Real Madrid a reusit sa faca un pas important spre finala Ligii Campionilor din acest an dupa ce a castigat mansa tur a semifinalei contra actualei campioane a Europei, Bayern Munchen. Karim Benzema a marcat singurul gol al meciului de pe Santiago Bernabeu. Calificarea se va juca insa pe Allianz Arena saptamana viitoare.
E destul de limpede ca Bayern Munchen nu e rezultatul unei conjuncturi sau al unei serii accidentate si in acelasi timp fericite. Bavarezii au o forta de temut, o calitate incredibila atat in primul unsprezece, cat si pe banca de rezerve si un antrenor de succes. Stilul imprimat de Guardiola campioanei Germaniei pare sa vina ca o manusa jucatorilor bavarezi din doua motive: mai intai pentru ca asemenea stari de fertilitate presupun dotare colectiva extraordinara si in al doilea rand, pentru ca ideile cu care joaca au nevoie de o sustinere aproape dogmatica, adica de o persistenta care respinge, aparent injust, orice critica. Cu toate acestea, jocul germanilor nu multumeste pe toata lumea si in primul rand nu-i multumeste pe germani. Legendarul Franz Beckenabuer a tras numeroase semnale de alarma asupra jocului de posesie desavarsit implementat de Pep pe Allianz Arena, iar aseara dupa duelul cu Real Madrid, “Kaiserul” a iesit din nou la atac: “Sa fim multumiti ca n-am luat mai multe, posesia nu inseamna fotbal de calitate”.
Pe undeva, are dreptate Beckenbauer. Acuzatia de “pasa inflationara” este evidenta, mai ales ca Bayern a avut aseara prima mare ocazie in minutul 84, atunci cand Iker Casillas s-a dovedit providential. Se cuvine insa sa facem precizarea ca aceasta teorie a posesiei dezvoltata de Guardiola la Barcelona si aplicata strict si la Bayern nu inseamna doar pasa dupa pasa. Capacitatea elevilor sai de a creea spatii, de a stabili cursul jocului modificandu-l constant prin influenta fantastica a lui Schweinsteiger sau Robben si de a consuma tot ce se intampla intr-un meci, trezeste un oarecare soi de admiratie. Aseara insa, munchenezii au avut in fata un adversar hotarat sa nege orice intentii ale oaspetilor lor. Cu un public euforic in spate, cu o organizare tactica cum rar s-a vazut in ultima vreme pe un stadion de fotbal, cu un joc incarcat de atitudine, ambitie, spirit si dorinta desavarsita, Real Madrid a fost foarte aproape sa obtina nu doar o victorie la limita, ci una mult mai clara. Arta contraatacului pregatit de Carlo Ancelotti a doborat in cateva miscari orice organizare sau dezorganizare terestra a bavarezilor, care, mult prea sigur pe ei, au cazut prada surprizelor madrilene.
Madridul a marcat o singura data, in urma unui contraatac plecat de la o recuperare a lui Karim Benzema in propria jumatate, continuat genial de Cristiano Ronaldo si implinit de efortul lui Fabio Coentrao. Benzema a aparut dupa o cursa infernala la finalizare, iar Bernabeul a explodat. Produsul unei operatii de racalibrare declansat la timp de mana tacticianului italian Carlo Ancelotti, Real Madrid a raspuns aseara pe teren unei forte a Europei prin exact amanuntele care i-au lipsit in acest an pentru a fi o echipa completa: organizare exceptionala, atitudine desavarsita, spirit dus la extrem si concentrare maxima. Carvajal l-a transformat in anonim pe finalistul Balonului de Aur, Franck Ribery, Pepe si Ramos (cu unele abateri) au jucat exemplar, Coentrao (care a avut in Robben un adversar de temut) s-a descurdat admirabil.
Peste toti insa, se cuvine sa scoatem in evidenta jocul incredibil facut de doi jucatori extraordinari. Primul dintre ei, Xabi Alonso, jucatorul care in lipsa unui mijlocas central recuperator are o misiune ingrata la centrul terenului. Si totusi Alonso a calibrat atat de bine jocul madrilenilor si a asezat intr-un mod vecin cu exceptionalul fiecare demers defensiv sau contaatac rapid, incat chiar si cel mai aprig contestatar al sau trebuie sa admita ca a vazut aseara un mare campion. Ar mai fi croatul minune, Luka Modric. Poate cel mai bun meci al sau de la venirea pe Bernabeu si asta pentru Modric a fost aseara Iniesta al Madridului, ba chiar mai mult decat atat. Tot ce a facut el aseara, de la efortul incredibil pana la arta de a proteja mingea in situatii imposibile sau a aerisi jocul prin procedee numai de el stiute si simtite l-au transformat pe Modric, in opinia mea, in omul partidei.
Gandirea lui Ancelotti a facut diferenta aseara in fata unei bestii autoritare si dezlantuite la un moment dat asupra Bernabeului. 85.000 de oameni si alti 11 in teren n-au fost suficienti pentru a opri dezlantuirea nebuna a trupei lui Guardiola, dar Madridul a rezistat asediului german si a oferit publicului ocaziile meciului. Angel di Maria singur cu Neuer si Cristiano Ronaldo in alte trei randuri, n-au reusit sa mareasca un avantaj fragil, dar important. Apoi a venit randul lui Casillas sa intervina incredibil in fata lui Gotze, la o faza in care Robben s-a distrat cu Coentrao si l-a pierdut intr-un tackling intarziat si fara rost pe Sergio Ramos. San Iker a fost insa salvator si a protejat un avantaj vital.
Organizare si disciplina urmate de debarcari masive pe contre nemiloase. O tactica pe care Ancelotti a stapanit-o perfect intr-un 4411 pe faza defensiva si un 433 pe faza de atac. Italianul si-a demonstrat inteligenta acceptand dominarea oaspetilor in contextul in care a fost obligat sa inceapa acest meci fara un recuperator clasic in teren, fara Gareth Bale si cu Ronaldo la 50% din potentialul fizic.
In consecinta, germanii s-au sufocat singuri cu talentul lor. Arjen Robben a recitat, in gol, de la un cap la altul al meciului, drama despre caderea si nefericirea celor ce nu stiu ca fotbalul e, cateodata si, mai ales, cand trebuie, un joc de echipa cu o echipa nu numai adversa dar si foarte inteligenta. Calificarea se va juca la Munchen, unde Real Madrid trebuie sa pregateasca o noua partitura tehnico tactica. Avantajul luat aseara este unul minim, dar Madridul a inteles ca se poate sa invingi orice echipa mare atunci cand atitudinea, concentrarea si spiritul iti domina imaginatia. Aseara, cumva, Ancelotti a reusit sa le aminteasca elevilor sai la ce echipa joaca. Si i-a iesit.
