Tue. Oct 16th, 2018

El Clasico 2014-2015: Ancelotti: “Profesionalismul si seriozitatea baietilor mei sunt unice!”

Carlo Ancelotti a fost extrem de fericit la conferinta de presa de dupa El Clasico: “Am luptat incredibil, nu ne-am pierdut capul dupa golul primit, ne-am continuat jocul si totul a iesit bine. Mi-au placut multe lucruri la echipa mea, ritmul a fost foarte ridicat, ne-am recuperat rapid dupa jocul de miercuri. Mereu am fost de parere ca problemele noastre defensive n-au legatura cu calitatea jucatorilor. E mai mult vorba de sacrficiu, de atitudine. Am insa o echipa serioasa, profesionista, care intelege ce inseamna Real Madrid” a marturisit Ancelotti la finalul partidei.

Italianul si-a laudat o parte dintre jucatori la final si a ales care a fost momentul cheie al reactiei imediate a echipei sale: “Am continuat sa atacam, aici am facut diferenta. Am utilizat mult jocul pe benzi, ceea ce se pare ca a facut in final diferenta. In partea a doua am castigat pentru ca am iesit cu ideea asta in cap. Isco a facut un efort extraordinar, dar ca sa invingi Barcelona ai nevoie de munca tuturor. Toti au fost la un nivel ridicat si nu era deloc usor sa fie, pentru ca am avut doar trei zile de pauza dupa un meci foarte greu. Karim? Mereu spun acelasi lucru despre el. Dar nu e vorba doar despre Karim, putem vorbi la fel de bine de Isco, de Cristiano, de James, de Pepe care a marcat al doilea gol. Au fost fantastici”

Tehnicianul originar din Reggiolo este la prima victorie in campionat in fata rivalei din Catalunya.El a marturisit ca felul in care a jucat echipa sa in aceasta seara este felul in care isi doreste sa-si vada mereu echipa jucand: “Asa ne dorim sa continuam. Asta am vrut si anul trecut, dar acum ne-am imbunatatit jocul. Echipa s-a obisnuit cu aceasta filosofie de joc si cred ca am demonstrat ca jucam foarte bine. Momentul este foarte bun, vor veni insa si momente grele, dar ideea trebuie sa fie aceeasi. Sunt mandrul de baietii mei, de profesionalismul pe care il arata si de faptul ca seriozitatea de care dau dovada, este unica!”

In final, Ancelotti a vorbit despre Bale. Antrenorul madrilen n-a intrat in jocul jurnalistilor care au incercat sa-l oblige sa ofere un raspuns concret dupa jocul excelent al lui Isco: “Gareth este un jucator fundamental pentru noi, cand va fi apt, va juca. Dar nu vreau sa am doar 11 jucatori importanti, este foarte bine ca avem mai multi jucatori de calitate, care atunci cand au sansa joaca la cel mai inalt nivel.” a incheiat Ancelotti.