Sat. Oct 20th, 2018
madrid

Cardiff, 3 iunie: o seara de neuitat!

3 iunie 2017 – Timp de câteva secunde se așternuse tăcerea în peluza albilor. Suporterii nu mai fluturau steagurile ci priveau spre tabelă, nevenindu-le să creadă: bucuria supremă durase doar 7 minute, iar crainicul italian striga entuziast:„ marca Mandzukic, Juventus 1, Real Madrid 1”. Aceste câteva secunde păruseră, însă, o eternitate, când, deodată, se aude un îndemn și, la acest semnal, suporterii madridistas își reiau încurajările, cântând pentru cei 11 gladiatori de pe teren.

Manuel o privea afectuos pe Lucía, mai speriată ca niciodată: „Pero, tranquila, mujer, por Dios! Ya queda mucho para jugar, ten confianza! ”. A strâns-o apoi, la piept, încurajând-o să creadă în echipa lor de suflet, să creadă în jucători, să creadă în el. De fapt, îi spunea aceleași lucruri ca în urmă cu trei săptămâni, atunci când regina Europei, Real Madrid, se vedea condusă pe stadionul rivalilor spanioli, Atletico de Madrid, iar calificarea era pusă în pericol. Atunci, Manuel și Lucia erau într-un local din nordul Spaniei, în Coruña, alături de prietenii lor, madridistas și ei. Într-un oraș în care Madridul nu are prea mulți fani, Manuel duce tradiția mai departe, fiind cu sufletul alături de o echipă pe care a văzut-o o singură dată în realitate, într-o deplasare a echipei pe estadio Riazor. Este, însă, un viking adevărat, care susține echipa necondiționat, care suferă și se bucură alături de jucători, chiar și de la distanță, care crede necondiționat în Madridul lui de suflet.

După paradele excepționale din debutul partidei, Navas nu a mai putut salva echipa, Juventus egalase, iar Real trebuia să lupte cu îndârjire pentru a spera la o noapte magică. Modric, Carvajal, Ramos, Casemiro și Ronaldo căutau calea spre poarta lui Buffon. Timpul se scurgea, presiunea venită din tribuna adversă era imensă, în timp ce suporterii blancos încercau să se impună pe stadionul Milenium din Cardiff, pentru a-și motiva favoriții.

Arbitrul fluieră finalul primei reprize și echipele iau drumul vestiarelor, în timp ce marile ecrane arată imagini cu jucătorii, transpirați și vizibil obosiți după o primă repriză încrâncenată. Suporterii iau și ei o pauză, se ridică de pe scaun, își fac poze, încercând să se deconecteze puțin. Lucia rămâne pe scaun, respirând repetat, simte cum o dor toți mușchii, în timp ce în mintea ei continuă să își repete : „Ten confianza! Madrid, hay uno solo, yo te quiero, yo te adoro.!”

Manuel se ridică fără să îi mai spună nimic, lăsând-o cu gândurile ei, o sărută fugitiv pe frunte și se îndreaptă spre inelul de sus. Ajuns acolo privește cerul, își duce apoi mâna la inimă, mângâie emblema Madridului și zâmbește. Se simte norocos că trăiește o finală de Champions League, un vis care îi părea intangibil acum câteva luni, dar care se transformase în cea mai frumoasă realitate. Se caută apoi în buzunar și, pentru o secundă, se sperie. Caută mai adânc, scoate țigările, cheile, pachetul cu șervețele. Se liniștește, găsește și mica punguță albă. Zâmbește, iar apoi își îndreaptă privirea spre teren. Echipele ieșeau de la vestiare. Își privește jucătorii dragi și le spune în șoaptă: ¡Hagamoslo, Real!

Se așază lângă Lucia lui, pe care o vede mai liniștită și mai încrezătoare. Tabăra madridistă își reia încurajările, flutură steagurile albe, în timp ce jucătorii par hotărâți să scrie istorie. Efort inuman al jucătorilor care alergă dintr-o parte în alta, pasele exacte ale lui Carvajal și Toni Kroos, driblingurile lui Ronaldo în încercarea de a egala, un antrenor care privește tăcut și încrezător de la marginea terenului. Și o galerie care exolodează: e minutul 61 când Casemiro marchează cel mai important gol al carierei sale, fiind ovaționat la scenă deschisă de mii de fani și îmbrățișat de coechipieri. Casemiro, brazilianul cu un zâmbet timid care a muncit enorm pentru a ajunge la un asemenea nivel și care se bucura acum de cea mai frumoasă reușită. 2-1 pentru los merengues, Juventus începe să cadă psihic, în timp ce Real Madrid găsește drumul spre eterna glorie. Ronaldo semnează pentru 3-1 și zarurile sunt deja aruncate.

În tribune, Manuel o sufoca pe Lucia, îmbrățișând-o puternic, în timp ce aceasta își șterge lacrimile de bucurie. Iubirea pentru Madrid luase naștere odată cu iubirea pentru Manuel, Madridul devenise o pasiune pentru ea, un motiv de bucurie și fericire, la fel ca si iubirea celui alături de care adormea și se trezea în fiecare zi.

Minutele care separau cea mai bună echipă a lumii de o nouă pagină de istorie se scurgeau rapid. În tribune începuse deja fiesta. E minutul 82 când miile de suporteri îl aplaudă pe Isco, eroul din semifinale, pentru a-l primi apoi cu urale pe canteranul Marco Asensio.

Manuel nu mai are stare, abia așteaptă momentul în care căpitanul Sergio va ridica trofeul deasupra capului. Nici nu mai era atent la meci, ci se pregătea de sărbătoare, când tribuna începe să sară, strigând goooool!!! Lucía îl lovește peste umăr, zâmbindu-i drăgătos: „Asensio, tío, Asensio! Mi Asesnsio, Mi Madrid! Somos campeones de Europa!”

În vacarmul de pe Mileniumm Stadium abia se mai aude fluierul final: sărbătoarea din tribune se mută pe teren, acolo unde jucătorii se îmbrățișează și se bucură pentru succesul incredibil, fiind protagoniștii unei nopți magice. Numele fiecăruia intră în istorie. Real Madrid câștigă a 12 Cupă a Campionilor, a doua consecutivă, a treia în ultimii 4 ani. Glorie pură. Fericire imensă. Orgoliu nemăsurat.

Sărbătoarea continuă. Suporterii nu mai voce, în timp ce jucătorii par că au renăscut, lăsând deoparte tot efortul și toate durerile după o luptă de 90 de minute. Bucuria e cuvântul de ordine pe teren și în tribune, iar totul culminează cu momentul în care căpitanul Sergio Ramos ridică deasupra capului Urecheata, pentru a doua oară în calitate de lider al grupului, pentru a 12 oară în istoria măreață a Realului din Madrid: Historia que tú hiciste, historia por hacer!

Se anunță nopți albe, de bucurie pentru fanii madrileni. Dar se anunță o viață plină de fericire pentru Lucia, o viață alături de cele două mari iubiri, Manuel și Madrid. Imediat după ce echipa s-a retras la vestiare, Manuel a căutat din nou adânc în buzunar, a scos punguța albă, în care ascunsese un inel și și-a cerut iubita de soție. Fără să stea pe gânduri și îndemnată de si-urile insistente ale celor din tribună, printre lacrimi de bucurie nemărginită, Lucia își sărută viitorul soț, șoptindu-i la ureche, „ Hala Madrid! Te amo!”. Cei doi simt o fericire nemărginită, coplesiți de aplauzele suporterilor merengue, care le erau alături fără să se cunoască personal, care pe care îi lega ceva mai presus de cuvinte: iubirea pentru Real Madrid, pasiunea pentru cel mai frumos club din istorie.

Tribunele se goleau încet. Petrecerea se muta în stradă, pentru a continua apoi la Madrid. Într-un colț al tribunei, cei doi tineri stăteau tăcuți, privind arena și rememorând apoi momentele partidei: intervențiile salvatoare ale portarului, golul egalizator, dubla lui Ronaldo și drumul lui spre al cincilea Balon de aur, golul care a închis tabela, turul de onoare, lacrimile de fericire, aplauzele frenetice și dezlănțuite ale tribunelor extaziate. Liniște. Și din nou lacrimi de fericire și emoție, un inel micuț și doi fani madridistas, într-o seară de neuitat, o noapte magică: de această dată din cealaltă poveste de dragoste, o dragoste mai ușor de înțeles, dar la fel de puternică, nebună și frumoasă ca cea pentru Madrid. Cei doi se privesc și își zâmbesc, nu mai e loc de cuvinte, sufletele lor își vorbesc. Deasupra lor, bătrâna tabelă poartă amintirea marii confruntări, amintirea unei nopți de poveste, în timp ce imnul Madridului răsună în urechile celor doi. Lucia se cuibărește la pieptul lui Manuel: „Te amo! Hala Madrid”.

Un „Hala Madrid!” reluat de ecoul tribunelor pune capăt zilei de 3 iunie 2017, o zi istorică în care suflarea madridistă a făcut cunoștință cu bucuria nemărginită, o zi care va rămâne pentru totdeauna în istoria celui mai frumos sport din lume, dar și în inimile celor doi suporteri ca fiind ziua care i-a legat pentru totdeauna…