No sense, just sensibility

Sunt un suporter caruia i se spune des ca e patimas. Subiectiv. Hater. « Ca am cazut in borcanul cu iute 😊 ». Infocat. Radical.

Sa fiu cinstit, nu ma deranjeaza deloc, ba chiar cred ca raportat la cum sunt suporterii azi, cei care ma catalogeaza asa, au dreptate.

Pentru mine, e surprinzator sa nu gandesti ca mine, atunci cand esti fanul unei echipe, dar probabil (aproape sigur) asta e o consecinta a vremurilor in care eu m-am format ca suporter si a mediului in care eu m-am format ca suporter. Acum nu mai pare mare lucru, dar atmosfera de pe stadioane din anii 93-2000 era una care te forma sa iesi asa cum am iesit eu. Cu pasiune extrema pentru echipa ta, pentru care faceai mari sacrificii si cu ura pentru echipa adversa. Vad ca acum se cere suporterului sa fie echilibrat, sa aprecieze realizarile tehnice ale adversarilor, sa fie obiectiv in ceea ce priveste echipa pe care o sustine, sa ne concentram mai mult pe erorile noastre si sa le corectam, sa nu ne ingrijim de posibilele atacuri care ne vin din partea adversarilor (echipe, arbitri, federatie etc). Cumva, e in ton cu societatea, daca inlocuiesti echipa de fotbal cu tara ta. Ca si a fi nationalist e la fel de complicat zilele astea ca a fi superter patimas.

Era necesara aceasta introducere, pentru ca – la fel ca de multe ori in ultimul timp – voi emite o parere din acelasi registru. Infocat, radical, patimas, stiti voi.

Am avut o vara mai mult decat interesanta. Au fost multe transferuri, vad ca inca mai continua sarabanda, probabil noi vom fi echipa cea mai cuminte, daca nu se intampla un soc si il luam pe Mbappe (eu cred ca nu).

Au fost nume sonore, care mai de care. Probabil ca toti suporterii obiectivi, cei de care vorbeam, considera ca cele mai mari doua nume, évident, sunt Messi si Ronaldo.

Pentru mine, socul suprem al verii ramane Ramos.

Problema e ca propozitia de mai sus o spun doar eu. Si probabil inca foarte putini nebuni ca mine.

Am tot vorbit de Ramos, inca de cand era in continuare jucatorul nostru si banuiam ca va pleca. Am analizat jucatorul, clubul, vestile care ne veneau din anturajul sau, al clubului, etc.

Finalul a fost, totusi, unul peste care cred ca lumea a trecut cu prea mare lejeritate, pentru ca dpmdv au fost lucruri esentiale, din care toti putem sa tragem invataminte. Nu vorbesc doar de jucatorii care sunt la Madrid (ei ar fi bine sa fie primii care sa traga invataminte), dar despartirea aceasta mi se pare importanta si pentru educatia unor adolescenti care se pregatec sa intre in viata reala.

« Masura e totul » ii spun eu copilului meu de cand avea 5 ani. Totul in viata depinde de cum folosesti masura. Aproape nimic nu e in viata bun sine qua non, in cantitate mare, aproape nimic nu e in viata rau, in cantitate mare. Sau mica, ati inteles voi.

Leadershipul se incadreaza perfect in asta. Lumea are nevoie de lideri! Lumea are nevoie de alpha-male.  De fiecare data cand, printr-o conjunctura nefericita, ajunge ca un beta-male sa fie la conducere, toti cei implicati sufera. E in natura alpha (care e inzestrat de la natura cu calitatile necesare)  sa duca echipa, haita, societatea, in directia buna, si orice echipa are nevoie de asa ceva, caci alpha e cel care vrea intotdeauna binele echipei.

Suporterii ca mine, aia nebuni, radicali si cum va scriam mai sus, nu vor IUBI niciodata un jucator din echipa noastra doar pentru ca inscrie multe goluri. Sau pentru ca joaca excellent. Ca da pase precise. Sigur, ii vom respecta pe toti acestia, ii vom sustine si le vom dori tot binele din lume. Dar de iubit, noi iubim intotdeauna jucatorii care fac ceva in plus, chiar daca dpdv tehnico-tactic nu exceleaza. Pentru mine, dupa cum am mai spus-o in trecut, Guti va ramane etern jucatorul cel mai iubit de la noi. Si Guti nu a fost nici pe departe Zidane, Ronaldo, Cristiano sau Raul. Guti a fost Guti. Nebun, zanatic, nici macar liderul formal al echipei. Dar avea o pasiune pentru Real Madrid si o nebunie ce-mi arata mie ca e liderul alpha care pune interesele echipei pe primul loc, care apara echipa, care se sacrifica pentru echipa.

Apoi, a mai fost Arbeloa. Care a avut si ghinionul sa fie intr-o echipa cu multe staruri si cu un antrenor SUPER Alpha. Clar nu putea fi el liderul formal, dar pentru mine, tot el era. Arbeloa s-a pus intr-o pozitie si mai grea decat Guti, pentru ca Arbeloa nici macar nu era titular incontestabil in echipa de pe vremea lui si ducea lupte in interesul Madridului, ca nimeni altul. Cati dintre fanii Madridului pot spune ca il au pe Arbeloa in top 3 ? Foarte putini. De ce ? Pentru ca Arbeloa nu era fotbalistul poster, cu statistici incredibile, cu goluri si toate cele. Dar Arbeloa este un idol pentu mine pentru ca avea o inima ce batea pentru clubul asta.

Si apoi, a fost Ramos. Sergio a fost un alpha male deosebit de inzestrat. El avea atat inima, cat si cifrele de partea lui. Ramos a jucat in echipa cu toate starurile recente ale noastre si poate reflectorul a fost pus (pentru voi) pe altii. Ca a fost Casillas, Ramos, Cristiano, Zidane, oricine vreti voi, in echipa, pentru mine, omul la care ma uitam pentru directie a fost mereu zaludul ala cu parul mare, cu iesiri tampite, necontrolate uneori, cu atitudinea potrivita pentru un Capitan la Real Madrid.

Care isi apara mereu colegii, pe teren si in afara.. Care tragea ca un caine,  « Si se puede », intr-o semifinala in care curata gafele unor colegi mai « flexibili moral ». Care lupta pe fata cu antrenorul Super Alpha pe care il aveam la un moment dat, dar care dadea totul in meciurile in care juca pentru acel antrenor, pentru ca haita lui avea nevoie de asta, nu conta antrenorul. Care tragea pana in minutul facut de el celebru, 93, ca sa curete gafele altui flexibil moral si sa ne aduca noua, tuturor, cea mai mare bucurie din fotbal pe care -probabil- toti o vom trece in jurnalul nostru cand o fi sa fie finalul.

Si care, imaginea mea preferata cu el, dadea de pamant cu toate …cum sa le zic, sa ies putin din piele asta de hater… domnisoarele afectate de la Barcelona in acel 0-5 teribil. Iesirea aceea din teren, in care a aratat ce simte pentru ipocritii aia de « colegi de la echipa nationala » pe care toti ii pupau in fund a fost cea care m-a facut sa il iubesc cel mai mult. Cand sufar, sufar ! Iesirea aia arata ca si el sufera. Si m-a facut sa simt ca ma intelege, pe mine, suporterul nebun, nu doar pe suporterii care canta acel imn al nostru « cuando pierde, da la mano ».  Cuando pierde, musca-ti mana ! e mai aproape de inima mea. Dispera sa castigi data viitoare ! Macar simteam ca cineva din echipa noastra, liderul nostru, sufera ca mine la acea infrangere, simteam ca e cineva acolo, in capul haitei care sa inspire colegilor o dorinta de redresare, de imbunatatire, sa nu mai ajunge in acele conditii. Ca o paranteza, de aceea mai cred si ca Mourinho a fost salvatorul nostru, imi aduc aminte cum priveam Real-Barca pe vremea lui Jose si cum le privesc acum. Pentru ca si Mourinho, ca toti cei de care am vorbit pana acum, au adus ceva in fotbal, in fotbalul echipei mele, pe care eu il consider ingredientul principal in fotbal : PASIUNE ! Sa o iei personal, sa nu fie doar un job, sa te macine, sa nu dormi noaptea de ciuda cand pierzi, sa vrei sa castigi, sa iti invigi adversarul (corect) sa fii mai bun ca el. Sa te depasesti, sa il depasesti, sa te bati mereu cu cine arunca cu noroi in echipa ta, in AI TAI !

Revenind la Ramos, finalul a fost dezamagitor. Ultimul an mi-a aratat un Ramos pe care nu l-am recunoscut. O tona de decizii proaste legate de capitolul sportiv (culminand cu episodul Kosovo), dar si mai grav, complementate de o tona de decizii proaste pe plan uman. Sa ajungi tu, Ramos, sa ameninti ca te duci la PSG cu Messi, si faci echipa mare ?! Sa ameninti tu, Ramos, ca vei pleca cu scandal si faci tu o conferinta in care spui nu stiu ce ? Clubului Real Madrid ?! Sa te ridici tu in vestiar si sa ii ameninti (sau sa propui) colegilor sa nu accepte reducerea de salariu propusa de club ?! Sa instigi tu, liderul, alpha male-ul, colegii tai la actiuni impotriva echipei tale ?!

Va spun ca nu am vrut sa cred ca e adevarat ce se spunea despre cele de mai sus. Pur si simplu, nu credeam ca Ramos al MEU putea face asta.

Dar cand am vazut ca Perez nu il iarta si nu il ia inapoi la final, am realizat ca totul e adevarat. Dupa cum stim cu totii, Perez l-a iubit mai mult ca oricine (apropos de masura, cred ca l-a iubit prea mult si uneori a tinut cont prea mult de parerea sa, vezi niste antrenori care nu au apucat sa vina la noi din acest motiv). Ca sa treci de la iubirea pe care i-o arata Perez la a nu-l primi inapoi, IN CIUDA CENUSEI pe care Sergio si-a turnat-o in cap, e clar ca ceva atat de grav ca cele de mai sus s-a intamplat. Faptul ca Sese si-a pus cenusa asta in cap e un semn bun (ca a inteles ce a gresit) si un semn rau, in acelasi timp (pentru ca a confirmat ca singurul vinovat e el, altfel nu incerca pe toate caile sa fie primit inapoi).

Asta a fost aventura sa la Real, am acceptat ca s-a incheiat si am sperat ca se va intoarce la noi, in viitor, in management. Inca mai sper la asta.

Dar, ulterior, a venit si urmatoarea miscare, pe care eu nu o inteleg deloc. DELOC ! De ce sa te duci la PSG, cand stii ca vine Messi acolo ?

Stiu, pare o intrebare tampita. “ Ca sa castigi” e raspunsul évident.

Am pus intrebarea asta unor prieteni fani Real Madrid. Mi-au raspuns asta, urmat de « ce jucator nu ar vrea sa joace cu Messi » ? Ideea e ca toti cei care erau de fata, 3 la numar, prieteni foarte buni ai mei, va iubesc guys, erau de acord. Eu eram, si sunt, singurul ciudat.

Eu le-am spus ca tu, Sergio Ramos, capitanul echipei Real Madrid, simbol al echipei asteia pentru 15 ani, alpha male din teren si din afara, sef de haita, cel care a luptat ani de zile impotriva altui sef de haita, de la echipa rivala, care a dus atatea razboaie cu el pe toate arenele, NU AI CUM sa te duci sa ii fii side-kick acelui rival. Nu ai cum sa accepti sa iti fie ala sef de haita, sa fie el alpha male-ul din haita unde veti activa. Nu ai cum !!! Nu ai cum sa treci de la starea din poza 1 (cea de mai sus) in starea de privitor din poza 2(cea de la finalul articolului). Nu ai cum sa fii tu « opening act » pentru marele moment al serii, prezentarea lui Messi.

Le mai spuneam prietenilor mei atunci ca trebuie sa fie dezamagitor pentru Ramos, ca dupa 15 ani la noi plecarea lui sa NU fie hidghlightul sezonului, toata lumea sa NU vorbeasca numai de plecarea ta. Eu credeam ca merita sa fie evenimentul nr 1 al sezonului. Credeam ca el ar trebui sa fie dezamagit, nu numai pt ca transferul sau nu a fost cel mai important al sezonului, dar nici macar cel mai important al echipei la care s-a transferat.

Mie mi se pare umilitor, socant, incredibil.

Ei au zis, si e posibil sa aiba dreptate, ca numai eu gandesc asa, ca el e bine mersi si ca nu il intereseaza prostiile astea.

De ce scriu eu aceste randuri ? Pentru ca mi-e teama ca au dreptate. Mi-e teama ca numai eu si inca foarte putini mai gandesc fotbalul ca mine si ca Ramos e bine mersi. Imi doresc sa nu fie.

Daca el e bine mersi si nu simte umilinta asta pe care o simt eu pentru el, daca nu simte dezamagire pentru statutul pe care il are acum, daca nu ii vine sa-si smulga parul din cap ca noi jucam azi cu Betis si el nu e in lot, daca e linistit si asumat in pozitia de side-kick al lui Leo Messi, reprezentantul dusmanului suprem de ieri, atunci nu mai e nimic in el din baiatul ala care iesea de pe teren mandru si furios de pe Camp Nou.

Dar eu sper sa simta toate astea. Si mai sper sa mai fie cativa fani ca mine, ca sa nu par eu chiar singurul radical din timpurile astea politically correct.

Daca mai sunteti, come out of the closet 😊

Hala Madrid

sanbk2002

sanbk2002

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap