Sun. Oct 21st, 2018

Rafa Benitez: drumul catre glorie, drumul catre Real Madrid

A sarbatorit promovarea cu Tenerife stiind ca va fi noul antrenor al Valenciei. Trecea de la gloria promovarii unei echipe condamnate la haos si retrogradare, Tenerife…catre pavarea unui nou drum al sperantei pentru o alta echipa aflata in plin haos si anonimat, Valencia.

Nu i-a placut ce a gasit in Valencia. CV-ul sau nu il recomanda inca pentru banca uneia dintre cele mai importante echipe ale Spaniei. Fanii nu l-au intampinat cu paine si sare, iar conducerea i-a refuzat primele doua transferuri. In plus, lotul de jucatori era impartit in bisericute si afectat inca dupa plecarea lui Hector Cuper, idolul de pe Mestalla. Colac peste pupaza, cel mai bun jucator al echipei, Gaizka Mendieta, fusese vandut. Rafa a avut mari dificultati in a se impune pe Mestalla, iar rezultatele, pentru inceput, i-au fost impotriva. In decembrie, Valencia era la mijlocul clasamentului si parea iesita de pe traictoria dorita de Benitez. A venit meciul de pe Montjuic contra unui Espanyol aflat pe val. Era un meci de totul sau nimic. De victorie sau demisie. La pauza, catalanii conduceau cu 2-0. Din minutul 46, Benitez introduce alti doi atacanti langa romanul Adrian Ilie, Salva si Mista. Valencia zburda pe teren si intoarce meciul in ultimele 30 de minute. Victorie mare care ii salveaza scaunul lui Benitez, dar totodata victoria care i-a facut pe Albelda, Baraja, Mista et comp sa realizeze ce antrenor au langa ei. Valencia scapa pana spre finalul sezonului in lider, iar campionatul se termina incredibil: “liliecii” sunt campioni, cu sapte puncte avans fata de Deportivo, noua fata de Real Madrid, zece fata de Barcelona…

fotoMediana

Al doilea sau sezon la Valencia nu este la fel. Desi se transformase in idol, Benitez este eliminat in sferturile Champions League si termina campionatul departe de primul loc. E drept, era greu sa egaleze cel mai bun sezon din istoria clubului pe care il reusise cu un an inainte. Valencia insa transmitea forta, echilibru, entuziasm. Avantajele lui Benitez le aminteste David Albelda: “Disciplina de fier, ordine, rotatii, simt tactic desavarsit, pregatire fizica draconica”. Benitez avea inca un an de contract pe Mestalla, dar ofertele erau din ce in ce mai atragatoare. A fost intr-adevar ultimul sau sezon la Valencia…dar ce sezon! Valencia a rasturnat toate calculele si a castigat din nou titlul de campioana in Spania. Apoi si Cupa UEFA…o “dubla” istorica fara precedent in istoria clubului levantin.

In 2004-2005, Rafa Benitez ateriza pe Anfield Road. In chiar primul sau sezon in Anglia, Rafa duce legendara grupare din Liverpool in finala Ligii Campionilor dupa 20 de ani de zile. Performanta istorica avea sa ramana insa in memoria colectiva a tuturor fanilor cormoranilor, drept cea mai frumoasa finala din toate timpurile. Liverpool, condusa la pauza de AC Milan cu 3-0, avea sa rastoarne istoria jocului si sa castige in acea seara magica de la Istanbul, Liga Campionilor. Anfield Road si “The Kop” s-au inchinat in fata lui Benitez asezandu-i spaniolului chipul pe steagurile legendare ale clubului care ii cuprindeau pe Shankly, Paisely, Fagan sau Dalglish (foto 2). Benitez n-a castigat insa niciun titul de campion in Anglia, dar si-a imbunatatit palmaresul cu cate o Cupa si o Supercupa a Angliei plus o Supercupa a Europei. Cu Rafa Benitez pe banca, Liverpool a disputat 350 de meciuri si a castigat 198, remizand in alte 75.

banner-585_672593a

Cariera spaniolului continua in Italia din 2010, unde dupa fabuloasa era Mourinho, Benitez se loveste de zidul vestiarului de la Inter. Reuseste sa cucereasca Supercupa Italiei si Campionatul Mondial al Cluburilor, dar paraseste Meazza fara satisfactia de a fi reusit ceea ce si-a propus. Accepta compromisul de a o antrena pe Chelsea pentru cateva luni in 2012-2013, un compromis care in ciuda antipatiei fanilor si a jucatorilor de pe Stamford Bridge vis-a-vis de el, se incheie cu un nou trofeu european: Europa League! Reintoarcerea in Italia se produce in 2013 cand semneaza cu Napoli, un club cu care Benitez cucereste Cupa Italiei si Supercupa Italiei. In doi ani si 88 de meciuri la timona napoletanilor, Rafa pierde numai 17 jocuri, iar echipa sa marcheaza de 170 de ori adunand 50 de succese in tot acest timp.

Metodic, strict si riguros in antrenamente si pregatire. Rafa Benitez inseamna precizie. Rafa Benitez inseamna strategie. Rafa Benitez si-a luat doctoratul in tactica. Echipele sale sunt personalizate, iar Madridul va avea aceasta firma pe el. Intr-un final si dupa multe momente in care se putea face, Benitez la Real Madrid, s-a facut! De aceasta data mult mai rapid si fara prea multe discutii. La una dintre primele discutii insa care s-au purtat saptamana trecuta, Rafa Benitez si-a asumat faptul ca, venind la Real Madrid, trebuie sa schimbe. Sa se schimbe!

Benitez vorbeste o engleza perfecta, iar in Spania va fi ajutat de limba sa nativa, castilliana, pentru ca sa scoti ceea ce e mai bun din Bale e o obligatie, iar sa colaborezi si sa te intelegi perfect cu Modric si Kroos in limba lui Shakespeare, devine de asemenea o obligatie. Bale e o situatie aparte. Galezul insusi va trebui sa se schimbe cu Benitez la timona. Va trebuie sa alerge si mai mult ca pana acum, fara minge, sa se apere, sa joace dintr-o bucata, dintr-o atingere. Si sa devina un intermediar pentru Cristiano Ronaldo. Benitez va avea parte de cel mai bun lot din cariera sa de antrenor. Jucatori super talentati, cu picioare de aur, care pot face oricand diferenta indiferent de forma pe care o arata. Dar acesti jucatori vor avea acum un tutore. Un antrenor responsabil si orgolios, un tehnician exigent si cu personalitate. Sedintele de pregatire vor arata altfel, iar corpul de elita cu care vine Benitez (preparatorii sai fizici) vor lucra la intensitate maxima cu intregul lot. Rotatiile vor fi des intalnite, iar oponentul va fi studiat pana la cel mai mic detaliu. Chiar si cel mai mic detaliu al celui mai mic detaliu.

Ramane in aer discutia din jurul lui Casillas, unul dintre favoritii lui Rafa Benitez, dar si prelungirea contractului lui Ramos, ori chiar prelungirea contractului lui Pepe. Benitez il vrea pe Javi Martinez, care poate acoperi doua pozitii, inclusiv cea de fundas central…situatie in care Pepe, va avea probleme. La cativa ani distanta dupa ce a atins gloria pe Anfield Road, la zece ani de la seara magica de la Istanbul, Benitez e aproape de visul carierei. Si il va inlocui pe Ancelotti, omul invins la Istanbul. Omul care a aflat ca Bestia sa Neagra se numeste Rafa Benitez. Cel care urmeaza…