Thu. Nov 15th, 2018

OFICIAL | Julen Lopetegui demis! Solari antrenor interimar

UPDATE: Santiago Solari va fi ajutat de Santi Sanchez ca antrenor secund. Preparator fizic va fi Antonio Pintus. Pe Solari nu-l recomanda mare lucru pentru a prelua Realul, dar puteti fi siguri de un singur lucru: Real Madrid are un antrenor care iubeste 120% Real Madrid!

Suerte, Indiecito!

UPDATE: Julen Lopetegui a fost demis! Real Madrid a anuntat oficial pe site-ul sau oficial decizia. Solari este antrenor interimar. Din informatiile noastre, Antonio Conte nu va fi antrenorul Realului. 

Real Madrid este pe cale sa-l concedieze pe Julen Lopetegui. Asa cum site-ul nostru v-a anuntat inca de acum cateva luni, Antonio Conte a fost una dintre variante dupa plecarea lui Zidane si devine acum principalul favorit sa preia Real Madrid. Discutiile cu el s-au impotmolit insa. Avem detalii in cele ce urmeaza

Astazi, Florentino Perez va propune Adunarii Generale reunite de urgenta demiterea antrenorului Julen Lopetegui. Real Madrid va trebui sa-i plateasca 16.5 milioane de euro fostului selectioner al Spaniei pentru a-l pune pe liber. Este de asteptat ca board-ul Madridului sa accepte propunerea lui Florentino, care ar putea sustine o conferinta de presa asta seara sau maine.

Solari interimar…pana cand?

Echipa va fi preluata de Santiago Solari, antrenorul de la Real Madrid Castilla. Aregentinianul o va conduce pe Real Madrid la partida de Cupa cu Mellila si posibil chiar si la meciul de campionat cu Valladolid. Asta pentru ca discutiile cu Antonio Conte au intrat in impas.

Conte nu e dorit de “los pesos pesados”, adica fotbalistii cu greutate din vestiarul blanco. Acestia considera ca nu se poate lucra la Real Madrid cu un antrenor conflictual si dur si ofera exemplele Ancelotti si Zidane cu care s-au obtinut cele mai bune rezultate. Perez isi doreste insa un antrenor cu personalitate, convins fiind de faptul ca influenta vestiarului a capatat proportii mult prea mari.

Citeste si: Antonio Conte, recomandat de Sacchi, dorit de Jose Angel Sanchez

Prin urmare, Solari este o solutie de interimat, dar este o solutie care s-ar putea prelungi ca urmare a “razboiului intern”.

Board-ul Madridului are si alte optiuni printre care si Roberto Martinez, actualul selectioner al Belgiei, dar si Jose Mourinho, tehnicianul lui Manchester United. O alta varianta discutata la Madrid pare sa fie Guti, care nu are insa sprijinul mai multor oameni importanti din conducerea clubului. Solari ar fi prin urmare varianta cea mai comoda, pana cand se va ajunge la o intelege cu Antonio Conte sau cu un alt antrenor.

Conte vrea contract ferm

Italianul ar fi transmis deja prin agentul sau ca nu accepta propunerea de a antrena pana in vara cu optiune pe 3 ani. Fostul selectioner al Italiei vrea un angajament ferm, fara sa puna prea tare accentul pe partea salariala. El mai are oricum de primit bani de la Chelsea.

Ieri, Sergio Ramos a transmis clar un mesaj anti Conte la finalul meciului cu Barcelona.

Reporter “Este Antonio Conte, un antrenor dur, cu personalitate, o solutie pentru Real Madrid?”
Sergio Ramos – “Respectul se castiga, nu se impune. Tot ce am castigat am castigat cu antrenorii pe care ii stiti si voi. Uneori, gestiunea vestiarului e mai importanta decat partea tactica pe care se sprijina un antrenor”.

La Madrid apele sunt tulburi. Iar lucrurile sunt neclare. Va merge Florentino Perez pe mana unui antrenor care acum un an a fost la un pas sa fie demis de la Castilla? Va accepta vestiarul varianta nedorita, Antonio Conte? Este Bob Martinez solutia de compromis? Ramane Solari interimar pana in vara, cand e asteptat Mourinho? Intrebari la care asteptam cu totii, un raspuns.