20 de curiozitati despre James Rodriguez

James Rodriguez este unul dintre cei mai iubiti fotbalisti ai lumii in acest moment. Columbianul are 27 de milioane de urmaritori pe facebook, aproape 13 milioane pe instagram si alti 9 milioane de utilizatori pe twitter fiind cel mai urmarit “madrilen” dupa Cristiano Ronaldo pe mediile de socializare. Pe strazile din Columbia lumea nu mai vorbeste de mai bine de doi ani de legendarul Valderrama, al carui nume a fost usor inlocuit cu numele lui James. La 24 de ani, Rodriguez si-a implinit visul copilariei (acela de a juca pentru Real Madrid) si a facut un prim sezon extraordinar pe Santiago Bernabeu. Este iubit, arhicunoscut, respectat si admirat. Insa sunt si amanunte pe care lumea nu le stie despre el. Real Madrid Romania va ofera astazi 20 de curiozitati mai putin cunoscute despre numarul 10 al Columbiei si al lui Real Madrid:

 

1. Prima porecla pe care a avut-o in casa a fost “maimuta”, din cauza culorii pe care o avea parul sau cand era mic. Porecla a fost adoptata si de cativa dintre colegii sai de la nationala Columbiei, care il striga si acum astfel.

2. Dupa ce a devenit celebru, porecla sa nu a fost “El Diez”, cum am putea crede, ci “Banditul”.

3. In copilarie, era foarte balbait, iar aceasta problema l-a urmarit si in perioada sa din Argentina, cand juca pentru Banfield si din cauza careia avea probleme la interviuri. Desi nu a scapat definitiv, situatia s-a imbunatatit major in ultimii ani.

4. Acasa, la Medelin, are un teren de fotbal cu iarba sintetica pe care ii place sa joace alaturi de cativa dintre prietenii mai apropiati. Dragostea pentru fotbal l-a facut sa construiasca un teren de fotbal in 5 si unul pentru fotbal in 7, in Ibagué, unde a expus cateva obiecte personale importante, cum ar fi un tricou de-al sau de la nationala, precum si ghetele pe care le-a purtat in timpul Mondialului din Brazilia.

5. La 15 ani, a plecat singur in Argentina, pentru a deveni jucator de fotbal profesionist. Din cauza ca nu avea destui bani, putea sa isi sune mama, in Columbia, doar pentru a vorbi cu ea un minut. La Buenos Aires a stat doi ani, apoi al plecat in Europa, in Portugalia.

6. Ii plac mult masinile si i-ar placea sa aiba un Ferrari 458 si un Lamborghini Aventador. A invatat sa conduca de la un unchi de-al sau, la 13 ani, pe un Volkswagen Golf. Acum, deoarece este tata, prefera masinile mai mari si mai sigure, pentru spatiu si pentru comoditate. La Madrid, conduce un Audi Q7, datorita contractului de sponsorizare pe care il are Real Madrid cu producatorul german.

7. La inceputul acestui an, s-a aflat ca a cumparat un apartament in Santa Marta, care l-a costat aproape un milion de euro. Locuinta are o suprafata de 472 de metri patrati si un spatiu privat de alti 442.

8. Desi ii place foarte mult Salsa (dansul national columbian), nu stie sa danseze. Din aceasta cauza, celebrarea golurilor cu selectionata columbiana il pune deseori in dificultate.

9. In urma analizelor medicale la care a fost supus de-a lungul timpului, s-a constatat ca James are o vedere periferica mult mai buna decat media. Acest lucru ii permite sa aiba un camp vizual mult mai larg, ceea ce il ajuta, in mod evident, pe teren.

10. De mic copil, este pasionat de jocurile video, mai ales de FIFA, pe care il joaca din 2006. Destinul a facut ca, ani mai tarziu, James sa devina imaginea acestui joc, pentru editia din 2014.

11. Una dintre persoanele cu cea mai mare influenta asupra sa este unul dintre unchii sai, Antonio Rodriguez, fost jucator la Independiente Medellin. Acesta i-a ghidat primii pasi in fotbal, insa a fost ucis, cand James era inca un copil.

12. De asemenea, tatal lui James, Wilson James Rodriguez, a fost fotbalist. A facut parte din nationala columbiana de tineret in 1985 si a activat la cluburi ca independiente Medellin, Cucuta Deportivo si Deportes Tolima. Din pacate, si-a parasit familia, astfel incat, incepand de la varsta de trei ani, James a trait alaturi de tatal vitreg, Carlos Restrepo. Acesta l-a incurajat si l-a ajutat sa isi indeplineasca visul de a fi fotbalist.

13. Se spune ca nu e bine sa te indragostesti de surorile prietenilor, insa James a trecut peste aceasta regula si s-a casatorit cu sora prietenului si colegului sau de la nationala, portarul David Ospina.

14. Columbianul nu a uitat de formarea sa intelectuala. In masura in care ii permite timpul, isi continua, la distanta, studiile in inginerie, sperand sa poata obtine o diploma universitara.

15. Intrebat asupra felului in care se pronunta numele sau, James a lasat sa se inteleaga ca el foloseste pronuntia din spaniola, „Hames”, nu pe cea din engleza.

16. Doi sunt idolii sai: unul este erou fantastic, Oliver Hutton, din seria animata Supercampeones, iar celalalt este chiar colegul sau de echipa, Cristiano Ronaldo.

17. „Intre Barcelona si Real, prefeata mea este Real Madrid” (decembrie 2010). Nu a ascuns niciodata atasamentul sau fata de clubul blanco, desi, in 2009, Espanyol a fost la un pas sa il transfere.

18. In 2009, la doar 17 ani, a devenit golgheterul cel mai tanar din campionatul argentinian, detinand si recordul celui mai tanar strain folosit vreodata. De asemenea, cu 6 goluri, a fost golgheterul Campionatului Mondial din Brazilia.

19. Este un pasionat al NBA, iar jucatorul sau preferat este starul celor de la Miami Heat, LeBron James.

20. Dupa fiecare gol, saruta tatuajul cu numele fiicei sale, Salome, pe care il are pe mana. Pe brat mai are tatuate numele mamei sale (Pilar), al surorii sale (Juana) si al sotiei sale (Dani).

Tags: , ,

bembiluna

bembiluna

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap