Isco Alarcon a fost ofertat conform presei spaniole de Juventus Torino si AC Milan in ultimele saptamani. Pentru spaniol nu s-a inaintat nicio oferta oficiala, dar prin intermediari s-a incercat aflarea cifrei de transfer de catre Juventus Torino si pretentiile fotbalistului. AC Milan in schimb l-ar fi dorit sub forma de imprumut pentru un sezon, anunta jurnalistul Alvaro de la Rosa.
Talentatul mijlocas spaniol a refuzat insa orice discutie: “intentia noastra este sa ramanem la Real Madrid si sa prelungim contractul cu acest club” anunta surse din apropierea fotbalistului pe care Zinedine Zidane il apreciaza foarte mult. In ciuda faptului ca in zona nobila de pe Santiago Bernabeu se aude ca Real Madrid l-ar putea ceda pentru 50 de milioane de euro, jucatorul este linistit. Are sprijinul antrenorului, iar la Madridul anului 2016 sprijinul lui Zidane este cel mai important. Nici macar Florentino Perez n-a indraznit pana acum sa nu-i faca pe plac francezului, ascultandu-i absolut toate dorintele si solicitarile.
Astfel, Isco este mai aproape de prelungirea contractului cu gruparea blanco decat de o eventuala plecare de pe Santiago Bernabeu, anunta si sursele cotidianului AS. Conform aceleiasi surse, discutiile dintre parti pentru prelungirea contractului lui Isco au inceput, dar sunt inca in stadiul negocierilor, intrucat Real Madrid se pregateste sa anunte alte doua lovituri: Cristiano Ronaldo si Gareth Bale, cei mai importanti jucatori din lot, “care vor isi vor prelungi contractele cu Real Madrid pana in 2021” anunta presa spaniola.