
Real Madrid a contribuit cu bani multi si grei la dezvoltarea infrastructurii clinicii Sanitas la Moraleja. Sunt putine clinici in lume dotate in acest moment la nivelul acestui spital ale carui saloane seamana cu dormitorul personal al vedetelor de la Hollywood. 14.800 de m2, sase sali operatorii dintre care doua private, 90 de saloane cu baie privata, aer conditional, televizoare de ultima generatie si alte facilitati impresionante, 270 de locuri de parcare subterana, servicii de urgenta superdotate, asistenta personalizata si peste 48 de cadre medicale acoperite de diplome si realizari.Si totusi, jucatorii lui Real Madrid nu isi trateaza afectiunile grave in cadrul renumitei clinici madrilene.
Este un dubiu evident care planeaza in jurul acestei situatii. Din 2008, niciun fotbalist blanco accidentat grav nu s-a operat la Sanitas, in ciuda recomandarilor de exceptie care-i inconjoara pe medicii de-aici. Majoritatea jucatorilor prefera sa se opereze la alte clinici private din alte tari. Cel mai recent caz este cel al lui Jese Rodriguez, care a preferat experienta eminentului medic german, Ulrich Boenish. Real Madrid sustine ca medicii pe care ii are sub contract fac parte din elita medicinei sportive, dar cum se face ca accidentarile grave ale jucatorilor merengue, sunt tratate in alte tari?
S-ar putea spune ca e vorba de o chestiune de incredere. Se vorbeste ca multi dintre jucatorii blanco nu sunt multumiti de felul in care sunt tratati de medicii de la Sanitas si ca niciodata acestia nu-si asuma responsabilitatea deplina pentru recuperarea lor in timp util. Cazul lui Gareth Bale, cu multiple accidentari mai mult sau mai putin majore de la transferul pe Bernabeu, este si el unul aparte. In toate informatiile venite de la Sanitas, galezului nu i s-a dat niciun moment, in mod public sau nu, vreun termen limita in care poate reveni pe gazon. Mai mult, medicul Carlos Diez, Seful Clinicii de la Sanitas la Moraleja, a sustinut ca in urma testelor efectuate in SaniLab, riscul unei recidive in cazul galezului este destul de mare, insa nu a cerut un regim specific de antrenament in perioada urmatoare pentru galez. Spre deosebire de acest caz, medicul german care l-a operat joi pe Jese, a trimis deja prin fax clubului Real Madrid un intreg program de refacere structurat in 9 etape pentru Jese si a cerut in mod expres ca jucatorul sa atinga mingea abia dupa ce trec cel putin 15 zile dupa ce si-a recapatat in toatalitate functiile piciorului si alte 5 zile de alergari in ritm ¾.