Tue. Dec 11th, 2018

Zizou, pe noi cui ne lași? Și, mai ales, când te întorci?

Acum mai puțin de o săptămână, eram în al nouălea cer. Astăzi, am coborât brusc și fără avertisment (de fapt, dacă sunt FOARTE sinceră, Florin mă cam anunțase ceva, așa vag, dar am refuzat să cred). Ca orice om obișnuit, aflat în fața neașteptatului, mă chinuie o singură întrebare: de ce? Poate că, la fel ca mai sus, știu răspunsurile, însă nu vreau să le gândesc.

Și nu îmi rămâne decât sa mai citesc o dată, într-o a treia sursă, conferința de presă, să încerc să mai storc un sens, să mă mai agăț de un crâmpei de coerență care să mă salveze. “Nu voi antrena nicio echipă anul viitor.” Bun, măcar nu ne părăsește pentru alții, zice copilul răsfățat din mine. Dar asta e și mai confuz…deci nu ne mai vrea, pentru ca s-a supărat pe ceva? Pe cine? Pe ce? Pe jucătorii care nu i-au demonstrat că pot fi constanți și serioși într-o competiție de anduranță cum e campionatul? Pe Flore, poate, un pic, cine știe de ce? (A propos, figura lui Presi este un monument de durere, mi-e milă de el). “Pentru ca Real Madrid să continuie să câștige, are nevoie de alt discurs”. Care altul mai bun decât al lui, discret și autoritar în același timp, inspirator pentru orice fotbalist din lume, mare, uriaș sau mic?

Cum altul, când el este combinația perfectă între exigență și diplomație? Cum altul, când….cum nu ar fi continuat să câștige nimeni dacă rămânea? Zizou e tăcut, dar nu superficial, el nu aruncă în vânt cuvintele, el nu se răsfață, el nu vrea atenție…..cum, deci, “plec pentru ca lucrurile să meargă bine, în viitor”? Că nu pricep, că nu vreau să pricep, decât dacă îmi imaginez lucruri pe care nu vreau să mi le imaginez.

Și, pur și simplu, nu vreau pe nimeni altcineva. Am avut marele, imensul noroc de a-l avea aproape când ne credeam în ultimul cerc al infernului și ne-a scos de acolo…acum, cand suntem în al nouălea cer, tot el ne coboară. Așa să fie, cu adevărat? “Cred că după trei ani, schimbarea e cel mai bun lucru pentru mine, pentru jucători”. Zizou, mie îmi plac teribil clișeele, și unul dintre ele spune că nu se schimbă echipa câștigătoare….dar dacă e mai bine pentru tine, înseamnă că ceva nu (mai ) era bine de ceva timp….

” Nu vreau să continui și să fac prostii”. Te rog eu tare de tot, continuă și fă câte prostii vrei tu, că prostiile tale înseamnă respect și trofee și atmosferă bună și eleganță, iar prostiile altora înseamna ani de zile fără nimic, în afară de umilințe și de regrete. Dă-i afară pe toți, dă-mă și pe mine afară, dar rămâi tu, tată, că plâng ca proasta la școală și trebuie să mă închid în toaletă, să nu creadă colegii că mi s-a dărâmat cerul în cap.

“Poate rămâneam, dacă nu luam UCL anul ăsta”. Știi ceva? Eu nu o mai vreau, hai s-o dăm înapoi și mai iei tu una la anul, dar nu pleca!

Ți-e greu să ceri să plece unii dintre oamenii cu care ai făcut drumul ăsta, așa e? Și preferi să pleci tu primul? Ai înțeles că la Real vei avea aproape mereu strălucirea duelului direct, dar nu vei putea, nici măcar tu, să îi faci să muncească precum salahorii un sezon întreg pentru un campionat care oferă premiul fără fast, la final? Te-au supărat, te-au dezamăgit, îi iubești atât de mult, încât preferi să îi lași fericiți ca niște copii, distrându-se cu noua jucărie pe care le-ai luat-o, în timp ce tu închizi ușa încet și pleci?

Vorba aia, și pe noi cui ne lași? Și, mai ales, când te întorci?