Care este visul oricărui puştan de pe tărâmul “ţării cafelei”? Desigur, domnilor, aţi ghicit! Să dea cu piciorul în acea băşică cu petice negre. De la jocul stradal din cartierele Braziliei până la finale de UEFA Champions League, în faţa a zeci de mii de oameni ce împart aceeaşi pasiune: fotbalul. Aşa este şi cazul lui Carlos Henrique José Francisco Venâncio Casimiro, un jucător plecat din sărăcia specifică străzilor din Brazilia şi ajuns triplu câştigător UEFA Champions League.
S-a născut pe 20 ale lunii februarie, coordonată temporală 1992, în oraşul Sao Jose dos Campos, provincia Sao Paulo, de altfel cea mai populată regiune a Braziliei. Nu a avut însă o copilărie deloc uşoară. O copilărie obişnuită se rezumă la jocul cu prietenii şi cumpăratul jucăriilor. Pentru el, însă, nu a fost aşa. Viaţa l-a lovit în plin încă de la vârsta de 5 anişori, atunci când tatăl lui îl abandona, lăsând-ul pe micul “Carlao” şi pe mama sa într-o sărăcie lucie. Capul familiei era, acum, mama lui. O copilărie tulmuntoasă, plină de nopţi nedormite şi fără să aibă necesarul să pună pe masă. Pentru mulţi copii brazilieni proveniţi din mediul subdezvoltat al Braziliei, strigătul de ajutor vine din partea sportului rege. Mulţi dintre ei îşi propun să facă pasul către fotbalul de performanţă pentru a scăpa din abisul neputinţei şi a sărăciei. Acelaşi destin avea să-l urmeze şi micul Casemiro.
La 10 ani se înscrie la academia celor de la Sao Paulo, una dintre cele mai prospere din “ţara cafelei”. De la 11 primăveri era deja căpitan al reprezentativei de juniori a clubului. Dar micului Carlao nu îi era deloc uşor. Obişnuia să îşi întrebe colegii de echipă dacă au undeva unde să îl cazeze peste noapte. Asta pentru a fi în formă pentru meciul din ziua următoare. Şi cum nivelul de trai al lui Carlao era unul foarte scăzut, clubul Sao Paulo a sărit în ajutorul lui şi l-a cazat într-unul din căminele clubului. “Aveam propria mea cameră, mâncare, aer condiţionat şi televizor. Asta mi-a salvat viaţa.”, îşi aduce aminte, cu lacrimi în ochi, Casemiro, despre perioada petrecută la juniori.
Şi de parcă nu erau de ajuns toate aceste greutăţi, viaţa decide să-i mai aplice o lovitură băieţelului scăpat din agonia sărăciei. La 14 ani, Carlao lua contact cu hepatita B. Aflat în căminul clubului, la sute de kilometri depărtare de mama sa, plecată la muncă pentru a întreţine familia, Casemiro era plasat timp de 3 luni în carantină. Zi şi zi, noapte şi noapte, avea cartea cu rugăciuni alături de el. Îşi aprindea candela şi cu lacrimi în ochi se ruga la Doamne-Doamne. Băieţelul voia doar să se facă bine şi să aibă de a-şi vedea propria mamă mândră de el. Mândră pentru pasiunea fiului său, ceea ce îi plăcea lui cel mai mult pe lume: să dea cu piciorul în băşică. A învins boala, într-un final, cu ajutorul lui Dumnezeu, iar puştiul era pregătit să îşi urmeze visul până la capăt. La 18 ani, major fiind, debutează pentru echipa mare a lui Sao Paulo pe a doua lui casă, stadionul Morumbi. Ispita avea însă să-l urmeze la începutul carierei. Dornic de a-şi trăi viaţa din plină, Casemiro îşi consuma banii primiţi de la club pe băutură prin cluburile din oraş, îşi dorea maşini scumpe şi începea să întârzie la antrenamentele echipei. Deja era catalogat drept neserios, gândul său nemaifiind pe dreptunghiul verde. Totuşi, începuse să se pună cu picioarele pe pământ. Forma bună avută în campionat pentru Sao Paulo i-a asigurat un loc în reprezentativa de tineret a Braziliei pentru Campionatul Mondial U20, competiţie pe care de altfel Carioca a câştigat-o. Casemiro împărţea acelaşi vestiar cu nume precum Neymar sau Lucas Moura la acea vreme. La întoarcea din turneu, împrumutul lui Denilson de la Arsenal la Sao Paulo avea să îl lase fără loc de titular pe Carlao. Ca şi consecinţă, Carlao începuse să pună în greutate, iar antrenorii de acolo se tot plângeau de condiţia lui fizică. Salvarea lui urma să vină dincolo de graniţele “ţării cafelei”, din Peninsula Iberică. Mai exact, capitala Madrid.
La începutul anului 2013, Casemiro este împrumutat de conducerea grupării “tricolore” la echipa a doua a clubului Real Madrid, care urma să devină definitiv jucător Blanco după doar câteva luni. Ştia că visul penrtu care luptase şi suferise în copilărie devenea realitate. Şi că mămica lui, oriunde ar fi, este mândră de fiul său muncitor. Cam 19 bulioane de dolari plăteau FloPer şi compania clubului din Brazilia. “Faptul că am început la echipa Castilla a fost unul dintre cele mai bune lucruri pentru că, în primul rând, ai nevoie să te adaptezi la noua ţară, la noul tău club, în special la un club minunat precum Real Madrid. Însă dacă te afli în echipa a doua, e ceva firesc să îţi doreşti să joci pentru prima echipă cu acei jucători, şi până acum m-am bucurat de această experienţă cât de mult am putut”.
Puştiul era hotărât să confirme. Atât de mult, încât a fost luat în râs de colegii lui din vestiar. Jose Angel Sanchez, geniul din umbra cea albă a familiei Blanco, spunea despre micul Carlao că “avea o singură problemă, şi aceea că era comparat în dese rânduri cu Mauro Silva, trecut pe la SuperDepor în perioada ei de glorie.” În timpul unei şedinţe de antrenament, puştiul se îndreaptă hotărât către ăl’ dintăi Special One, Jose Mourinho, şi pe un ton perspicace îi spune: “Daţi-mi 5 meciuri şi o să vă demonstrez că merit să fiu titular!” Toţi cei din staff rămăseseră muţi, fără nicio reacţie. Doar nu venise Casemiro la Madrid să îşi mai treacă în contul de Instagram nişte pozici de prin obiectivele turistice sau ce mănâncă el la micul dejun. Într-adevăr, el mânca, în schimb, altceva: fotbal pe pâine. Pe tricou avea trecut Casemiro, însă ai lui colegi îl strigau “Case”. Când i se mai punea pata omului ăluia de îi dădea indicaţii de pe bancă, era strigat “Casemito”. Da’ culmea, că în Brazilia avea inscripţionat pe echipament Casimito. Pe el nu-l interesa. El voia să joace şi cu numele pocit pe tricou, că deh, măcar ştia cum îl cheamă cu buletinul în mână. Important era să joace pentru el, pentru echipă. În felul acesta, când trebuia să corecteze greşelile tactice, antrenorul îi striga pe jucători în trei moduri diferite, aşa cum era şi Casemiro.
Să revenim la puştiul nostru şi tupeul lui pozitiv la adresa lui Jose Felix Mourinho. Mou îl debutează pe băiat într-un meci contra lui Betis Sevilla, unde bifează toate cele 90 de minute. Şi aşa a fost singurul meci din stagiunea 2012-13, unde Jose a fost ca şi dus. Nici măcar venirea lui Don Carlo la cârma corăbiei madrilene nu a fost una de bun augur pentru brazilian. Mai mult mulţumit cu statutul de rezervă, Case a bifat 6 meciuri în campania câştigătoare de UEFA Champions League din 2014, însă nu a bifat nici măcar jumătate din meciurile de campionat. Şi aşa cum însuşi Case urma să declare în mod public, meciul contra Borussiei Dortmund din sferturile Champions League avea să-i schimbe viaţa. După o victorie a formaţiei Blanco cu scorul de 3-0 în manşa tur, Borussia ajunseseră să marcheze de 2 ori în manşa retur şi să îşi creeze ocazii periculoase, punând sub semnul întrebării ducerea meciului în prelungiri. În acel moment, Ancelotti a decis să mizeze pe puştiul necunoscut la acea vreme Casemiro. Intrarea lui pe teren a readus echipei agresivitate şi totodată împiedicarea atacurilor formaţiei germane. Aceste calităţi l-au făcut pe jucătorul în speţă să aibă, cu timpul, 3 Ligi ale Campionilor în 3 participări. La o lună şi jumătate de la câştigarea Ligii Campionilor sub culorile Blanco, Casemiro îşi ia bagajele şi pleacă sub formă de împrumut la FC Porto. Cu lacrimi în ochi, ce-i drept. Pentru că îşi dorea mai mult. Niciodată nu a dat de înţeles că se dă la o parte din calea provocărilor, însă provocarea ce avea să vină l-a readus la suprafaţă. Aici, îl întâlneşte pe Julen Lopetegui, un antrenor de perspectivă obişnuit să lucreze cu jucătorii tineri. Vorba aia, a câştigat Campionatul European U21 cu La Furia Roja. Lopetegui era dispus să-i ofere lui Case o nouă şansă, pentru a-şi revitaliza cariera. Aici, puştiul proaspăt maturizat a prins o campanie de vis pentru el: 28 de meciuri disputate în Primeira Liga şi 10 jocuri în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume. A avut un sezon atât de bun, încât FloPer şi-a călcat pe orgoliu şi a activat clauza de răscumpărare, în condiţiile în care portughezii aveau prima opţiune de a-l cumpăra definitiv. La două luni distanţă îşi prelungea contractul cu Los Merengues până în 2021. Atmosferă schimbată, şi la propriu, si la figurat, în interiorul clubului, nu-i aşa, Case? Îl prinde pe bancă pe Rafa Benitez, câştigător al “urecheatei” la Istanbul. Şi i-a prins bine în cele din urmă.
Deşi nu a avut cel mai reuşit mandat în capitală, Benitez a profitat de maturizarea lui Casemiro după împrumutul în cealaltă parte a Peninsulei Iberice şi a început să-l utilizeze mai des. De altfel, Rafa s-a asigurat personal că se va întoarce în Spania. Fără foarte multe limitări din punct de vedere tactic, Casemiro a primit destul de multă libertate la mijlocul terenului. De altfel, atât în mandatul “chelnerului”, cât şi în mandatul lui Zizou pe Bernabeu, Casemiro a readus capacitatea echipei de a recupera balonul mai rapid, plus agresivitate pe faza de contrapressing. Integrat încetul cu încetul în angrenajul echipei de către Benitez, Case avea să fie perfecţionat de însuşi Zinedine Zidane după preluarea echipei în ianuarie anul trecut. În doar 5 luni de zile, dirijorul francez al orchestrei madrilene a readus stabilitatea necesară în vestiar şi a mai adăugat un prefix cuvântului “Decima”, adus la club de el şi Ancelotti: Undecima. Persistenţa lui Zidane de a-l folosi pe Casemiro în spatele lui Toni Kroos, respectiv Luka Modric a adus echilibrul de care Real Madrid avea nevoie la mijlocul terenului.
Şi totuşi, oare cine credea că jucătorul Casemiro va ajunge să câştige, până la acel moment, două “urecheate”? Absent în doar un singur meci în campania de Champions din 2015-16, Casemiro ajunseseră să le dovedească tuturor că merită să fie titular la gigantul Real Madrid, în ciuda râsetelor cu câţiva ani înainte, în prezenţa lui Jose Mourinho. Datele problemei urmau să se schimbe pentru el în mandatul lui Zizou la Madrid. Devenise mai mult decât indispensabil pentru planurile tactice ale magicianului, alături de conducătorii de joc din faţa lui Casemiro.
În sezonul proaspăt încheiat, brazilianul a avut importanţă asemenea unui paznic ce îşi apără instituţia pentru care lucrează. A ajuns un jucător foarte important în angrenajul echipei, lăsându-i pe Toni Kroos şi Luka Modric să se desfăşoare în libertate, fără prea multe restricţii. În momentele cheie din punct de vedere psihologic în anul calendaristic 2016-17 s-a comportat exact ca o aspirină la nevoie. A reulit să reducă din griji, echilibrând balanţa între faza ofensivă şi cea defensivă. Şi aşa cum am spus şi în rândurile de mai sus, atât în mandatul lui Benitez, cât şi în mandatul lui Zidane, Casemiro a readus capacitatea de recuperare a balonului în timp util şi agresivitatea pe faza de contrapressing, fapt ce l-a făcut un jucător mai mult decât maturizat din punct de vedere tactic.
Şi cum putea fi încheiat un sezon 2016-17 excepţional, în care Los Merengues s-au încoronat regi ai Spaniei după 7 ani de pauză, decât cu un al doilea trofeu UEFA Champions League consecutiv, în faţa băieţilor pregătiţi de Massimiliano Allegri? Culmea, înainte de marea finală, Juventus încasase doar 3 boabe în toată competiţia. Însă în urma ultimului act din capitala ţării dragonului roşu, Cardiff, torinezii au văzut alb în faţa ochilor, şi la propriu, şi la figurat. Realul marca de 4 ori în faţa gigantului Buffon, unul dintre reuşite aparţinând lui Casemiro în urma unui şut de la distanţă. Acela a fost, fără doar şi poate, momentul în care Casemiro i-a mulţumit lui Dumenzeu pentru darul cu care a fost înzestrat: sportul rege. Şi sunt sigur de faptul că de la mii de kilometri distanţă, mama lui, care a luptat pentru binele familiei, a fost mândră de fiul său, chiar dacă îi mai scăpau şi dânsei câteva lacrimi din ochi.
Un jucător aparte şi un om cel puţin la fel de special, Casemiro a demonstrat prin povestea sa că pentru a-ţi atinge visul, trebuie să lupţi pentru el. Fie ele luptele cu viaţa sau sărăcia din copilărie. Acum, micul Carlao îşi trăieşte momentele sale de fericire, alături de a doua lui familie, acasă, pe Santiago Bernabeu: Real Madrid.
Sursă: MARCA, El Pais
