La cateva luni dupa ce a plecat de la Real Madrid, Zinedine Zidane a acordat un interviu pentru UEFA.com si a atins subiecte ca fostul club, cariera sa de antrenor sau pur si simplu a vorbit despre fotbal.
Titlurile cucerite: Toate au fost deosebite, din motve diferite. Prima UCL e clar peste celelalte, pentru ca a fost cel dintai trofeu ca antrenor. A doua a avut o simbolistica aparte si a fost extrem de intensa, pentru ca in meciul cu Juventus am facut o repriza secunda foarte buna, iar a treia a incununat etapa mea ca antrenor la Real Madrid.
Cheia succesului: Am ramas fidel in permanenta conceptiei pe care o am despre fotbal si pe care am transmis-o jucatorilor mei, indiferent de adversarii pe care i-am intalnit.
Rezultate bune in deplasare: Am obtinut destul de des rezultate foarte bune in deplasare, iar acest lucru poate explica faptul ca am pierdut putin din concentrare la meciurile retur, pe care le-am disputat acasa. Totusi, nu am avut nicio secunda impresia ca echipa intra in panica. Am lucrat cu jucatori de o asemenea calitate, incat isi reveneau repede dupa o perioada in care nu performau la standardele obisnuite. Practic, treaba mea a fost sa mentin calmul in vestiar!
Benzema: Karim a fost important pentru echilibrul echipei, mai ales cand puneam in discutie strategia de atac. A ajutat mult la implementarea jocului nostru de posesie, facand legatura intre colegii sai. El se pune mereu in slujba grupului, de aceea este un foarte bun jucator de echipa.
Meciurile contra lui Tottenham: Tottenham este o echipa buna si tanara, echilibrata si foarte motivata. Nu am reusit sa ne facem jocul nostru obisnuit si nici nu am stiut sa tragem un pic de noi cand trebuia sa recuperam. Fara indoiala, aceste evolutii mai slabe ne-au ajutat sa vedem ce nu facem bine si sa iesim mai puternici din astfel de confruntari.
Returul cu Juventus, din sferturi: Acela a fost clar un moment in care eram convinsi ca am rezolvat calificarea de la meciul tur. Si asta e frumusetea fotbalului, sa tii minte ca o dubla eliminatorie nu e rezolvata pana la ultimul fluier, chiar daca pleci cu un avantaj confortabil. Trebuie sa ramai mereu foarte concentrat la planul de joc, indiferent de situatie.
Primul 11 la finalele de la Cardiff si de la Kiev: Planurile noastre de joc au fost diferite. La Cardiff am jucat intr-un romb, dar asta s-a schimbat la Kiev. I-am cerut lui Isco sa se retraga un pic spre mijloc si am jucat cu doi atacanti. Am incercat, de asemenea, sa castigam spatii, impingandu-l pe Marcelo in fata. El avea destul de multa libertate ca sa urce, pe cand Sergio trebuia sa compenseze faza defensiva si pe partea lui Marcelo.
Noua titulari atat la Cardiff, cat si la Milano: E clar, experienta face mereu diferenta in meciurile de o asemenea importanta si incarcatura, sunt jucatorii care fac mereu pasul inainte.
Rolurile lui Casemiro, Kroos si Modric: Le-am cerut lui Modric si lui Kroos sa se apere punand presiune si incercand sa nu lase spatiu adversarilor, iar Casemiro ne-a asigurat echilibrul intregii echipe, acoperind mijlocasii care faceau pressing. Rolul lui a fost essential, atat in jocul cu mingea la picior, cat si in cel aerian.
Importanta posesiei: Cat timp avem balonul, nu avem presiunea de a-l recupera, deci suntem, teoretic, in afara pericolului. De asemenea, in aceasta situatie, adversarul alearga mai mult si oboseste. Stiind ce calitati au jucatorii mei, am incercat sa intaresc imaginea noastra de echipa de posesie, insa nu o posesie de dragul posesiei, ci cu scopul de a ataca. Insa sunt constient ca doar posesia nu este garantia succesului!
Analiza rivalilor cu jucatorii lui Real Madrid: La Real Madrid, eu si echipa mea tehnica faceam analize amanuntite ale oponentilor, insa alegeam informatiile pe care le primeau jucatorii, pentru ca voiam ca ei sa se concentreze pe propriul joc. Bineinteles, insa, ca faceam analiza viitorului adversar in timpul saptamanii si ca aveam discutii cu fotbalistii mei pe aceasta tema.
Liverpool: E o echipa de contraatac, pune multa presiune si jucatorii sunt foarte rapizi in momentul in care recupereaza mingea pentru atacantii lor. De asemenea, este un grup care nu renunta niciodata.
Indicatii speciale pentru a-l opri pe Salah: Am jucat mereu la fel, fara sa ne facem griji in legatura cu echipa adversa. Normal ca le-am impartasit jucatorilor nostri care sunt caracteristicile individuale ale rivalilor, a sa fie atenti la aceste elemente specifice. Insa, din nou, nu m-am concentrate pe acest aspect, ci am vrut ca baietii mei sa se concentreze pe ceea ce au ei de facut.
Importanta lateralilor: Lateralii au fost mereu o parte importanta a jocului nostru, pentru ca aveau capacitatea de a surprinde mereu, creand incertitudine in logica adversarilor. Mereu exista sansa ca o faza buna sa apara, cand mingea era in banda. De altfel, am reusit de multe ori sa le desfacem apararile tinand de minge si jucand in benzi.
Cristiano Ronaldo si Sergio Ramos: Amandoi au multa energie si influenta in vestiar. Sergio este un lider natural si o prezenta impunatoare printre colegii sai, in timp ce Cristiano este un lider in teren si isi inspira coechipierii. Se completau foarte bine.