Carlos Henrique José Francisco Venâncio Casimiro – 30 de ani!

Cel mai bun mijlocaș la închidere din lume face astăzi 30 de ani! Pare incredibil cum trece timpul, în acest moment zeii de la mijlocul terenului fac împreună 98 de ani – Kroos 32 și Modric 36. În toată această perioadă petrecută la Real Madrid, Casemiro a jucat 320 de meciuri și, după cum spunea Zidane în 2016, o dată intrat în echipa titulară, va juca mereu. Este singurul jucător din lot fără un înlocuitor natural și chiar și la această vârstă impresionează cu poziționarea în teren, cu modul în care reușește să fie mereu prezent unde este nevoie de ajutor și câteodată ( mai rar anul acesta ) chiar la finalizare.

Debutat de Jose Mourinho la echipa mare, trimis apoi de Carletto la Porto să capete experiență și promovat titular de Zinedine Zidane după un meci cu Altetico Madrid pierdut acasă ( 0 -1 ) Casemiro a fost decisiv pentru Real în foarte multe situații, golul lui din finala Ligii Campionilor contra celor de la Juventus este primul care merită evidențiat iar intrarea lui la returul cu Borussia Dortmund în 2016 când a tăiat toate atacurile adversarilor sunt momente care pot fi evidențiate sumar din cariera impresionantă a fotbalistului brazilian.

Din păcate Casemiro va lipsi la returul cu PSG, o absență care în mod normal cântărește foarte mult în economia acestei duble dar care sperăm că va fi suplinită de o poziționare mai bună a coechipierilor și o dăruire infinit superioară celei arătate în tur.

Vă invităm pe această cale să ne spuneți ce momente v-au impresionat până acum în cariera lui Casemiro.

Hala Madrid!

Realmadrid.com.ro

Realmadrid.com.ro

Ser del Madrid es saber que ya eres el mejor en algo

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap