Cand eram eu mic, nu prea aveai cum sa stii de Real Madrid, gaseai maxim niste surprize cu fotbalisti in care apareau jucatori de la echipa asta, asa ca mare parte din copilaria mea a insemnat, in materie de idoli fotbalistici, echipa Stelei.
Dar chiar si pentru cei dintre voi care sunteti tot stelisti, sunt sigur ca vor fi foaaarte putini care sa stie cine a fost Iulian Minea, zis si Minea II. Poate unii dintre voi il stiu pe fratele lui, sau macar au auzit de el, mai ales ca a jucat si in a doua finala de CL a Stelei, cea pierduta la Barcelona, in fata Milanului. Pe fratele lui il cheama Daniel Minea si – dintre cei doi frati – era ala mai cunoscut.
Ei, Iulian Minea asta, Minea II, a fost primul meu favorit din echipa Stelei dupa anii 90. Omul nu intra titular decat rar, nici nu era unul din senatorii de drept ai acelei echipe, ce sa mai, nu era o mare vedeta. Nici nu a jucat la Steaua mai mult de un an-doi, si in cei doi ani nu cred ca a strans 40-50 selectii.
Dar cand intra omul pe teren, mie incepea sa imi creasca vertiginos sperantele sa vad ceva spectaculos. Imi placeau, inca de pe atunci, din copilarie, fotbalistii de la care puteam sa astept o surpriza, un dribling spectaculos, un « tunel », o executie magica, ceva ce nu poti sa faci doar din munca, exercitiu, repetitie. Iar acest Iulian Minea II era un fel de Hagi pentru mine, mai ales ca tocmai plecase Hagi ?
Culmea, in viata mottoul meu este tocmai opusul, e un video de 5 minute pe YT pe care il recomand tuturor celor care aveti copii mici, se numeste DON’T follow your passion (hint : follow your opportunites). Altfel spus, credinta mea este ca un om mediu talentat care munceste mult este “more likely to succeed” in viata decat unul teribil de talentat, dar lenes/neserios. De aceea, role modelul pe care I l-am prezentat copilului meu cand avea 5 ani a fost Cristiano Ronaldo, pe care il consider cel mai destept si serios om din lumea fotbalului.
Asadar, partea aia rationala din creierul meu agreeaza mult fotbalisti ca Ronaldo, Kroos, Casemiro, Van Nistelroy, intelegeti voi, cei eficienti.
Dar partea ailalata, aia responsabila cu emotiile, a fost intotdeauna « pusa pe cearta » si a ales mereu fotbalisti cu scanteie (era si unul care se numea Scanteie, la Bacau, pe vremuri ? ).
De aia ma certam atunci in tribuna cu cei care nu il placeau pe Minea II cum mai tarziu m-am certat in tribuna pentru Panduru, Coporan, Dica, Cristi Tanase, Florin Tanase. Toti acestia au fost considerati de tribuna ca neseriosi, pomanagii, slabi, lenesi, cum vreti voi. Ei, astia mi-au placut mie cel mai mult, de la astia asteptam mereu Salvarea, mai ales in meciurile alea in care nu-ti iese nimic (si cei care sunteti fani ai echipelor din Romania stiti ca sunt multe meciuri din astea).
Apropos de fani, ca sa nu se simta exclusi ceilalti fani rapidisti, dinamovisti samd, sunt sigur ca fiecare din voi aveati « specimene » de acest fel, asa, primul care imi vine in cap fiind Danut Lupu, pe care il consider a fi fost la fel de talentat ca Messi ?. Il uram cu lacrimi in ochi, dar il consideram, la fel ca pe Messi, extrem de talentat. Dar intelegeti ce vreau sa zic, mi-au placut mereu genul asta de jucatori care sa arunce si cate o floricica, sa poata sa joace mizerabil 89 minute dar de la care sa stiu ca poate aparea oricand o surpriza care sa ma faca fericit. Cred ca e important pentru o echipa sa aiba macar un jucator din asta pe teren, indiferent ca e minutul 6 sau 88.
Dupa ani si ani, a aparut si in Romania televiziunea prin cablu si am luat cunostinta cu Real Madrid, cu care ma intalneam negresit in fiecare saptamana, pe canalul german DSF. Ce sa va spun, o poezie. O feerie. O « Nasterea Venerei ». Am fost cel mai fericit copil, cu toate ca daca ma gandesc cu mintea de acum, nu prea aveam de ce ? Dar sa vezi pe televizor color Real Madrid in fiecare saptamana mi se parea Fericirea Suprema.
Si am cunoscut si aici fotbalisti exemplari si eficienti , fotbalisti simbol Real Madrid, fotbalisti foarte buni si unii care au venit ca mari sperante si nu au confirmat.
I-am apreciat pe cei mai multi dintre ei, dar partea aia emotionala a ramas cu gandul la unii care, nicio surpriza, nu au confirmat, sau nu au devenit légende ?
Amavisca, Gago, James, Solari, McManaman, Canales, Redondo, Robinho, si peste toti din toate timpurile Guti, astia erau cei de la care asteptam sa explodeze, sa devina Zidane si Ronaldo, sa ne scoata din amorteala atunci cand eram blocati, sa inventeze ceva, sa fie surpriza pe care nu o vedea nimeni. Intotdeauna am fost nevoit sa « le apar cauza » in discutiile cu prietenii mei fani madrileni cu care vedeam meciurile, sa ii conving ca sunt stelari si ca ei ne vor salva. Asta desi si eu ii injuram vartos uneori ? Dar cu dragoste, cu acel tip de dragoste parinteasca cu care iti vine sa il pupi si in acelasi timp sa il pleznesti peste cap pe copilul tau 🙂
Nu a iesit mereu ?, dar si in meciurile in care a iesit, am fost cel mai fericit pentru ei, pentru acele seri in care floricelele castigau in fata tancurilor (apropos de vremurile pe care le traim).
In ultimul timp, va marturisesc ca nu prea am mai avut un astfel de fotbalist in echipa noastra, unul de la care sa am sperantele astea. Dar acum cativa ani, a aparut Marco Asensio, pe care la inceput l-am injurat mai mult ca pe oricare. Mi se parea talentat, dar exagerat de indolent, de nesimtit ?. Tin minte acel meci din Supercupa Spaniei, contra Barcelonei, in care a fost eliminat Ronaldo si l-a atins pe arbtiru, drept pt care a luat 4 etape de suspendare. In acele 4 etape, Asensio m-a exasperat. Profitand de faptul ca nu era CR pe teren, omul a arestat mingea, nu a mai dat-o nimanui, indiferent cum erau ceilalti pozitionati, daca era mai bine pentru echipa sa paseze, nimic nu il interesa. Omul se bucura ca are ocazia sa joace fotbal si uitase ca e joc de 11. Tin minte exact cum ii spuneam prin televizor, asa cum fac des, ca un om nebun ce sunt « lasa ca vine el Ronaldo inapoi, de-abia astept, bai, nesimtitule, sa fii nevoit sa ii dai lui toate mingile, sa nu mai ai tu mingea ta ».
Apoi, peste ani, eram la o terasa cu multi dintre voi, vedeam un meci important, aveam 1-0 sau 2-1, oricum scor strans, ajunge mingea la Asensio si omul incearca un « no look gol », adica sa marcheze fara sa se uite la minge, la poarta, la adevrsari, la sufletul meu chinuit, la nimic ?. Asa a simtit el atunci, sa dea no look gol. Evident, l-am urat si l-am iubit si in acel moment.
Mi-a parut tare rau de accidentarea lui si cred ca l-a oprit dintr-un zbor ce parea prea vertical. Dar poate l-a si ajutat sa isi construiasca o cariera pe temelii mai solide. Pentru ca acum cred (si vad) ca asteptarile tuturor sunt mult mai mici de la el. Fanii Realului nu cred ca Asensio poate deveni un jucator important pentru noi si nu au asteptari prea mari de la el.
Eu am.
Si ma bucur ca in ultimul timp pare ca ii ies floricelele.
Stiu, este un jucator problematic, (putin) neserios, (putin) indolent, prea putin implicat uneori, cu seri in care ne exaspereaza pe voi ?, dar pentru mine sa stiti ca atat timp cat e The Spark pe teren exista oricand speranta sa traga carligul ala de picior dupa el cu tot cu adversar, sa dea un calcai impredictibil, sa suteze imparabil de la 25 m, intr-un cuvant, sa arunce o floricica (Salvatoare) pe teren.
Si ma bucur din tot sufletul ca am din nou in echipa un jucator ca el. Favoritul meu din echipa actuala Marco The Spark Asensio !
Hala Madrid!
Despre autor
