Dupa ce Real Madrid a castigat de trei ori la rand Uefa Champions League, prea putini antrenori par sa fie suficient de curajosi pentru a se inhama la o misiune care tinde sa devina de acum, infernala. Indiscutabil curajos si revolutionar, un nume la moda nu pare luat in calcul din motive extra-sportive. Iar Real Madrid, greseste!
Presa speculeaza ca Low, Nagelsmann, Allegri si mai nou Marcelino au refuzat orice contact cu Real Madrid. Tind sa merg pe mana lui Florin Codreanu care ne asigura ca nu a existat o propunere pentru niciunul dintre acesti patru tehnicieni, ci ca ei s-au pronuntat prin intermediari ca nu pot pleca in acest moment, ori s-au antepronuntat cum e cazul selectionerului german. In spatele obligatiilor contractuale, care sunt seci si reci in acelasi timp, exista insa teama.
Pentru ca nu e usor sa vii la Real Madrid dupa ce a facut Zidane. Vei descoperi o presiune inifinita din partea presei, o apasare uriasa a fanilor obisnuiti cu rezultatele mari si o relatie deloc cordiala cu jucatorii care erau toti atasati de Zinedine Zidane. E clar ca Mauricio Pochettino pare cea mai sigura optiune in acest moment. Vorbeste limba, cunoaste perfect campionatul, are un filosofie ofensiva, e un tip charismatic unanim apreciat de vestiarul lui Tottenham si pare un om principial, anti Barcelona si Pro Real Madrid. Din pacate, de gatul sau atarna greu talerul Daniel Levy, iar Florentino pare sa nu-l poata indupleca.
Variantele Guti, Solari, Michel, Laudrup, Hierro sunt indiscutabil variante de compromis, simple alternative in caz ca…
In timp ce varianta Jurgen Klopp pare mai degraba legata de cativa jurnalisti care-si doresc cu tot dinadinsul sa-l vada pe Jurgen la Madrid de cativa ani. Nicidecum o pista reala, care oricum e imposibila. Miguel de Queipo, fostul jurnalist de la AS, pe care colegul Florin a avut sansa sa-l intervieveze ne-a explicat in interviul acordat site-ului nostru ca Mister Klopp a fost si este departe de oficialii de pe Bernabeu. Si tind sa-l cred.
Am vazut recent un articol semnat de Pipe Olcina in presa iberica si m-am decis sa va impartasesc o parte din ideile sale, pe care le-am cernut cu atentie si imbogatit cu ideile mele.
Maurizio Sarri, cea mai buna varianta care nu e luata in calcul
Italianul in varsta de 59 de ani poate ajunge la Madrid aproape gratis. Da, e inca legat de Napoli printr-o clauza, cu toate ca pe San Paolo a ajuns deja Ancelotti. Maurizio (un fel de Mauricio italian ca nume, ce coincidenta) asteapta linistit sa-si incaseze banii de la De Laurentiis (vreo 8 milioane de euro se spune) perioada in care Chelsea si alte cluburi interesante ii bat la usa. De ce n-ar face-o si Real Madrid?
Stim de ce: italianul e dificil! E un antrenor bun, dar un tip conflictual, care deranjeaza si care, intr-adevar n-a castigat nimic important in cariera sa. Sau n-a castigat nimic decat laudele iubitorilor sportului, care au apreciat jocul entuziasmant al echipei sale.
In plus, Sarri e usor homofob si a tinut sa detalieze asta in public. Mai nou, e considerat un misogin si un sexist, dupa reactiile dure la adresa unor jurnaliste din Italia. Fumeaza din greu, uneori chiar pe banca tehnica, fara teama de amenzi. Si are un comportament complet opus de Zinedine Zidane, adica omul pe care ar trebui sa-l inlocuiasca.
Da, asta e Sarri si e un tip care nu se pupa din niciun punct de vedere la capitolul asta cu Real Madrid.
Antrenorul Maurizio Sarri e altceva. Italianul a venit la Napoli intr-o situatia dificila. L-a inlocuit pe Rafa Benitez, dupa doi ani in care spaniolul a cucerit Cupa Italiei si Supercupa Italiei, apoi a dus-o pe Napoli pana in semifinalele Europa League, unde a pierdut nemeritat. Cea mai mare realizare a lui Benitez insa la Napoli a fost faptul ca fotbalisti ca Higuain, Callejon, Reina, Albiol, Mertens si altii au ales Italia pentru el.
A venit in acest context Maurizio, dupa ce a promovat-o in Serie A pe Empoli. Fara o experienta mare la nivel inalt, dar trecand pe la toate categoriile posibile in fotbalul italian, Sarri parea si era un necunoscut. Un antrenor care pana in 2002 isi intampina clientii in costum si cravata pentru ca era functionar bancar. Si care acum aparea in fata presei mai natural decat oricare alt tehnician: trening, trabuc, dinti pusi si carii vizibile, precum si o intreaga aparitie generala cu multe detalii de imbunatatit intr-o lume care respinge banalul.
Trei ani a durat aventura sa la Napoli, perioada in care a batut recordul de puncte obtinut de napoletani de la un sezon la altul. 91 de puncte in Italia par enorm de multe. Si chiar sunt. Fostei echipe a lui Benitez i-a dat identitate, personalitate, forma si un joc spectaculos. Cel mai frumos din Italia si, poate chiar din Europa, sustin unii. Un sistem 4-3-3 efervescent, care a transformat-o pe Napoli intr-una din cele mai apreciate echipe europene.
Sarri l-a facut pe Mertens 9 fals si golgeter, pe Insigne capitanul nationalei Italiei, iar pe Jorginho unul dintre cei mai influenti mijlocasi din lume la aceasta ora. Foarte proababil, italo-brazilianul va pleca in scurt timp la Manchester, acolo unde Guardiola va plati pentru el peste 60 de milioane de euro.
Echipa sa are in general consistenta. Iubeste jocul de posesie, dintr-o singura atingere, are viteza si spirit ofensiv. Pressing-ul pe care il cere Sarri e unul agresiv, insa echipa sa e bine consolidata in defensiva, pentru ca poate trece rapid de la 4-3-3 la 4-5-1. Si la Empoli, Sarri a avut aceeasi filosofie. Doar ca italianul a stiut sa se adapteze la lotul pe care il avea la dispozitie. La Empoli, Sarri miza pe un 4-3-1-2 pe care Zidane l-a folosit si el in ultima vreme. Doar ca Zidane ii avea la dispozitie pe Isco, Cristiano Ronaldo si Bale sau Karim Benzema. Sarri miza pe Massimo Maccarone si Manuel Pucciarelli. Tactica sa a mers insa perfect in Serie B, iar jocul pe benzi a impresionat. Rapiditate, pase rapide, tranzitie la superlativ. Adica un fel de Mourinho+Guardiola, in functie de moment: adversari slabi dominati copios prin joc de posesie, adeversarii mai buni, surprinsi de o tranzitie extraordinara. In 132 de partide la Empoli, Sarri a bifat meciuri spectaculoase si victorii importante. A batut-o pe Napoli cu 4-2, n-a pierdut cu Roma, Milan si Inter si a depasit 200 de goluri marcate la un club care-si propunea supravietuirea in Serie A. Pe San Paolo in schimb, Sarri, avand alt potential la dispozitie, a trecut de 300 de goluri marcate in 148 de meciuri si a pierdut doar 25 dintre ele.
Acesta e Maurizio Sarri. Capabil sa transforme totul, de la 0, cu naturaletea si capacitatea sa de a convinge. Cu fotbalul sau rapid si placut ochiului, cu trabucul si treningul care nu se vor potrivi cu zona nobila de pe Bernabeu. Dar cu capacitatea reala de a face cu adevarat o revolutie. Asta daca la Madrid, chiar se doreste o revolutie.
