Sun. Sep 23rd, 2018

Zinedine Zidane, cheia succesului: secretele antrenorului de la Real Madrid

Marti 10 ianuarie, 2017, Zinedine Zidane, aflat de un an la Real Madrid, a fost numit antrenorul francez al anului 2016, ocazie cu care a acordat un amplu interviu celebrei publicatii France Footbal. Pe 3 iunie, se va afla la 90 de minute de o performanta record. In continuare, va invit sa cititi ce a avut de spus acum aproape 5 luni, un timp parca asa indepartat ca si performante si joc de echipa. Autorul multumeste colegei Daniela Pitigoi pentru mana de ajutor intinsa la redactarea acestui articol mamut.

Zizou: “O ocazie incredibila!”

Zidane e nascut sub o stea norocoasa. Castigator de trei titluri internationale chiar in primul sau an ca antrenor al lui Real Madrid, Zinedine Zidane, ales de catre omologii sai cel mai bun antrenor francez al anului 2016, e pe cale sa scrie un nou capitol …

A visat la acest lucru dintotdeauna. Dar de data aceasta e sigur: se intampla in realitate! El, Legenda celui mai mare club al fotbalului, campion al lumii cu Franta, galacticul etern. La Zaragoza, pe micul stadion La Almozara-El Carmen domnea un sentiment de automultumire. Duminica, pe 10 ianuarie 2016, clubul Ebro proaspat promovat in Segunda B (liga a 3-a spaniola) trebuia sa se prezinte la cel mai inalt nivel pentru ca primi vizita Domnului Zidane, antrenorul Castilliei, echipa secunda a lui Real Madrid, in prima etapa din returul campionatului. Dar Zidane nu a mai venit. De fapt, el nu mai avea sa vina niciodata. Lunea trecuta, in timp ce muncea intens in fata calculatorului pentru a pregati returul in fata rivalului aragonez, a primit un telefon care a schimbat cursul destinului sau. Interlocutorul sau fu scurt: “Zinedine, vrei sa devii antrenorul lui Real Madrid? “ Raspunsul a fost afirmativ. In cateva cuvinte, Florentino Perez, care se pregatea sa il concedieze pe Rafa Benitez, tocmai facea diin protejatul sau cel de-al 72-lea antrenor al istoriei clubului merengue .

Putea el oare sa refuze? Isi permitea sa astepte? Timpul potrivit venise, precum sezonul festivalurilor, al infloririi sau al recoltei. Timpul era atunci, iar raspunsul sau a fost afirmativ, fara dezbateri in ceea priveste salariul sau alte lucruri neprevazute. Anuntul oficial a fost facut chiar in acea seara. A doua zi, Zizou urma sa isi intalneasca jucatorii chiar in ajunul acelei sarbatori celebre in Spania. Sarbatoarea regilor (sarbatoare traditionala in Franta si in Spania, cand se mananca o prajitura traditionala numita tortul regilor). “Norocul nu te loveste din intamplare”, spune Prevert ( Jacques Prevert poet francez). “De la primul antrenament, eram in elementul meu”, ne spune azi Zidane pregatit sa sufle in singura lumanare din tortul sau aniversar ca antrenor al Realului. “In acel moment, mi-am zis ca timpul meu a venit. Real putea alege alt antrenor. Pe alocuri, asta se si auzea … Cand presedintele m-a sunat sa ma intrebe “Esti pregatit?”, eu i-am raspuns “O.K. Sunt gata.” Am stiut mereu ca sunt pregatit. In special la debut, am avut ceva emotii, mai ales la primele discutii cu jucatorii. Dar era acelasi trac si la Castillia, in liga a 3-a.”

DOAR 2 infrangeri in primele 55 de meciuri …

Un an a trecut. Un an cu recolte fara sfarsit, de Paste, de Craciun, de petreceri incredibile. S-a obisnuit cu altfel de senzatii noi si a gustat alt fel de bucurii: “in primele 3 saptamani de la numire, ajungeam la Valdebebas la ora 8 de dimineata si plecam la orele 23. Erau atat de multe lucruri de pus la punct, cu baietii, cu staful tehnic. Dar e foarte bine atunci cand pun lucrurile la punct din birou si constat apoi ca acest lucru functioneaza si ca castig partide.” A castiga, a castiga mereu. Niciodata nu e destul. El recunoaste: “sunt un castigator. Ador sa castig. Am asta in mine. Nu ma satur niciodata.” In 2016, Zidane a castigat tot ce era de castigat … sau aproape tot. A 11-a Liga a campionilor in mai, Supercupa Europei in august, Mondialul cluburilor in luna decembrie, ultimul trofeu. De pe bancheta sa improvizata a dirijat 55 de meciuri, a castigat 42 si a pierdut doua (cu Atletico in La Liga si cu Wolfsburg in Liga Campionilor ). De la inceputul guvernarii sale, de la ultima infrangere pe 2 aprilie, sunt acum 9 luni. (si au ramas 9 , abia Sevillia pe 15/01 a adus prima infrangere Realului ). A adus pe lume un copil nesatul, care valorifica ocaziile de gol (153 intr-un an in toate competitiile) si recordul de invincibilitate al clubului si al campionatului spaniol: 39 de meciuri consecutive fara intrangere, la egalitate cu Barcelona lui Luis Enrique. Mai mult decat 34-ul lui Beenhakker in 88-89 si decat cele 30 ale lui Ancelotti de acum 3 ani, si asta daca vorbim doar de Real . Mai bun chiar decat cele 28 de meciuri ale irezistibilei Barcelona a lui Guardiola.

Si Ronaldo a zambit …

Cu Zidane, Real asteapta mereu sa fie eliminata dintr-o competitie in care participa. Dar el nu cedeaza. El inca analizeaza sarcinile: “in seara primei infrangeri, in fata lui Atletico Madrid (0-1, pe 27 Februarie 2016) a fost complicat. Pierzi un meci si esti un nimic. Atunci nu trebuie sa te enervezi nici sa te panichezi. Trebuie sa fii constant, sa ramai cu gandul la munca.” Omul are un an de experienta alba in tabara merengue. Si ani de experienta in fotbal. 10 ani au trecut de la finele carierei sale de jucator si de la debutul celei de antrenor adevarat , acolo unde stresul inlocuieste placerea muncii. E mult un deceniu, erodeaza o legenda, va departeaza de priviri ca o barca ce dispare incet in orizont. Zidane poate fi Zidane, nu a scapat de suspiciunile elevului care isi imita profesorul. Oare va fi el la inaltime? Va reusi sa isi daruiasca cunostintele, dupa cum a spus ?: “Aura de jucator iti permite sa incepi bine, spune el. La 3 saptamani dupa ce se termina cariera de jucator, numele nu mai conteaza. Jucatorii vor sa castige meciuri, iti urmaresc ideile de joc, munca … Trebuie sa fi atent!”

Chiar si dupa aproape un an, cativa chiar din interiorul clubului privesc cu suspiciune, ca si cum totul ar fi prea frumos, ca si cum Zizou nu ar fi capabil sa fie un antrenor de succes. Zidane nu cedeaza teren. Precedenta oferta, in vara lui 2015, venise prea devreme, iar presedintele sau nu i-a solicitat serviciile chiar daca el spunea ca e gata. Acest tren venea dupa ce mecanicul Ancelotti il parasise, Ancelotti mentorul, prietenul, profesorul sau in ce priveste meseria de antrenor. In sinea sa, Florentino Perez, fin psiholog, stia ca Benitez nu va fi decat un interimar, condamnat fiind de a se intoarce la Pool sau oricum in Anglia, unde putea sa conduca un club mic. Zidane a recuperat un vestiar in flacari. L-a calmat, i-a daruit gustul jocului, in locul unui Rafa care era adeptul unei relatii mai reci cu jucatorii. In prima zi, si-a imbratisat fotbalistii. Si pentru prima data dupa mult timp, Cristiano Ronaldo a zambit .

Discutii si familiaritatea …

Timing-ul a fost perfect. Cu siguranta ca Real, in campionat, se stingea. Dar el isi cunostea deja casa, de multa vreme. Nu a ignorat niciun cod, nici o exigenta. A experimentat ca jucator, ca adjunct al lui Ancelotti, chiar ca antrenor al Castiliei. In capul sau, ideile erau clare in ceea ce priveste modalitatea de a conduce o echipa, de a o redresa, de asemenea.

Prima constatare a lui Zizou a fost in ceea ce priveste conditia fizica: infricosatoare. Jucatorii ajunsesera in punctul in care aveau nevoie de mai mult exercitiu cu mingea si de mai multa pregatire fizica. A organizat o sedinta de mini-pregatire si a adus pe ordinea zilei o practia considerata desueta, de multi: jogging inainte de antrenamentele fara balon. A fost mereu un exemplu prin sine, instalandu-se in fruntea plutonului: Zidane ghidul, Zidane jucatorul, de asemenea, inca un pic. Acest Zizou jucator avea o legitimitate in fata vestiarului pe care doar tehnicianul nu o avea, cu un an in urma. Lucrurile s-au schimbat. In ciuda autoritatii sale naturale, Zidane, care nu a fost niciodata vreun model de perfectiune in vorbitul in fata unui colectiv sau in managementul un grup, se adreseaza azi grupului cu rapiditate si simplitate. E mai relaxat, mai degajat. El, insa, prefera sa minimizeze meritele sale din acest punct de vedere: “Invat si progresez in fiecare zi. Sunt multumit, deoarece progresele mele sunt vizibile, in special in ceea ce priveste discursurile mele. Au mai multe cuvinte, mai multa apropiere, am sentimentul ca ma inteleg cu cu jucatorii, ii cunosc mai bine si ei ma cunosc mai bine. “Metoda? Mi-am urmarit mereu antrenorii, ceea ce nu era cazul cu toti coechipierii mei. Imi vine in minte de exemplu Didier (Deschamps) sau Laurent (Blanc) care se tutuiau cu Aime (Jacques). Eu nu o faceam. Dar aici, in Spania, toata lumea se tutuieste intr-un mod natural. Acestea fiind spuse, eu nu sunt un orator, nu voi face sedinte de 45 de minute. Eu stiu ca jucatorii nu vor asta. Cand eram fotbalist, o sedinta asa lunga nici macar nu o ascultam, ma inchideam in mintea mea si ma gandeam la altceva.”

Cunoasterea vestiarului 

Cine este, mai exact Zidane, antrenorul lui Real? E diferit fata de jucatorul Zidane? Sau fata de antrenorul Castiliei, Zidane El spune ca nu: “Nu m-am schimbat. Am pastrat tot timpul aceasta distanta necesara fata de vestiar. Imi iubesc profund jucatorii, ii respect pentru ce sunt si pentru ce fac. Viata lor nu e usoara, nu trebuie uitat ca au pe umerii lor o presiune considerabila. Incerc sa ii linistesc. “.

Omul Zidane ramane acelasi ca antrenor, cum era si ca jucator: franc, discret, rezervat, neincrezator in ce priveste lumina reflectoarelor si efectele inselatoare ale acesteia. “Sunt un om care are multa rabdare in a-I asculta pe ceilalti” , adauga el. “Am asculatat mereu sfaturile (altora).” Ceea ce nu vrea sa spuna ca o face din politete sau ca ii este frica de confruntari ba din contra. El, tehnicianul, s-a schimbat in haine noi sau, mai simplu, a renascut. “Cand am facut scoala de antrenori pe durata celor 3 ani, multe lucruri imi reveneau in minte, lucruri de pe vremea cand eram jucator. Am invatat de la toti antrenorii pe care i-am avut. Si am avut sansa, pentru ca am fost antrenat de cei mai buni din lume. Ca eram la nationala Frantei, La Juventus, la Real, Bordeaux sau chiar la Cannes. Jean Fernandez sau Guy Lacombe au fost excelenti pentru formarea mea, m-au facut mai bun. In vestiarul lui Real, e un pic din fiecare antrenor pe care i-am avut pana acum.” Zidane nu uita de unde vine, dar ramane el insusi riguros, acelasi care poate sa ii spuna lui Isco ca il vede un mare talent pentru a-l incuraja in loc sa il intepe, cum a fost cazul in primavara trecuta, dupa un meci contra celor de la las Palmas. Iesiri nervoase similare cu cele vazute la Ancelotti sunt rare, dar intense, deci eficace. Zizou nu face niciodata reprosuri in public si nu se foloseste de conferinte de presa, unde afiseaza un zambet constant, pentru a isi regla conturile. Nu e genul acesta. El prefera discutiile fata in fata, intre patru ochi, cu toata sinceritatea. “Inainte sa imi incep cariera de antrenor, aveam deja 17 ani de vestiar in spate”, isi aduce aminte . Din acest vestiar cunostea toate codurile, obiceiurile, sarcinile fiecarui om. “Stiam cum decurg lucrurile, jucatorii au limite paste care nu lasa pe nimeni sa treaca . Si eu cu spaniola mea…. din cand in cand, puteau rade de mine. Dar nu e nimin grav, atata timp cat e clar ceea ce astept de la ei.”

Recrutul sau? Antonio Pintus

Cand ii punem intrebarea despre debutul sau, deja departe acum, Zidane recunoaste imediat ca a avut noroc. “Stiam cum am ajuns la carma echipei, ca am cei mai buni (jucatori) din lume, ceea ce nu puteam spune de ceilalti antrenori. Am plecat, deci, cu un avantaj. Dar trebuia sa aduc filozofia mea, ideea mea de joc. “Care, mai exact? “Cred in munca. Talentul fara munca nu ajunge, e ceea ce incerc sa inoculez jucatorilor mei . Cum ei sunt increzatori in ceea ce fac, cum eu stiu cum functioneaza un vestiar si cum am fost un bun jucator de fotbal (surade), stiu cum sa fac ca echipa mea sa joace. Am idei clare in aceasta privinta. Totul se petrec in teren. Secretul? Secretul e ca trebuie sa castigi, o data, si inca o data, si inca o data … “Sentimentul de serenitate care domneste la Real de la numirea sa ca antrenor e dat in mare parte de rezultate, dar nu numai. Dupa statura de jucator, care nu ar fi fost de ajutor oricum mult timp oricarei slabiciuni ale lui Zizou antrenoru, el se afirma din ce in ce mai vizibil si in alte compartimente ale managementului grupului. In primul rand, trecand peste performantele din teren, a distilat o adevarata expresie a securitatii si linistei, in discursul sau, dar si in faptele sale. Cel mai bun exemplu este, fara indoiala, acea secventa din finala Ligii campionilor unde il vedem razand, glumind cu Cristiano Ronaldo pe subiectul prelungirii jocului. Nicio presiune pe jucatorii sai, stress zero iniantea loteriei penaltiurilor. El stie, pentru ca le-a trait pe teren, iar un jucator are nevoie de momente de genul acela. Calmul absolut si determinarea jucatorilor care au executat loviturile de departajare dau dovada acestei impresii .


In vara, ZZ nu a vrut si a cautat foarte putin sa isi intareasca echipa. “Nu e nevoie de cutare sau cutare care ar costa o avere. Azi, daca vrei sa ajungi departe intr-o competitie, sa castigi partide, sa fii performant, ai nevoie de 23-24 de jucatori”, noteaza el. “Ceea ce vreau e de sa transmit mesajul ca fiecare e important. Jucatorii ma fac sa ma simt bine, deoarece degaja o energie colectiva si intre ei, exista o complementaritate incredibila in vestiar. Sunt muncitori. E o adevarata bucurie sa ii antrenezi. “Celor mai putin pregatiti le spune : “Sunteti cei mai buni si am o incredere absoluta in voi . “Cand Real l-a repatriat pe Alvaro Morata, a fost pentru a aduce un jucator complementar, o roata de rezerva de lux, nu pentru a ii face concurenta lui Benzema. Adevaratul sau recrut, cel de care Zizou spune ca va intari forta fizica a echipei, e Antonio Pintus, preparatorul fizic pe care l-a intalnit la Juve. Este un mod de a-si lasa amprenta de a-si marca teritoriul intr-un domeniu bine stabililt si foarte putin vizibil de catre public.

Problema identitatii

Unul din atuurile lui Zidane ramane, fara indoiala, legimititatea sa, iar cea de jucator a cantarit mult la inceput. Rezultatele s-au inlantuit si au pus fundatia unui soclu pentru statura sa. Un lucru necesar pentru a il putea face pe Cristiano Ronaldo sa se odihneasca. La 32 de ani, cvadruplul Balon de aur are nevoie, cum a recunoscut el insusi in France Football, sa se menajeze. Insa una e sa recunoasti si alta sa accepti asa ceva, chiar si pentru Ronaldo. Tata Martino si Luis Enrique au trait aceleasi momente delicate cu Messi: a pune un jucator de genul acest pe banca fara a ii rani EGO-ul e un lucru deloc usor pentru un antrenor, chiar si pentru cel bine intentionat. Insa Zidane a reusit sa il convinga sa o faca. Pentru binele echipei. Prima data cand Ronaldo a iesit cu 27 de minute inainte de fluierul final al unui meci contra lui Las Palmas, a fost complicat, foarte complicat. Ronaldo s-a enervat. Nu se scoate un jucator de statura sa de pe teren decat doar in cazul unei accidentari. Apoi cei doi oameni au discutat. Chiar inainte de Mondialul cluburilor, Ronaldo a acceptat sa nu fie convocat intr-un meci acasa cu La Coruna. lucru repetat saptamana trecuta cu Sevillia in cupa Regelui. Un lucru imposibil mai inainte chiar si sub Carlo Ancelotti, pe care protughezul il venera.

Intrebarea fierbinte, inca pe buzele unora, unora care nu indrazneau sa il abordeze pe Pep Guardiola in iunie 2009 : Este el un mare antrenor? De ce aceasta reticenta chiar si azi? Pentru ca Realul sau nu joaca frumos? Pentru ca, contrar lui Guardiola la Barcelona, Zidane nu a dat o identitate de joc diferita echipei ? Dar de ce ar face-o? Zidane s-a casatorit cu Real si a transmis mai departe AND-ul acestui club, acela al jocului ofensiv, afirmat prin faptul de a inscrie mai multe goluri decat adversarul , aducand in plus cultura sa despre victorie, deci cea a muncii in defensiva si a pragmatismului sau . La sosirea sa pe banca Realului, l-a reinstaurat pe Pepe in defensiv, iar rezultatul pozitiv a fost vizibil pentru toti. De asemenea, pe 2 aprilie, se impunea contra Barcelonei subjugand meciul si tactica adversarilor. Pe 19 noiembrie a castigat pe terenul lui Atletico (3-0), dand o lectie tactica maestrului genului care e Diego Simeone, cel pe care l-a infruntat in mai in finala Ligii campionilor. Deja la Milan, el reusise sa controleze nu numai intalnirea, ci si mediul plin de indoieli care se nascuse cu cateva saptamani inainte, din cauza infrangerii, (una din cele doua pana atunci) in fata aceluiasi adversar .

Fericirea si prezentul

Datorita reusitelor sale, Zizou a sters deja primele critici nascute dintr-o serie fara greseli certe, dar si fara victorii: 4 meciuri egale consecutive, in toate competitiile, intre 21 septembrie si 2 octombrie 2016. Imediat, dubiile au iesit la suprafata. Si acestea vor inflori mereu, deoarece nimeni, in afara de Johan Cruyff, nu a putut deveni cel mai bun antrenor din lume dupa ce a fost cel mai bun jucator din lume. El prefera sa ramana pozitiv : “Steaua mea norocoasa e mereu deasupra capului, chiar si cand sunt anumite zile in care nimic nu merge; sunt constient ca am o stea norocoasa, iata de ce sunt tot timpul pozitiv, chiar daca am mereu un aer serios. Am o sansa nemaintalnita,sansa de a face ceea ce iubesc. Am facut acest lucru ca jucator si acum o fac ca si antrenor. Dar nu ma gandesc la acest lucru. Ma gandesc la ceea ce traiesc azi, pentru ca imi fac singur un cadou.”

Chiar daca va lua tot ce se poate cu Real in acest sezon si in cel care urmeaza, intrebarile vor ramne: poate fi altceva decat antrenorul unui mare club el, cel care a fost un mare jucator? Altceva decat o icoana, teren si banca impreuna, a unui oras in care este acasa de 16 ani? Cruyff nu a riscat nicaieri, in afara de Ayax si Barcelona. Iar dificultatile intalnite de Pep Guardiola in a reusi sa impuna amprenta asupra altei echipe in afara celei a lui FC Barcelona, intareste intrebarea in ce priveste aspectul cultural , niciodata neglijabil al unui club, indifferent de marimea acestuia. Timpul trece si sterge incet amprenta lui Zidane jucatorul. Cea a lui Zidane antrenorul e chiar mai mult. Nu mai este aceea a unui pompier de serviciu.

Opinii 

Guardiola in oglinda

Asemanarea intre Pep Guardiola si Zinedine Zidane merge mai departe de mimetismul fizic, chelia si o evidenta pasiune pentru aceste doua mari cluburi ale Spaniei, care sunt Real Madrid si FC Barcelona. Aceeasi postura mandra, aceeasi silueta zvelta, acel dandism vestimentar rafinat, atitudini si gesturi controlate, chiar si in focul actiunii. Marseillezul si catalanul au avut mereu ca o punte intre ei , fie ca e pe plan civil (44 de ani pentru primul si 45 pentru ce de-al doilea ) sau in numarul de pe tricou la cluburile de mai sus (5-ul pentru Real versus 4-ul pentru Barcelona ), iar parcursul lor pare sa adopte o traiectorie paralela, cu un decalaj de aproape un deceniu. Guardiola s-a nascut antrenor si a intrat in atributii in 2007, cu ceva timp inaintea lui Zizou, caruia i-a trebuit mai mult timp pentru a se dedica acestui aspect al carierei .

Fiecare a avut mentorul sau. Este ca si cum cei doi au fost legati de destin nu doar de cate un club, ci si printr-o perioada de viata si de succes bine definite: “Dream team”-ul lui Guardiola si “Los Galacticos ” lui Zidane. Amandoi au avut mentori sau, mai bine zis, persoane consacrate de fiecare ce i-au inspirat: Olandezul (Cruyff) pentru unul din ei si italianul (Lippi) pentru celalalt si nu vorbim decat de cariera lor ca si jucatori. Apoi Guardiola a fost putin influentat pe banca de catre Marcelo Bielsa si mai ales de Juan Marcelo Lillo, un antrenor spaniol cu o cariera modesta, azi adjunctul lui Jorge Sampaoli la FC Sevillia. Zidane a avut sansa de a intersecta drumul lui Carlo Ancelotti, modul “zen” iesind repede in evidenta. La momentul preluarii functiilor, si unul si celalalt cunosteau de dinafara clubul care devenise casa lor, locul unde si-au petrecut cei mai frumosi ani ai carierei. Amndoi au debutat, de asemenea, pe banca echipei rezervelor, dupa mai bine de un an si jumatate in ambele cazuri, o durata suficienta pentru a invata meseria si constangerile acesteia in toata modestia si pentru a perfectiona dorinta de propunere a unui fotbal ofensiv, chiar daca catalanul a mers mai departe in elaborarea acestuia . Nu au fost invatati de Cruyff (sau Lippi ) degeaba.

Record de invincibilitate. Ce separa in acest moment drumul celor doua traiectorii? In primul rand, momentul. Pe cand Guardiola a debutat intr-un sezon complet la FC Barcelona, (2008-2009), Zidane a facut pe pompierul de serviciu acum un an, in iarna. Si totusi, aparitia pe banca a celor doi nu a avut acelasi ecou . Putini isi amintesc ca debutul lui Guardiola a fost primit cu mult scepticism si raceala, si pentru motive lesne de inteles la acel moment. ZZ a debutat “en fanfare” (5-0 cu La Coruna si 5-1 cu Gijon), Guardiola a trebit sa se multumeasca cu o infrangere in fata unei nou promovate (Numancia 1-0) si un egal casa cu Racing Santander (1-1), departe de a fi tenorii din La Liga. Imediat, Guardiola anula zilele de repaus prevazute in mod obisnuit in urmatoarea zi si preda jucatorilor sai lectii tactice fara sfarsit . Barca a trebuit sa astepte un an si 5 luni pentru a putea triumfa in vreo competitie, deci ligile Campionilor castigate de Guardiola si Zidane ca si jucatori si ca si antrenori a fost de abia inceputul. Recordul de invincibilitate al catalanului e inca in picioare, insa ZZ se apropie …

Christophe Dugarry : Nu l-am vazut niciodata atat de fericit”. Fostul international francez, colaborator acum pentru posturile de radio RMC si SFR Sport , apropiat al lui Zidane judeca aceasta inflorire a lui ZZ si nu intelege rezervele inca prezente in ceea ce il priveste pe antrenorul francez.

“Sunt surprins, uimit, stupefiat chiar de anul pe care l-a avut Zizou. Puteam adauga si alte adjective, pentru ca ceea ce a realizat la Real e extraordinar. A reusit intr-un club ultrapolitizat, unde luptele pentru putere sunt permanente, unde trebuie sa stii sa eviti loviturile sub centura. Atuul sau e acela ca stie totul despre Real, fiecare angajat si are increderea presedintelui, care tocmai i-a dat cheile camionului. Ca omologii sai, il declara antenorul anului si afirmatia sa are sens. Putem spune tot ce vrem, chiar si ca nu sunt obiectiv atunci cand vorbesc de Zizou, dar el a avut un an exceptional. A imprastiat o parte din indoieli si, cu toate acestea, aud tot timpul critici, care ma enerveaza. E foarte francez sa criticam pe cei la conducere (mot-a-mot sa ardem idolii ), dar e insuportabil, pentru ca sincer, ce i se poate reprosa azi? Cu ce argumente? Nu e cel mai bun antrenor din lume? Binenteles. Va intalni momente dificile? Cu siguranta. E similar cu sitatia unui jucator cu perioade bune si perioade mai putin bune. Vor fi si momente dificile si vor critica precum l-au criticat pe Ancelotti, Guardiola, Mourinho si altii atunci cand le vine timpul .
Asta e realitatea si e bine sa o dezbatem, insa nu cred ca trebuie sa uitam ca vorbim, totudi, doar de un sport. Dar azi ce ii putem reprosa? Nu a dat o identitate de joc la Real? Stilul e neindentificabil? Identitatea de joc? Astea sunt niste prostii si cine are de reprosat, va gasi ce sa spuna. Filozofia lui Real e sa marcheze mai mult decat adversarul: pot lua goluri, dar au jucatori magici care pot da unul doua, trei in plus fata de echipa adversa. Esentialul e de a putea sustine acesti jucatori si am sentimentul ca toti vor sa il ajute sa reuseasca. In toate cursurile de management se spune ca un antrenor are 3 luni sa dovedeasca jucatorilor ca poate contribui cu ceva la ethosul echipei. Dupa cele 3 luni, oricare ar fi numele, s-a terminat. Te poti numi Platini, Maradona, nu conteaza.

Daruieste jucatorilor sai incredere si liniste. Nu ii va invata pe Cristiano Ronaldo, Benzema, Bale sau pe alti jucatori sa joace fotbal, dar le da acestora incredere si o anumita stare de liniste. El nu a vrut sa aduca jucatori vara trecuta si in aceasta iarna, cand Mourinho a cheltuit ceva milioane. A fost un semnal dat echipei: cu voi, Real va castiga. l-am vazut discutand jumatate de ora cu cel de-al treilea portar pe subiectul antrenamentelor. Zinedine Zidane cu al treilea portar, trebuie ca oamenii sa stie, putea fi chiar un jucator. Ii putem reprosa ca e prea cumsecade? Cand vedem ce obtine de la jucatorii sai, de ce s-ar agita altfel? Dar stiu , ca si multa lume acum, ca nu trebuie suparat, cu el nu se poate trece peste limita.

I se poate reprosa planul tactic? Meciul cu Atletico (3-0 pe Calderon pe 19 noiembrie) e meciul de referinta, in care a avut ca adversar un maestru cum e Diego Simeone. Real a continuat sa castige ,cu toate ca primul 11 se schimba sistematic, fie de voie, fie de nevoie. Aceste shimbari (rotatii) s-au dovedit castigatoare (cata dreptate !). Intr-o zi, va da gres si il vor critica. Dar inca o data, acesta e jocul. Nu l-am simtit niciodata atat de linisti , relaxat, Zen, asa fericit, fericit de a sosi in fiecare dimineata la antrenamente, de a transmite ceva jucatorilor sai , de a trai acele momente cu ei. Eu il simt, cum si jucatorii o fac, cum si toti suporterii o fac, de asemenea.”

Articolul mamut despre Zidane si cariera sa de antrenor la Real Madrid va este oferit in colaborare de colegii nostri Cristian Prisacariu si Daniela Pitigoi. Multumiri pentru munca titanica! Hala Madrid!