Wed. Oct 17th, 2018
Manchester-United-Real-Madrid

Manchester United – Real Madrid: duelul gigantilor in Supercupa Europei 2016-2017

Fotbalul revine, Madridul revine! Bine, revine si Mourinho, de data asta ca adversar al Madridului. In joc e un trofeu, primul pus in joc in acest nou sezon competitional. Toate ingredientele necesare pentru a privi diseara Supercupa Europei: Manchester United – Real Madrid.

Cand te gandesti la fotbal, Manchester United si Real Madrid sunt doua dintre echipele care-ti dau cu adevarat fiori. Grandetea acestor doua cluburi, numeroasele trofee europene castigate si mai numeroasele trofee interne adjudecate, jucatorii legendari pe care i-au oferit lumii fotbalului precum si popularitatea uriasa a acestor doua entitati, confera indiscutabil titlul de “duel al gigantilor” partidei din SuperCupa Europei din aceasta seara.

 178 de meciuri a fost Mourinho antrenor la Madrid, perioada in care a pierdut doar 23 de partide si a avut o medie de 2.4 puncte castigate pe meci

Duelul gigantilor de la Skopje va fi cu atat mai interesant, cu cat dincolo de trofeul pus in joc, partida reprezinta primul duel oficial al lui Jose Mourinho cu Real Madrid. Fostul tehnician al actualei campioane a Europei a pregatit timp de trei sezoane gruparea blanco si a impartit clubul in doua tabere destul de mari: mourinhistii si antimourinhistii. Doua curente diferite, fiecare cu argumentele sale, care vor trai meciul din aceasta seara cu un calup de emotie suplimentar. Una dintre tabere se va bucura sa-l vada pe Mourinho, ba chiar probabil va suferi mai putin daca Madridul nu va pune mana pe trofeu. Cealalalta va cauta cu disperare sa-l bata in primul rand pe Mourinho si abia apoi pe Man United. De ce? Pentru ca in linii mari, cam asta este Jose: ori il iubesti neconditionat, ori il detesti pe viata, nu exista cale de mijloc!

Sergio Ramos: “Mourinho? Doar unul dintre fostii mei antrenori!”

Intalnirea cu Mourinho a fost evident subiect de presa in aceasta saptamana. Jurnalistii spanioli n-au ratat oportunitatea de a-i intervieva pe jucatorii (intamplator) care chiar s-au aflat in conflict cu tehnicianul ce parasea Madridul cu directia Londra. Unul dintre ei, actualul capitan Sergio Ramos a fost sec si rece, ieri, cand a fost intrebat de lusitan: “Jose? Unul dintre fostii mei antrenori!”. Nimic mai mult. In acelasi timp, Marcelo a fost parca putin mai dur: “Mourinho este unul dintre marii antrenori cu care am lucrat, un antrenor la fel de bun ca si Zidane, diferenta dintre ei la Madrid o fac insa trofeele” a atacat brazilianul.

3 trofee importante a castigat Mourinho la Real Madrid printre care si “La Liga de Los Records”

Mourinho, invitatie la transfer pentru Bale: “Il astept, daca Madridul nu-l vreau, eu il astept!”

Tehnicianul portughez, care in primul sau sezon la Manchester a castigat trei trofee importante, a vorbit frumos despre experienta sa la Madrid si despre echipa merengue: “O onoare pentru noi sa jucam impotriva celei mai puternice echipe din lume. O echipa cu o istorie uriasa, cu trofee majore de-alungul timpului”. Dar Mourinho, poate pentru prima data in cariera sa, nu s-a sfiit sa-i faca direct o invitatie lui Gareth Bale la Manchester. Obisnuiti cu el sa nege zvonurile legate de transferurile unor jucatori, Mourinho nu s-a sfiit sa fie direct cand a fost vorba de starul galez, chiar inaintea meciului direct: “Daca Bale joaca maine titular, este clar ca Real Madrid are planuri cu el si de-aici inainte. Daca nu joaca, inseamna ca e invers. Si atunci ma voi lupta pentru el cu orice alt manager interesat sa-l cumpere! Daca Bale e aproape de o plecare de la Real Madrid, tot ce pot sa spun e ca eu il voi astepta la iesire. Si ma voi lupta sa-l aduc la Manchester!”.

Acuzat ca e un antrenor defensiv, Mourinho a avut la Real Madrid o medie fantastica de goluri marcate. Echipa sa a inscris de 476 de ori in 127 de jocuri! Realul lui Mourinho este echipa cu cele mai multe goluri marcate intr-un sezon in istoria fotbalului spaniol

Desigur, portughezul nu s-a putut abtine din a face comentarii legate de perioada sa la Madrid: “Cand am ajuns eu la Madrid, Real nu mai era nici macar cap de serie in Champions League. O echipa cu o istorie incredibila, dar care nu putea trece de optimi in UCL. Cei mai importanti jucatori ai sai nu cunoscusera gustul sferturilor de finala in aceasta competitie. Cu mine, au recastigat dreptul de a spera la mai mult, prin cele trei semfinale jucate”

Cristiano Ronaldo in lot!

Una dintre cele mai surprinzatoare stiri de ieri a venit insa din partea lui Zidane. Francezul l-a inclus in lotul pentru finala pe Cristiano Ronaldo, care are doar trei zile de pregatire in spate: “Cristiano este alaturi de noi si este aici ca sa joace!” a anuntat Zizou la conferinta de presa. Sunt sanse mici ca BBC-ul sa fie complet diseara, din primul minut al jocului, dar ramane de vazut la ora partidei ce echipa va alege Zinedine Zidane.

Formatii probabile

Manchester United are la dispozitie intregul lot de jucatori. Va fi interesant de vazut ce sistem de joc va alege Jose Mourinho, existand destule informatii ca portughezul va miza pe 3 fundasi centrali. Presa spaniola sustine ca Martial si Mata vor fi doar rezerve, in timp ce noua achizitie Matic, se va lupta pentru titularizare cu Fellaini si Carrick. Belgianul are prima sansa, sustine AS, mai ales ca Matic nu este inca la potential maxim de joc.

In conditii firesti, Mourinho va apela la David de Gea pentru postul de portar, la Smalling, Lindelof si Blind in linia defensiva, la Valencia si Darmian pentru a acoperi benzile terenului, la Herrera si Pogba in fata lui Fellaini sau Carrick si la Marcus Rashford plus Romelu Lukaku in atac. Un 3-5-2 care pe faza defensiva s-ar transforma intr-un 5-3-2.

De partea cealalalta, la Madrid sunt mai multe necunoscute. Cristiano nu se stie daca va putea juca titular diseara, desi includerea sa in lot atrage parca titularizarea superstarului merengue. Gareth Bale va trebui sa lupte pentru un post in primul 11 cu Asensio si Isco, jucatori pe placul lui Zidane si cu foarte bune prestatii in ultima perioada. Casemiro si Marcos Llorente isi vor disputa pozitia de mijlocas defensiv, cu brazilianul avand indiscutabil prim planul..

Zidane va apela (probabil) la Keylor Navas pentru pozitia de portar, la Carvajal, Varane, Ramos si Marcelo in defensiva, la Casemiro, Modric si Kroos in linia mediana, foarte probabil la Isco in fata celor trei, plus Benzema si Bale sau Cristiano in avanposturi.