Rafael Benitez: “ Cel mai mult mi-a placut rezultatul, cel mai putin, faptul ca a trebuit sa facem un efort enorm pentru aceasta victorie, dupa ce am jucat miercuri in UCL. Kovacic nu a jucat, pentru ca au intrat alti colegi de-ai lui. Am facut un super meci impotriva lui PSG, azi am avut multe ocazii si am suferit destul pana sa marcam al treilea gol. Cred ca ne putem declara satisfacuti dupa aceasta saptamana. Cei care au intrat pe parcurs au facut un efort laudabil si asta dovedeste ca si ei stiu ca punctele se obtin cu suferinta. Cel mai bun aspect pe care il remarc este echipa, ca grup. Am stiut sa luptam in UCL, impotriva unei echipe foarte bune, apoi la cateva zile impotriva uneia neinvinse si intr-o forma foarte buna. Celta este o echipa cu personalitate, care joaca cu intensitate, care creeaza dezechilibru. Va sta in partea superioara a clasamentului multe etape de acum incolo. M-a surprins faptul ca am jucat sambata, dupa ce de abia jucaseram miercuri. La fel a patit si Sevilla. Sper sa treaca prin asta si alte echipe din La Liga. Sunt satisfacut ca am facut fata cu bine, mai ales impotriva unor adversari foarte valorosi.”
Jese: “ De la accidentare, recunosc ca muncesc mult mai mult. Imi doresc sa joc. Inainte, ma suparam daca nu jucam; acum, daca prind douazeci de minute, sunt gata sa mor pe teren. Nu spun ca inainte nu munceam, insa acum o fac mai bine si mai mult si am invatat sa apreciez toate sansele care mi se ofera. Am demonstrat ca pot evolua cu succes pentru Real Madrid, este ceea ce imi doresc, o sa vedem ce se mai intampla, insa eu vreau sa continui aici. Am ajuns la Madrid la 13 ani, am trecut prin echipele tuturor categoriilor de varsta si vreau sa raman la prima echipa. La Real Madrid, competitia este foarte mare, insa este o lupta sanatoasa pentru club si ma bucur. Ceea ce a zis agentul meu e o chestie care a trecut, el ma reprezinta si e normal sa vrea sa ma apere. Cred ca amandoi au avut partea lor de dreptate: si mister, si agentul meu. ”
Lucas Vasquez: “ Am venit dupa un meci foarte dur, la Paris si cred ca oboseala noastra s-a vazut un pic in a doua repriza. Keylor este la fel de important in echipa noastra ca un golgheter. Este intr-o forma incredibila si sper sa ramana la acest nivel mult timp de acum incolo. Ce am vorbit cu antrenorul ramane intre noi, insa nu ne-am certat. Despre ideea ca Real este o echipa defensiva, este o mare farsa, cred ca jucam un fotbal ofensiv. Am castigat in deplasare cu 3-1, nu vad nimic defensiv in asta. Insa ceea ce se spune nu ne preocupa.”
Casemiro: “ Stiam ca Celta este o echipa foarte buna pe teren propriu. Este un teren pe care se castiga cu greu, asa ca trebuie sa felicitam echipa pentru reusita. Nu suntem intr-o forma fizica slaba, suntem doar obositi dupa meciul de miercuri. Celta este o echipa foarte buna si se va lupta cu succes pentru a ramane in prima parte a clasamentului. Forma lui Keylor este foarte buna, sa dea Dumnezeu sa castigam mereu. Toti cei din club imi dau multa incredere, iar eu imi doresc sa continui sa joc mult timp pentru Real Madrid.”
Emilio Butragueno: “ Am avut un meci foarte, foarte greu, cu atat mai mult cu cat veneam dupa un altul la fel de greu, miercuri seara. Va pot spune ca ne-am odihnit de abia joi dimineata, la ora 5. Astazi, am jucat impotriva unui rival fantastic. Ne bucuram de victorie, suntem mandri de efortul echipei; am fost mereu in fata, in prima linie, punand presiune. Insa trebuie sa il remarc si pe Keylor, care a fost pur si simplu fantastic si ne-a salvat de trei goluri numai in prima repriza. Am jucat in superioritate, insa la noi a fost vizibila oboseala acumulata miercuri. Stiam ca ultimele 25 de minute va trebui sa ne luptam si cu acest aspect, insa echipa s-a achitat foarte bine de sarcina. Danilo a terminat excelent un contraatac al lui Jese si a marcat un gol foarte frumos. Sergio Ramos a fortat din nou, insa el este capitan si stie care este responsabilitatea sa in fata echipei. Din fericire, totul s-a terminat cu bine si speram ca in saptamana care vine sa recuperam accidentarile; pentru ca nu mai jucam pana in weekendul viitor, sper sa se atenueze si oboseala baietilor. In numele clubului, doresc sa ii transmit cele mai calduroase ganduri lui Johan Cruyff, speram cu totii sa se insanatoseasca cat mai repede.”