Fri. Oct 19th, 2018

Despre singuratate, Cristiano Ronaldo si film

Filmul “Ronaldo” nu ii face niciun bine lui Cristiano. Pentru cei care pot trece sau pe care nu ii intereseaza casele scumpe si masinile luxoase, viata lui Ronaldo, asa cum apare ea in film, e sfasietor de trista. Inconjurat de o multime de oameni care nu reusesc sau nu stiu sa ii umple viata, Cristiano face tot posibilul sa arate ca e fericit. Insa rezultatul este contrar. Intr-un cub de sticla, mimeaza rolul mamei si al tatalui cu un copil care ii seamana izbitor in toate. Imbratisarile par fortate, iar cateva replici ale juniorului sunt devastatoare: “tu vrei mereu sa te pup”. Cristiano si-a regizat, in viata, propriul film si repeta replicile ca sa se convinga ca lucrurile stau asa cum vrea el. Dar nu stau. Familia lui e expresia saraciei lucii din mahala, care, odata iesita din suburbii, se simte stinghera in noua lume.

Mama lui Cristiano recunoaste ca nu l-a vrut. Cum sa faci asta in fata atator milioane de oameni care vor vedea filmul? Ce rost mai au pupaturile si aplauzele de dupa momente ca acesta cand copilul tau (adult, plin de bani si de muschi, dar tot copilul tau) se vede expus in fata intregii lumi ca un nedorit? Asta e ideea filmului, cu asta am ramas eu. Dincolo de frazele prefabricate, carora le simti falsul, Cristiano sufera profund si real de sindromul respingerii: din partea unui tata iubit pana la adoratie, dar plecat cu mult inainte de a muri cu adevarat, din partea unei mame care nu reuseste sa depaseasca niste tare, din partea fotbalului care pare mereu sa il prefere pe celalalt si atunci, lui Cristiano nu ii mai ramane decat fronda, asa cum o intelege un copil sarac si ranit: masini multe si scumpe, case luxoase, un copil doar al lui, pe care si-l face cadou, incercand disperat sa repare trecutul tatalui sau.

E tristete multa in scena spalarii pe dinti, seara. Sunt doua oglinzi imense si in ele se vad un copil mic, unul mare si, in spate, o casa goala de oameni si de bucurii. Inversunarea i-a adus goluri, nu caldura; i-a adus celebritate, nu iubire, i-a adus o forma fizica de invidiat, dar nu siguranta. Chiar cand e inconjurat de oameni (aceeasi mereu familia, prietenii apropiati si nelipsitul Jorge Mendes), Cristiano e tot singur. Ceilalti fac un cor caraghios si pe alocuri fals, cantand imnuri de lauda catre cel care i-a scos din saracie si din anonimat. El sta departe. I-ar placea sa stie sa se bucure de asta, insa nu stie, se poarta ca un copil de clasa intai care este laudat pe scena in fata a trei sute de oameni. Agentul sau, indubitabil un bun afacerist, este o masca grotesca, surprins mereu de camere pe marginea unei piscine luxoase sau intr-un hotel fitzos, intr-o atitudine care se vrea eleganta, dar nu e decat penibila. In spatele repliculor sale de la telefon (auriu, cum altfel), se simte falsul. Discursul sau din final, de la masa, e definitia ridicolului, pare copiat prost din “Nasul”, cu actori emotionali, dar netalentati. Pentru contestatarii lui Ronaldo, filmul e kerosen. Le serveste pe tava toate argumentele: arogant, plin de ifose, inconjurat de adoratori, obsedat de Messi. Pentru ceilalti, care tin la el, filmul e de o tristete sfasietoare: Cristiano e singur, e trist, isi traieste viata incercand sa o cumpere si sa o poleiasca.

E bataios pentru ca nu s-a simtit niciodata dorit si iubit. E mandru de corpul lui, pentru ca intr-o filmare veche, se vede un baietel slab si trist, dand cu matura pe trotuar. Si, mai ales, pentru cei care sperau ca el sa isi revina, sa se maturizeze, filmul e o dovada ca nu se poate. Ca va fi mereu egoist, se va supara ca nu primeste pase si va alerga dupa trofee individuale. Si nici macar nu face toate astea pentru ca asa e el, ci pentru ca nu stie cum altfel sa scape de durerea pe care o ghicesti in fiecare secunda a filmului.