Pe drumul spre Zaragoza, Jorge Valdano intoarce frecvent capul in autobuz. Priveste in spate, acolo unde pe ultimele locuri, rezervate tinerilor convocati pentru meciul cu Real Zaragoza, stau 3 juniori de la echipa a doua. “Ce greutate trebuie sa fie pe umerii lor” isi spune Valdano, care incearca sa-i linisteasca parca din priviri. Cu 15 ore in urma, la ultimul antrenament, il vazuse ca avea lacrimi in ochi, atunci cand i-a tranmis ca va fi in lot si va juca primul sau meci in Primera Division. Copilul de 17 ani era obisnuit cu meciurile de Segunda B, dar pasul spre marea echipa a Realului atarna destul de greu. Cu toate astea, era evident pentru toata lumea ca suferea deja de geniu incontinent. Pustiul vorbea continuu in teren si descalta veterani. Culmea: de fiecare data avea dreptate.
Valdano se ridica, merge fix in spatele autobuzului, il cauta din priviri si arunca un discurs narcotic, menit sa-l calmeze. Argentinianul a ramas surprins insa cand a auzit aceste cuvinte din vocea unul copil de 17 ani: “Senor, nu am emotii pentru meci. Emotiile mele sunt altele. Inainte sa vin aici ni se spunea si nu prea intelegeam. ‘Nu putem bate Realul. Dar ei pot pierde in fata noastra’. Acum, inteleg. Am inteles din prima clipa cand am luat tricoul asta pe mine. Emotiile mele n-au legatura cu mine. Dar, astazi simt cu adevarat cuvintele pe care i le-am spus unui om important pentru mine: m-am nascut sa joc la Real Madrid. Iar cand realizezi asta, tremuri din toate incheieturile”. Surpins, dar incantat, Valdano, antrenorul marelui Real Madrid s-a ridicat si a plecat multumit. Pe drumul sau catre scaun si-a repetat cuvintele pustiului, cu zambetul pe buze. Avea sa le povesteasca intr-o emisiune radio peste foarte mult timp. “Am stiut de atunci ca e un tip tare”.
Colonia Marconi, via Calderon cu directia Santiago Bernabeu
N-ati auzi de Guillermo Marconi, nu? Probabil ca nu. Apreciat de multi drept inventatorul radioului modern, Guglielmo Giovanni Maria Marconi a fost unul dintre cei mai proeminenti promotori ai transmisiei radio pe distante lungi, precum si dezvoltatorul sistemului de telegrafie fara fir. Pentru majoritatea surselor, radioul modern s-a nascut datorita Marchizului Marconi, un fascist declarat si un fidel aparator al acestei ideologii. Dar, destul despre asta. Nu despre el voiam sa va scriu, cu toate ca are o poveste de viata interesanta, pe care merita s-o cititi.
Povestea de astazi pleaca de fapt de undeva din anii ’70. In Sudul Madridului, in mijlocul unui fagure de case mici, locuiau angajatii companiei Marconi. O companie atat de puternica la acea vreme, incat si-a facut propriul oras. Sau, ma rog, probabil ca oras e mult spus. De altfel, spaniolii o considerau un fel de colonie, pe care au denumit-o ulterior, Villamadrid, dupa numele scolii din apropiere. Locatia situatia la aceeasi distanta de Villaverde Alto si Getafe era de fapt situata exact in centrul geografic al tarii. Gaseai acolo o farmacie, un bar, doua magazine de bacanie si, multa, foarte multa saracie. Iar viata de noapte nu era tocmai una de invidiat.
Printre actele de prostitutie si rafuielile pentru drogurile zilnice, Pedro Gonzalez, un electrician dedicat meseriei sale locuia impreuna cu sotia sa, Maria Luisa. Si au facut-o multa vreme, chiar si dupa nasterea primilor mostenitori. Intr-o casa mica asezata printre alte sute de case, mii de oameni tacuti, disciplinati si inoxidabili la contactul cu repetitia si-au facut vreme de zeci de ani veacul. Nu am calcat niciodata in aceasta zona a Capitalei, mai degraba suburbie lipita de Madrid. Am avut insa sansa si ghinionul sa cunosc destul de bine lumea cuviincioasa si vesnic ocupata a oraselor industriale la noi acasa. Iar pericolul de asfixie morala pandeste fara exceptie orice suflet sosit prin partea locului. Oamenii sunt impacati cu eternitatea muncii, fara sa le pese de ceea ce se intampla in jur, si categoric dezinteresati de altceva decat de salariul lor mizer. E si cazul nostru, al romanilor, care ne-am inteles, mereu, foarte bine cu lipsa de sens. Atat de bine, incat aceasta nunta feerica si paguboasa nu mai poate fi parca rupta cu nici un chip, indiferent de alternative. In acei ani, spaniolii se simteau inadaptati si faceau totul pentru a ignora definita de baza a noii lumi in care traiau. Cam la fel cum o mare parte dintre romanii din mediul rural n-au putut percepe 1989 drept momentul istoric care atesta inexistenta unei societati civile si a unei clase de mijloc de nivel minim. Sa nu divagam, totusi…
De la Poligono Marconi, pana la Estadio Vicente Calderon faci cam o jumatate de ora cu autobuzul. Treci prin San Cristobal, acolo unde astazi joaca Leganes, mergi prin San Fermin si cand ajungi in Aranguzuela poti descoperi deja miile de fani ai “colchonerilor” care se aduna in drumul spre stadion. Ma rog, fostul stadion, pentru ca astazi, Atletico are alta casa. In fiecare duminica, Pedro si fiul sau cel mic faceau acest drum.
Micul ucenic, ajungea la stadion cu doua ore inainte. Cobora la nivelul gazonului, se imparfuma cu iarba pe care visa intr-o zi ca va calca, adora momentele in care idolii sai ieseau la incalzire si ii admira cu gura cascata pe Aguilera, Manolo si, mai presus de toti, pe Paolo Futre. La cei 14 ani ai sai, juca deja la cadetii lui Atletico Madrid, campioana Spaniei la acea categorie de varsta. Daca cineva indraznea sa-i zica lui Pedro ca fiul sau nu va ajunge fotbalist la Atletico Madrid, tatal pur si simplu innebunea. Daraminte sa-i mai zici ca intr-o zi va evolua pentru Real Madrid?! Indiferent de aspiratiile copilului formularul referitor la motivele nasterii si ocupatia sa definitiva fusese completat deja de tatal sau. Dar baiatul cel mic al familiei Gonzalez n-a vrut sa se scuteasca de chestiunea destinului
“Tata, eu am alt drum in viata!”
In vara acelui an, Jesus Gil, presedintele lui Atletico Madrid a luat decizia sa desfiinteze categoriile inferioare ale clubului. Un vizionar usor manipulabil, Gil a ascultat de cei din jur si a daramat serios o parte din viitorul clubului. Fotbalisti tineri, foarte buni, au ales sa ramana la singura filiala ramasa. Dar, cei mai multi au plecat.
“Esti la un pas de visul tau. Trebuie sa ramai si sa lupti” i-a transmis Pedro. La capatul unei analize scurte, Gonzalez senior decisese ca fiul sau, are dreptul de a deveni inca unul dintre juniorii lui Atletico, care meritau batjocoriti pe bani putini. “Nu, tata! Sunt la un pas de visul tau. Eu am alt drum in viata!” i-a raspuns fiul. A refuzat sa treaca la filiala si a acceptat, pe ascuns, oferta marii rivale, Real Madrid. In pragul unui infarct neanuntat, Pedro a izbucnit in lacrimi cand a aflat. Era prea tarziu, iar Maria Luisa (sotia sa) fusese de acord. “O sa te fac mandru tata, ai sa vezi” i-a transmis in secunda in care a adus primii 15.000 de pesetas acasa. Pedro nici n-a vrut sa auda. Nu s-a atins de un peso. In nici 6 luni, cei 15.000 de pesetas s-au transormat in 50.000 mii pe luna. Pedro n-a vrut sa auda, cu toate ca familia avea mare nevoie de bani.
Regretand ca l-a scapat si analizandu-i performantele ulterioare, Atletico a incercat sa-l rascumpere. A asteptat momentul potrivit si i-a oferit legal un contract de profesionist, iar tatalui sau, un contract de electrician in cadrul clubului. A fost momentul in care Pedro si-a imbratisat din nou fiul si a simtit ca i se va spune din nou “nu”.
“Tata, asta e drumul meu. Asta e visul meu. Atunci cand imbrac tricoul asta, simt ca iubesc fara motiv. Te rog sa ma ierti, dar nu voi accepta. Vreau sa raman la Real Madrid, asta e destinul meu”. A inteles! Pedro Gonzalez a renuntat in acea clipa la visul sau si a facut loc visului fiului sau. A fost momentul decisiv, in care copilul, simtind ca are acordul parintelui a erupt definitiv. Nu inainte de un episod de care avea sa-si aminteasca multi ani. Jorge Valdano, antrenor al primei echipe, la chemat direct in biroul sau. Un gest pe care nu-l facea nici fata de veteranii primei echipe. Pustiul a intarziat: “Ai 15 ani, te cheama antrenorul primei echipe, si tu vii cu 10 minute mai tarziu?” s-a rastit Valdano. Pustiul a lasat capul in jos. Nu si-a cerut scuze, dar a scos cateva cuvinte care l-au facut pe antrenor sa exclame: “Daca o sa ai aceeasi personalitate pe teren vei ajunge un mare fotbalist”.
Pustiul n-a inteles mare lucru din acel moment, dupa cum avea sa recunoasca peste ani, complet amuzat. In schimb, Valdano a explicat ce l-a induplecat sa taca: “Mi-a zis exact ce mi-a spus in autocar, pe drumul spre Zaragoza: “Nu ma puteti da afara. Eu m-am nascut sa joc aici!”. Evident, nu-l chemasem ca sa-l dau afara, ci ca sa-l asigur ca are parte de toata increderea mea”. Valdano simtea ca acest copil era intruparea frenetica si luminoasa a tot ceea ce poate avea mai frumos Real Madrid.
In doar cateva luni, Ramon Mendoza, presedintele clubului i-a daruit un Volkswagen Golf, apoi a cumparat o casa pentru familia Gonzalez. Ba chiar, s-a asigurat ca se vor muta din Colonia Marconi in nordul Capitalei, intr-o zona in care luxul era cu totul altul. In noua sa viata, fiul cel mic al familiei Gonzalez nu mai trebuia sa imparta camera de 8 metri patrati cu fratele sau Pedro.
La 17 ani si 124 de zile debuta pentru Real Madrid si il schimba pe marele Butragueno. Din acel moment, copilul avea sa scurteze usor distanta infima care îl mai despartea de prima pagina a ziarelor. In meciul cu Zaragoza, a creat golul marcat de Ivan Zamorano, iar peste o saptamana a marcat primul sau gol pentru Real in fata … celor de la Atletico. Tatal sau a celebrat golul din tribuna oficiala, parca mai fericit ca niciodata. Restul e simpla istorie. Pentru ca pustiul “nascut sa joace pentru Real Madrid” este singurul fotbalist din istoria clubului pe care fanii il considera sinonim cu Real Madrid.
Istoria continua! Real Madrid a facut deja transferul verii
Stiti care e vestea buna? Valdano avea dreptate. N-a spus de unde stia, dar gandurile sale erau exacte si sunt confirmate de istorie. Stiti insa care e vestea si mai buna? Raul Madrid continua.
In cateva zile se va oficializa numirea sa la Real Madrid Castilla. Echipa pentru care a jucat putine meciuri in 1994, pentru ca a fost imediat chemat la echipa mare, il va avea din acest sezon la timona. Omul cu 741 de meciuri pentru Real Madrid, 550 de partide in campionat, 150 de meciuri in competitiile europene. Fotbalistul cu 16 trofee in palmares si 323 de goluri marcate. Septarul care a finisat pana la seductie jocul de fotbal.
Omul care reprezinta cum nu se poate mai bine Real Madrid se intoarce cu adevarat acasa. Nimic nu mai e atragator si nu mai provoaca respect in fotbalul pe care il traim ca aceasta stire. Indiferent de contextul pe care il traim, Real Madrid si-a primit acasa, copilul care stia ca s-a nascut sa joace in acest tricou. Intr-un moment in care ziarele se intrec in a anunta noi galactici, revenirea lui Raul e mai pretioasa decat orice dar pe care ni-l poate face clubul pe care-l iubim pe piata transferurilor. Pentru ca pasiunea, iubirea, eleganta si apartenta sa, nu pot fi cumparate nici cu sute de milioane de euro.
Despre autor
