Real Madrid s-a dezlantuit in ultimele doua etape si, daca pastreaza aceasta progresie, recordul de goluri in La Liga este in mare pericol; insa ma indoiesc ca vreunul dintre fanii clubului blanco tremura la aceasta perspectiva :). Cristiano Ronaldo si-a revenit, daca fusese vreodata in umbra, iar Realul a demonstrat siguranta si pofta de joc. Ramanand calm, antrenorul Rafa Benitez s-a aratat multumit de rezultat, observand, insa, ca echipa este departe de a fi perfecta.
Rafael Benitez: “ Imi place foarte mult sa vorbesc despre echipa atunci cand se castiga, dar nu pot lauda indeajuns cele cinci goluri ale lui Cristiano. Are mereu dorinta sa evolueze si asta este ceea ce ne dorim si noi. Avem 11 goluri marcate in trei etape si niciunul primit. Am pornit de la ideea ca trebuie sa castigam, sa marcam mai multe goluri decat primim, insa, din fericire, am reusit sa il ajutam si pe Keylor sa egaleze un record (niciun gol primit in primele trei etape). Sunt victorii frumoase, care ma bucura, insa nu putem vorbi despre perfectiunea echipei, mai trebuie sa imbunatatim cateva amanunte. Va spun asta sincer, fara orgoliu si falsa modestie Oamenii din atac au libertate maxima in teren, iar inteligenta cu care s-au miscat astazi a facut diferenta. Echipa a profitat de aceasta situatie. Am afirmat de la venirea mea ca imi doresc un Real ofensiv, care va ataca mult, dar ca vreau sa obtin acest lucru prin echilibru si printr-un joc defensiv eficient. Cristiano i-a depasit pe Raul si pe Di Stefano la golurile marcate in La Liga, cred ca aceste statistici vorbesc prin ele insele. Ronaldo este un jucator formidabil, are un loc special in istoria fotbalului si sper ca foamea sa de goluri va ramane aceeasi. Vorbeam cu jucatorii pe culoarul spre vestiar ca ne-am blocat bine azi si ca mai avem cateva aspecte pe care trebuie sa le slefuim. Espanyol a facut multe lucruri bine, insa noi am fost mult superiori.”
Luka Modric: “ Am inceput foarte bine meciul, am jucat foarte bine din primele minute. Stiam ca va fi dificil, insa ne-am usurat misiunea, marcand foarte repede si pastrandu-ne calmul. Nu ma surprinde faptul ca Ronaldo a marcat atat de mult, e ceva obisnuit pentru el; era doar o chestiune de timp pana cand isi va incepe recitalul. Cand marcheaza si joaca asa, parca sta timpul in loc. Kovacic se adapteaza, treptat si este din ce in ce mai bine. Are de partea sa talentul si calitatea de fotbalist foarte bun, sunt sigur ca va sta la Madrid mult timp. O sa joace din ce in ce mai bine si va profita de fiecare oportunitate. Atleti- Barca? Nu ma intereseaza rezultatul.”
Keylor Navas: “ Am facut o partida foarte buna, echipa are o senzatie pozitiva, iar asta nu ne poate face decat foarte bine. In jocul nostru, am incercat sa nu oferim adversarilor oportunitati, iar pentru mine a fost o partida in care am evoluat cu liniste si incredere. Imi doresc enorm sa continui sa muncesc. Faptul ca am marcat repede ne-a dat incredere si ne-a ajutat sa controlam partida. Despre Cristiano ce mai e de spus? Stim toti ca este cel mai bun din lume, un jucator incredibil. E bine ca avem multa incredere inainte de debutul in UCL, asta ne va ajuta.”
Casemiro: “ Nu sunt surprins de faptul ca am fost titular. Sunt fericit si capabil sa joc multe minute pentru Real Madrid. Sunt mereu pregatit sa joc, pentru ca ma aflu in cel mai mare club din lume si stiu ca am o competitie serioasa. Sunt multumit ca am jucat tot meciul azi, insa sunt si mai fericit pentru victoria pe care a obtinut-o Real Madrid. Ce mai putem spune despre Cristiano, cel mai bun jucator din lume? E un lux pentru noi sa avem asa un jucator in echipa, a marcat cinci goluri, este extraordinar, iar noi toti profitam de forma sa. Ne gandim cu incredere la primul meci din UCL.”
Pepe: “ Sunt foarte multumit de munca echipei. Iar Cristiano, desi nu a marcat in celelalte partide, ne-a fost mereu de mare ajutor. Astazi, insa, a facut un meci fantastic si il felicit. Espanyol are o echipa buna, dincolo de golurile multe pe care am reusit sa le marcam azi. Insa cand Cristiano are o zi ca asta, orice incerci sa faci impotriva lui e imposibil. Keylor e un om fericit, munceste alaturi de noi cu inima si cu dragoste. Isi doreste ca familia sa de la Real sa fie multumita de el si azi a avut doua-trei parade foarte bune. Avem doi portari minunati.”
Emilio Butragueno: “ Stiam ca meciurile de dupa etapa nationalelor sunt mereu periculoase, insa Real a fost astazi exacta si a raspuns foarte bine. E o garantie si o onoare sa il avem in echipa pe Cristiano. Este la meciul 32 in care marcheaza mai mult de trei goluri si, ca fost atacant, pot sa va spun cat e de greu sa obtii asa ceva. In aparare, echipa a jucat bine; adversarii au avut o singura ocazie mare, insa Keylor a reactionat foarte bine, s-a miscat ca o felina. Ne pare rau ca Danilo si James sunt accidentati. Stim ca avem un lot valoros, insa ne-ar placea sa avem la dispozitie toti jucatorii, pentru ca incepem sezonul in UCL si primul meci este mereu extrem de important.”