Alfred Pfaff a fost un mare fotbalist german. Dupa 12 ani si peste 300 de meciuri in tricoul lui Eintracht Frankfurt, playmakerul supranumit „Der Stier” (taurul) s-a retras in Zittenfelden la 36 de ani. Lasand in spate o cariera cu peste 120 de goluri, Pfaff a murit in 2008 dupa ce vreme de cativa ani si-a castigat existena ca hangiu la un bar din Odenwald. Alfred a fost un nume mare al fotbalului germa iar sustinatorii lui Eintracht si-l amintesc pentru ca a fost unul dintre port stindardurile unei generatii fabuloase a clubului. In 1958, Pfaff a fost titular in finala Cupei Campionilor Europeni pe care Eintrachtul sau a jucat-o in compania lui Real Madrid. Acel Real Madrid plin de clasa si stil, acea trupa de opera care a stabilit pentru totdeauna, diferenta intre splendoarea artei metropolitane si amatorismul provincial.
Multa lume spune ca acea finala, incheiata cu 7-3 pentru madrileni a fost cea mai frumoasa din istoria competitiei supreme intercluburi. Finala s-a jucat pe Hampden Park din Glasgow, locul unde Madridul castiga a cincea oara consecutiv Cupa Campionilor. Di Stefano a facut atunci un meci perfect, iar toate, dar absolut toate faptele, cifrele si atributele „celui mai frumos meci jucat in Europa vreodata” (asa cum scria BILD) sunt verificabil exacte. Si tot ele, respira poezie si mister, dinlauntrul unui halou infantil si magnetic. Perfectiunea lui Di Stefano pe Hampden Park a fost o adevarata capodopera aceeasi perfectiune care l-a determinat pe Pfaff la finalul acelui meci, sa mearga in vestiarul spaniolilor si sa-i ceara lui Di Stefano tricoul sau cu autograf. Nemtii sustin ca a fost primul gest de acest fel, facut in lumea fotbalului mare. Spaniolii, le dau dreptate. Pfaff a obtinut ce si-a dorit, iar peste cativa ani, tricoul lui Di Stefano, trona in micutul bar din Odenwald, inramat si trist. „In 1965…”, povesteste Pfaff, „Alfredo di Stefano s-a intors in Germania cu ocazia unui amical. Intamplator sau nu, ne-am reintalnit. M-a recunoscut imediat si m-a intrebat ce fac. I-am povestit ce probleme de sanatate aveam si unde am ajuns sa lucrez. Ne-am destainuit vreme de 30 de minute pe holul unui hotel obscur. Mi-a povestit ca nici el n-a avut o viata usoara, ca n-a avut parinti bogati, dar nici n-a scurmat prin gunoaie de mahala. Alfredo a muncit mult, cu mainile si cu spatele, la ferma, si robota avea sa-l faca, mai tarziu, invulnerabil la efort si neverosimil de longeviv. Ne-am despartit amical, ne-am strans mana si i-am zis ca ii voi pastra toata viata tricoul, pentru ca peste ani, il voi vinde si voi avea ce sa le las urmasilor mei. Mi-a zambit si a plecat”. Nimic nu parea sa anunte urmarea.
Peste doua saptamani, Alfred Pfaff se trezea langa sotia sa Edith, intr-o modesta casa din Odenwald. In jurul orelor 10:00 telefonul suna. Teama il cuprinde pentru ca la capatul liniei, era directorul unei banci locale: „Her Alfred, va astept sa va ridicati cecul…”. „Cec? Care Cec?” intreaba Pfaff. „Aveti de ridicat un cec in valoare de 20.000 de marci”. Alfred si-a imbratisat sotia, a plecat spre banca si s-a intors acasa cu cecul inaintat: „Edith, nu e o gluma, acestia sunt banii nostri, i-am zis sotiei, habar n-aveam ce se intamplase, stiam doar ca provin de la o banca din Spania din partea unui anumit Pedro”. Peste alte doua saptamani, Pfaff primeste o scrisoare. Mesajul era scurt: „M-am razgandit, imi vreau inapoi tricoul, ti-am trimis deja banii…”. Alfred a izbucnit in lacrimi. Doi ani mai tarziu avea propriul sau restaurant in Zittenfelden.
Pentru Alfred Pfaff, viata putea continua tragic iar destinul i se scufunda pe zi ce trece intr-o saracie lucie. Alfredo, prietenul sau, n-a fost de acord. Poate ca nu intamplator, acelasi Alfredo a promovat timp de cateva decenii valorile clubului Real Madrid.
