull pana la Rudy, dar si Carroll, Reyes, Rivers si chiar si Bourousis, care a disparut misterios, au meritat sa castige, dupa 20 de ani, Euroliga. Nu cred ca ma insel spunand ca ne vor oferi si mai multe bucurii si vor fi si mai „insarcinati” de acum incolo. Si, indiferent ca vor fi baieti sau fetite, ne vor mai aduce in brate si alte trofee de acest tip.
PS. Cum nimeni nu vorbeste despre asta, o sa o fac eu. Real Madrid ajungea pentru a treia oara consecutiv in acest Final Four, insa toata lumea stie ca acest lucru nu conteaza prea mult cand e vorba de baschet. In fotbal, da, poate ca asta e un fel de mit, dar nu in baschet. La Novena nu a fost castigata de marele favorit, ci de cel mai putin vizibil, de Pablo Laso, care nu a considerat ca e cazul sa scoata in evidenta aceasta performanta.
Despre autor
