Unul dintre cele mai importante lucruri pe care mi le-a oferit de-alungul timpului comunitatea asta, cu exceptia posibilitatii de a ma exprima in scris asupra subiectului Real Madrid, sunt oamenii din spatele ei. Pentru ca nu totul in viata e despre fotbal, trafic, vizitatori sau bani.
In plina criza de rezultate, ma gandeam zilele trecute ca cel mai clar lucru intr-o situatie clara e exact ce nu se intelege prea bine. Probabil ca aici este misterul adevaratei suferinte a omului. Sau, a unei comunitati.
Asemeni gimnasticii romanesti (altadata, pe culmile succesului), Real Madrid in noua sa editie a cazut de pe barna si a ramas lata, la sol, paralela cu gloria. El Clasico nu a facut altceva decat sa confirme asta, iar un aer nationalist gazetaresc a insotit stirea despre sinuciderea echipei lui Zidane, inca si proaspat, campioana a lumii. Povestea defunctei echipe care a uimit in ultimii 2 ani lumea fotbalului poate fi spusa, fara ocol si alibiuri subiective si in paginile acestei comunitati. As putea face asta pentru ca sunt convins ca nu exista o frauda mai mare si mai convingatoare, decat frauda impotriva propriei constinte, frauda care consoleaza si convinge o multime ca ai lor fac fata, provoaca respect si dau lumii ceva fara de asemenare, indiferent de moment. Si totusi, n-o voi face! Am si motivatia necesara pentru a evita asta: abia ce am descoperit ceea ce nu se intelege, de regula, prea bine.
Ar fi probabil mai sanatos in materie de promovare si cu siguranta mult mai interesant sa ne aplecam asupra altor detalii care va framanta. Am putea dezbate mult si bine asupra cauzelor esecului grandios din acest an si al celui care se prefigureaza pentru a doua jumatate a sezonului. Am putea cauta solutii salvatoare in numele grele de pe piata transferurilor, ne-am putea trage de urechi antrenorul, presedintele si gradinarul britanic, pentru a-i pune imediat si repetat la zid in vazul tuturor. Si totusi, n-o vom face!
Aproape sapte luni au trecut de la “dubla” campionat – Liga Campionilor, moment care a consfiintit si inimaginabilul succes al castigarii pentru a doua oara consecutiv de catre o echipa a celui mai important trofeu european inter-cluburi. E vorba despre acel moment care a dat nastere inca unui torent vast de complexe, frustrari, resentimente si suferinte ale celor care detesta echipa asta. Fara sa realizeze, ai nostri se urcau pe podium la Cardiff si tranteau cateva dosuri de palma pe obrazul gros al marilor rivali, interni si internationali.
Lumea aproape insuportabila in care traim, ne-a permis in acea seara sa deschidem hubloul si sa-i vedem pe baietii astia cu medaliile la gat si cu DuoDecima deasupra tuturor, demonstrandu-ne ca suntem importanti pentru ca sarbatoresc in numele nostru gloria. Veti spune ca exagerez. Se prea poate, dar … aveti rabdare 🙂
Am trait momentele alea alaturi de aproape 100 de fani blanco din toate zonele tarii. Unii veniti de departe, altii, chiar de dincolo de granite. Si a fost minunat! Pentru ca astfel de momente sunt incomparabile, indiferent de maniera in care lumea insuportabila in care traim vrea sa ne arate mereu dosul. Am mers in dimineata aia acasa si nu stiam exact pentru ce ma bucur: pentru marele trofeu castigat sau pentru seara fantastica traita alaturi de ai mei.
Este insa unul dintre meritele acestei comunitati si una dintre marile mele bucurii. Prin intermediul acestui site sau a paginii noastre de facebook am cunoscut oameni pe care-i pot considera prieteni, oameni dedicati, pasionati, destepti si foarte prezenti. Suntem zilnic vizitati de peste 1500 de oameni. Multi aleg sa-si impartaseasca ideile, altii aleg sa taca. Toti ne citesc si asta ma bucura. Dincolo de munca extraordinara a colegilor mei, dincolo de efortul urias pe care il fac alti colegi pentru a tine acest site in viata, fara a beneficia financiar de pe urma lui, dincolo de bucuria de a discuta intre noi si de a ne contra pe diverse teme, ramane ceva. Ceva important, care ne leaga.
Cuprins de dezamagirea pe care mi-a provocat-o El Clasico, ieri seara am primit un mesaj. Vine de la unul dintre oamenii pe care Dumnezeu mi i-a scos in cale prin Real Madrid Romania. Numele sau este Adrian Andrei. Multi il cunoasteti inca de pe vremea fclub.ro cu nickname-ul “Sanbk2002”. Altii il stiti de pe Facebook, o parte dintre voi il cunoasteti personal. Pe Adi, eu il cunosc deja de cativa ani si ma bucur ca pot scrie despre el. Sunt mandru ca pot garanta pentru caracterul sau si pentru faptul ca ilustreaza copios, printr-o amprenta clasica, energia si tipologia fanului Real Madrid catre care ar trebui sa tinda orice fan, al oricarei echipe. Un temperament latin, fin customizat cu influente vestice si elegante, plus un soi de disciplina inflexibila si cateva kilograme de loialitate neclintita. Astea sunt doar o parte dintre elementele care dau cheia formulei personale prin care Adi biruie orice moment. Cu acceptul lui, va impartasesc mesajul care m-a luminat pe acest final de 2017:
“Ajung azi la birou dupa cateva zile in care am fost liberi. De la parter ma ia direct, o colega care are copilul Madridista : “mai zicem ceva?”.
Eu, curajos, zic : “Hala Madrid pana la moarte, asta e!”.
Ajung sus, ma asteptau vreo patru colegi, care cu Steaua, care cu Milan sau FC Arges, oricum nu cu rivalii de pe Camp Nou:”mamaaaa, ce bataie v-ati luat, sunteti varza!”. Le-am replicat politicos, cum ma stii, sa se duca undeva unde stiu eu, apoi m-am apucat de munca.
Pana la pranz am avut cel putin 7-8 vizitatori, toti sa imi ureze de bine.
Pe la final de zi, o colega cu care nu am vorbit niciodata de fotbal timp de 9 ani imi zice “Adi, sa stii ca m-am gandit la tine cu parere de rau sambata, am vazut ca ati luat bataie de la unu’ descult”. Ii raspund ” oh, nici nu stii cata dreptate ai”.
La plecare, imi zice si sefu’ : “hai, ca “i-ati batut” iarasi pe aia”.
Cu ce am ramas eu dupa ziua asta : Frate, lumea ma asociaza PE MINE cu Real Madrid! E de departe cel mai mare compliment posibil!
Hala Madrid!”
N-am stiu pe moment ce sa-i raspund. M-a blocat fara sa-si doreasca asta. M-a obligat sa privesc in gol, inspre telefon, recitind pentru cateva minute textul. M-a cutremurat complet ca pe un intestin de cetaceu atins de harpon. Apoi am realizat …
… ca de fapt despre asta e vorba. Acesta este lucrul cel mai clar lucru intr-o situatie clara, acel lucru care se intelege cel mai bine, daca nu de catre noi, toti, multi, asa cum poate ar fi normal, de catre altii. In locul lui Adi am fost si eu. Foarte probabil, fiecare dintre noi. Toti!
Si totusi, indiferent de moment, context, bucurii, tristeti: oameni buni, suntem madridistas, ce poate fi mai frumos? Ce poate fi mai frumos decat ideea ca azi, maine, intotdeauna, parintii, copiii, prietenii, colegii, toti cunoscutii nostri se raporteaza la Real Madrid, prin noi?! Intelegeti acum de ce la Cardiff, Zidane si ai sai au sarbatorit si pentru noi? Intelegeti misterul?
Nu i-am zis lui Adi asta, dar mi-a facut de departe cel mai frumos cadou de Craciun. A reusit, acolo unde Modric, Cristiano si Sergio au dat gres. Si mi-a confirmat ca inainte de a privi fenomenul Real Madrid ca pe altceva decat este, poate ca e destul loc pentru a ma bucura de ceea ce am reusit in toti acesti ani de cand luptam pentru ca aceasta comunitate sa ramana vie.
Pentru ca aici, pe site sau pe Facebook, domneste inca suflul bezmetic si grupat al vointei, pasiunii si atasamentului, suflu starnit de catre noi toti. Suntem aici, dupa victorii, si tot aici ne regasim dupa infrangeri. Suntem, fara sa realizam, de multi ani, cei mai dotati dintre oamenii credintei adevarate si ai devotamentului total. O credinta care pleaca intelept de la starea de fapt si construieste, in jurul ei, contraargumentele care vor da nastere viitorului urmasilor nostri. Aceasta pagina este exemplul de care au nevoie toti cei ce se pierd pe parcurs pentru ca se tem, inainte de a dori sau se ratacesc inainte de a crede cu adevarat. Si cu siguranta inainte de a se cunoaste pe ei insasi. Iar pentru tot, se cuvine sa va multumesc si sa va doresc sarbatori fericite!
Hala Madrid! En los Buenos y en los malos, amigos!
