“¡Hasta luego, Real Madrid!” Eram nerăbdătoare. Mi se părea că autobuzul nu mai ajunge, că trenul nu pleaca prea curând. Credeam că nu o să fiu la timp, asta chiar dacă mai aveam o oră și jumătate până la startul partidei. Un simplu meci avea să fie seara lui Zizou, revenirea jucătorului emblematic, acasă. De această dată în calitate de antrenor al echipei de suflet, alături de care a cunoscut gloria și a scris parte din istorie. Era seara lui, iar suflarea blanco își dorea să îl primească așa cum se cuvine. Dacă după ultimul meci din deplasarea de la Valencia, părea că nu foarte mulți suporteri vor cumpăra intrări pentru această seară, imediat ce Zidane a fost numit în funcția de antrenor, biletele s-au epuizat. Bernabeu avea să fie arhiplin, exact ca înainte. Exact așa cum trebuie.
“Astazi nu purtam tricoul lui Cristiano, astazi purtam tricoul sfant al lui Zizou”
Vântul este foarte puternic și aduce câțiva stropi de ploaie. Mi-e frig, dar nu mai contează. Sufletul tânjește după această ultimă intalnire cu Madrid. Mi Real Madrid. În sfârșit vine trenul. Mă urc rapid și încerc să mă liniștesc. Încă 15 minute până la plecare. Uș1ile trenului se tot deschid și, cum era de așteptat, o mulțime de fani, tineri, bătrâni și familii, în tricourile echipei, se urcă entuziasmați, având aceeași destinație ca și mine. La Madrid, chiar e sărbătoare.
Pe scaunele de lângă mine se așează o familie: tatăl, mama și micuțul. Tatăl are un steag imens al Spaniei și cu emblema Realului pe el; mama, cu tricoul căpitanului Ramos și aparatul de fotografiat, iar micuțul Alejandro poartă un tricou cu numărul 5, cam vechi, dar plin de amintiri.
E supărat , căci nu înțelege de ce nu a putut să îmbrace și de această dată tricoul idolului său, Cristiano Ronaldo. Tatăl îi explică mândru că, pe Bernabeu se întoarce un galactic, iar tricoul pe care îl poartă este sfânt. Nu mă pot abține să nu zâmbesc spre ei, moment în care el îmi spune că are tricou cu Zidane. Nu ne cunoșteam, dar ne zâmbeam, pentru că știam că avem aceeași pasiune în suflet.
Plecăm. Următoarea stație. Alții suporteri care se urcă nerăbdători. În tren, ca pe stadion. Se discută doar despre meci și toți sunt încântați de numirea lui Zizou pe banca tehnică. Sunt nerăbdători să vadă cum va evolua echipa sub comanda francezului. Lângă mine, lecția de madridism comtinuă, iar Alejandro repetă entuziasmat imnul. Greșește și o ia de la capăt. În gând, cânt și eu cu el. O dată și încă o dată.
Și așa aproape că am ajuns. Din Nuevos Ministerios aveam să merg pe jos un pic, pentru a evita aglomerația de la metrou. Era o adevărată nebunie. Cu greu reușim să ieșim. Pe străzi, aceeași nebunie. Grupuri și grupuri care merg spre Templul fotbalului. Traficul a fost restricționat, dar parcă tot nu avem loc și pare imposibil de ajuns la stadion. E frig, dar bine că nu plouă. Privesc cerul, acest cer atât de ciudat, pe alocuri roșu, pe alocuri întunecat. Merg singură,tremurând aproape de emoție. Dar, nu mi-e frică. Eram singură, dar în același timp cu toate acele persoane. Simțeam că sufletele noastre își vorbesc, simțeam că pasiunea ne apropie. Și asta mă făcea să zâmbesc.
Și iată că deja se văd luminile stardionului. În bătaia vântului,futurau zeci de steaguri. O desfășurare de forțe de ordine impresionantă. O mare de oameni se îndreaptă spre porțile de acces, pentru o nouă seară magică de fotbal.
„¡Bienvenido Zizou! Allez Zizou!”
Urc scările extrem de grăbită, cu toate că meciul începea peste 30 de minute. Agenții de securitate ne roagă să deschidem gecile, pentru a merge totul mai repede, atunci când ne verifică. După câteva minute de stat la coadă, ajung în tribune, doar că nu mă așez la locul meu ci mă opresc într-un alt loc, pentru a contempla totul.
Fiecare parte de stadion, fanii care își ocupau locurile, los hinchas care desfășurau steagurile enorme și se pregăteau pentru a face o atmosferă de neuitat. Apoi, protagoniștii ies la încălzire, în aplauzele tuturor. Pe Bernabeu, nici urmă de tensiune.
Rămân pironită acolo, până când un domn de la securitate mă roagă să îmi ocup locul. Urc scările și ajung la locul meu, atât de aproape de suporterii care aveau să susțină echipa! Nu puteam să cred! Aveam mâinile înghețate, abia puteam să fac niște poze,dar sufletul era fericit. Scenariul este același: aplauze, fotografii, se strigă numele unor jucători.
Los hinchas (printre băieți și bărbați, surprinzător și foarte multe fete), s-au pregătit pentru acest meci. Bannere, steaguri imense în culorile Spaniei, steaguri blanco și figura zeiței Cibele, din Plaza Cibeles, locul unde suporterii sărbătoresc victoriile Realului precum și numeroase steaguri ale Franței, care strigau parcă „¡Bienvenido Zizou! Allez Zizou!”
Jucătorii nu zăbovesc prea mult ci merg la vestiare, pentru că în curând se va da startul partidei. În aceste momente, privesc din nou fețele oamenilor, de toate vârstele, femei și bărbați. Sunt bătrăni care au avut norocul de a fi trăit pe viu parte din istoria strălucitoare a Realului. Sunt și micuții, pe care părinții și bunicii au grijă să îi crească în spiritul aceleași mari iubiri- o iubire blanco. Ah, cum i-am invidat în acel moment pe toți…Doar că, nu am mai avut timp să mă gândesc la asta, pentru că deja se anunțau echipele de start. Mai întâi oaspeții, doar antrenorul lui Depor, Victor Sanchez, fiind aplaudat de tribunele madrilene, în semn de respect pentru trecutul lui alături de clubul blanco.
Se anunță 11 de start al Realului și tribunele se ridică în picioare, aplaudând frenetic fiecare jucător. Când se rostește numele lui Isco, revenit ca titular după exilul de pe banca de rezerve, stadionul repetă ca un ecou: Iscooo, Iscooo!, semn că fanii sunt încântați de prezența spaniolului pe teren. Cu toate că numele fiecărui jucător a fost însoțit de aplauze, cu toții am păstrat cele mai puternice urale și aplauze pentru noul antrenor, Zinedine Zidane. Minute în șir s-a auzit pe teren ”Zizou, Zizou, Zizou!”, în timp ce , pe ecran rulau imagini de colecție, momentele magice ale francezului în tricoul blanco. Punctul culminant a fost superbul gol din voleu, care a adus pe Santiago Bernabeu trofeul Champions League cu numărul 9, în anul 2002. Cu toții retrăiau intens acele momente,iar emoția li se citea pe chip.
“71.267 de suflete si steaguri ale Frantei pentru un singur om…”
În această atmosferă, ies echipele de la vestiare, iar tribunele explodează. ”Hala Madrid, Hala Madrid!”, iar 71.267 de suflete cântă imnul care te face sa vibrezi. Incredibil ce poti să simți într-un astfel de moment… Jucătorii se îndreaptă spre mijlocul terenului unde țin un moment de reculegere, în memoria unui medic al Realului care a decedat. Fluierul de start sparge liniștea și declanșează nebunia în tribune. În această seară, tribunele sunt în mare formă și vor să își arate iubire și dăruirea față de echipă, pentru a-și câștiga iertarea pentru comportamentul din ultimele partide. Neîncetat se aude: ”Hoy mas que nunca, te quiero mi Madrid! ”, ” Como no te voy a querer si somos campeones de Europa por decima vez!” sau ”Hasta el final, vamos Real!”
Iar jucătorii primesc toate aceste încurajări, căci echipa arată foarte bine, construiește și atacă. Încă de la început, se observă unitate și echilibru între jucători,iar golul nu se lasă foarte mult așteptat. În minutul 15, Benzema deschide scorul iar tribunele îl ovaționează și flutură steagul Franței. Se strigă din nou numele lui Zizou, ceea ce avea să se întâmple întreaga seară. E speranța că antrenorul va readuce strălucirea Madridului.Totul este atât de schimbat față de ultimele partide, când Bernabeu stătea pe un butoi de pulbere și fanii își contestau favoriții.
Real conduce, dar los blancos vor mai mult. Modric are interventii excepționale si este răsplătit pe măsură de tribune. Navas demonstrează cu fiecare meci că este un portar foarte bun, demn de emblema clubului, iar fanii îl apreciază enorm. Costaricanul a câștigat inimile și încrederea suporterilor. Real domină pe teren și, la câteva minute de la deschiderea scorului, Bale reușește și el un gol superb, iar tabela arată 2-0. Ropote de aplauze și voci aproape răgușite de atâta cântat, dar fanii nu se opresc nicio secundă. Sunt acompaniați de tobe și flutură frenetic fularele deasupa capului. Era greu să nu privesc aproape mereu spre ei, mulțumindu-le tăcut pentru această atmosferă. Întotdeauna mă durea când prietenii îmi ziceau că Real nu are galerie, că tribunele nu fac atmosferă. Eu eram acum martora unei demonstrații incredibile de atașament față de echipă, iar fericirea era incredibilă.
Echipa continuă atacul spre poarta adversă, dar la cabine se intră cu avantajul celor două goluri. Cele 15 minute de pauză au reprezentat prilejul de a imortaliza din nou momentul, de a împărtăși impresii despre prima repriză. Doar păreri pozitive și, chiar dacă și fanii știu că e doar începutul și că lupta e destul de grea, sunt convinși că echipa va arăta mai bine sub comanda lui Zidane.
„Sustinere pentru Galca si ai sai: Aupa, Espanyol! Aupa Espanyol!”
Începe repriza secundă. Stropii de ploaie nu îi sperie pe fani, care își părăsesc doar temporar locurile, în căutrea unor mante. Se anunța prima schimbare: căpitanul Ramos este înlocuit de Varane, primit și el cu aplauze de public. La câteva minute de la reluarea meciului, Bale își trece din nou numele pe tabela de marcaj. Lucrurile merg cum nu se poate mai bine, Real își crează numeroase ocazii și este foarte periculoasă la poarta adversă. Ronaldo are multe ocazii, dar nimic nu îi iese și golul lusitanului nu vine. Cu toate acestea, fanii îl încurajează, mai ales că se vede cât de mult își dorea să marcheze, după toate reacțiile sale. Un steag imens cu mesajul ”Comandante Cristiano Ronaldo” este fluturat de acum până la finalul partidei. Tribunele sar și cântă sub privirile atente ale agenților. Los hinchas sunt îndemnați să îi încurajeze și pe rivalii de la Espanyol, în încercarea de a da un răspuns rivalilor de la Barca, care, în ultimul timp, au profitat de momentele proaste ale Realului și i-au luat peste picior. Acum, în toiul unui conflict între Barca și Espanol, fanii Realului au scandat „ Aupa, Espanyol! Aupa Espanyol!”. Doar că, peste alte câteva minute,suporterii avaeu să celebreze hat-trick-ul galezului Bale, care a fost omul meciului. Era bucurie mare pe teren și în tribune. Antrenorul îl trimite pe teren și pe James, întâmpinat și el cu căldură de fani. Real continuă să domine, iar Navas se opune în câteva ocazii, golului oaspeților. Meciul se apropie de final, dar scorul avea să fie 5-0, întrucât în minutul de prelungire, Ronaldo are o ocazie uriașă în fața porții adverse, dar nu reușește nici de această dată să marcheze, rămânând cu siguranță cu un gust amar după această seară. Cu toate acestea, Benzema este la locul potrivit și își trece în cont o dublă, semnând de altfel și rezultatul final al acestei întâlniri, un 5-0 în fața unei echipe care, până la deplasarea de pe Bernabeu avea doar trei înfrângeri, dar care în această seară nu a avut replică. Real a jucat foarte bine, am văzut unitate, echilibru, întelegere pe teren. Am văzut ambiție, determinare și bucuria de a juca.
Fluierul final a adus din nou ropote de aplauze, de urale, iar tribunele au aruncat confetti strălucitoare în aer. Aplauze puternice pentru toți jucătorii, pentru antrenor și mesajul ”Madrid, te quiero campeon!”. Jucatorii și-au salutat rivalii, mai ales că, în această seară nu am avut parte de certuri de teren ( doar doua cartonașe galbene pentru cei de la Deportivo), apoi los blancos s-au îndreptat spre tribune, cu scopul de a mulțumi pentru atmosfera din această seară și pentru că fanii au revenit acasă, pentru a-i încuraja.
Jucătorii au îndeplinit mesajul acestora: ”no decepciones a la aficion!”. Să sperăm că așa o să fie de acum înainte, că nici jucătorii, nici fanii nu vor mai trece prin momente atât de dificile, de neînțelegere și de continuă nemulțumire. Destinul va decide ce se va întampla cu Real, acum doar un lucru îmi doresc: suporterii și jucătorii să fie mereu ca în această seară. Să dea totul unii pentru alții, pentru că, dincolo de toate, și în această relație stă frumusețea fotbalului și puterea lui de a cuceri mereu alte și alte persoane.
“Hasta luego, mi Madrid”
Tribunele se golesc rapid, pentru că cei de la seuritate ne zoresc spre ieșire. Cât aș mai fi vrut să ramân acolo, măcar câteva minute. Privesc încă o dată pentru ca imaginea să îmi rămână întipărită în minte. Apoi, mă îndrept spre ieșire. Străzile sunt pline, fanii sărbătoresc. Nu doar rezultatul ci în același timp, speranța că Real le va aduce acasă un trofeu în acest sezon. Speranța a revenit în inimile tuturor.
Plec spre stația de tren. Nici de această data nu sunt singură. Am Madridul în suflet și asta mă face puternică. Mă întorc din drum. Salut din nou cu tristețe Templul Fotbalului și îmi iau bun rămas. Oftez. Inima plânge și râde în același timp. Am avut un vis. L-am împlinit. Doar că, în sufletul meu s–a născut un altul. Cât mi-aș dori să opresc timpul în loc. Ah, Madridul meu…
Privesc spre cer, e senin, nici vorbă de ploaie. Privesc din nou spre toți cei din jur și le zâmbesc. Cu toții suntem uniți de pasiunea pentru Madrid, Real Madrid. Pentru că, a fi suporter blanco, rămâne cea mai frumoasă pasiune din lume. Cea mai frumoasă iubire.
Madrid! Hasta luego!
